MUZEUL GUMELNITA OLTENITA-Ziua Porților Deschise-Sultana – Malul Roșu

Universitatea din București, în colaborare cu Universitatea din Kiel, Muzeul Municipiului București, Muzeul Dunării de Jos Călărași, Muzeul Civilizației Gumelnița Oltenița din cadrul Direcției de Cultură Oltenița, Asociația Română de Arheologie și Primăria Comunei Mânăstirea, organizează miercuri, 18 august 2021, Ziua Porților Deschise/ZPD (ediția a XVIII-a) la situl arheologic Sultana-Malu Roșu din județul Călărași.
Între orele 10.00 – 13.00, cei interesați pot vizita situl arheologic și pot admira unele dintre cele mai interesante descoperiri din campania din acest an. Echipa de implementare a proiectului este rezultatul unui parteneriat între Universitatea din București, Universitatea din Kiel, Muzeul Municipiului București, Muzeul Dunării de Jos Călărași și Muzeul Civilizației Gumelnița Oltenița din cadrul Direcției de Cultură Oltenița, cu sprijinul Primăriei Comunei Mânăstirea (județul Călărași), precum și al Asociației Române de Arheologie, dar și al specialiștilor de la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” București, Muzeul Național de Istorie a României și HoGent Belgia.
Proiectul este finanțat de Universitatea din București, Universitatea din Kiel, Muzeul Municipiului București, Muzeul Dunării de Jos Călărași și Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Evenimentul va avea loc la Grădinița nr. 1, str. Lehliului, nr. 79, din satul Sultana, comuna Mănăstirea, județul Călărași, începând cu ora 10:00.
Universitatea din București
Persoană de contact: Cătălin Lazăr
Telefon: 0721712378, e-mail: catalin.lazar@icub.unibuc.ro
Muzeul Municipiului București
Persoană de contact: Vasile Opriș
Telefon: 0785501545, e-mail: vasilelieopris@yahoo.com
Muzeul Dunării de Jos Călărași
Persoană de contact: Valentin Parnic
Telefon: 0721022631, e-mail: vgumelnita@yahoo.com
Direcția de Cultură Oltenița – Muzeul Civilizației Gumelnița Oltenița Oltenița
Persoană de contact: Theodor Zavalaș
e-mail: theozavalas@yahoo.com
Ar putea fi o imagine cu stând în picioare
Error