„NU-ŢI SCĂPA CASA DIN OCHI!” – CAMPANIE PENTRU PREVENIREA FURTURILOR DIN LOCUINŢE

Campania „NU-ŢI SCĂPA CASA DIN OCHI!” se desfăşoară la nivel naţional, în perioada mai – iulie 2013, având ca scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe
Activităţile circumscrise acestei iniţiative vor viza transmiterea de recomandări cu caracter preventiv prin distribuirea unor materiale informativ-preventive, precum şi stabilirea unor întâlniri ale poliţiştilor de prevenire cu beneficiarii acestui proiect.
Astfel, pentru promovarea mesajelor campaniei, au fost realizate scrisori, adresate cetăţenilor, care vor fi depuse în cutiile poştale. Au fost tipărite broşuri şi afişe ce vor fi distribuite asociaţiilor de proprietari, din mediul urban. Afişele vor fi expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice. Materialele promoţionale ale campaniei

Totodată, în vederea diseminării mesajelor destinate prevenirii spargerilor de locuinţe, se vor organiza întâlniri cu grupuri ţintă: asociaţii de proprietari, asociaţii profesionale, angajaţi ai unor instituţii sau societăţi comerciale.
Pe parcursul întâlnirilor, vor fi prezentate o serie de măsuri de prevenţie privind protejarea patrimoniului propriu. De asemenea, pentru ca mesajul campaniei să ajungă la cât mai multe persoane, se vor organiza acţiuni de informare în zone cu aflux mare de cetăţeni.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Acest website foloseste cookies.