BULETIN DE PRESĂ-IPJ CALARASI 24 AUG 2015
Cercetaţi pentru furt de produse agricole de pe câmp
Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Călăraşi au demarat cercetările pentru tentativă de furt, după ce doi tineri au fost prinşi în timp ce culegeau porumb, în vederea sustragerii, de pe un teren cultivat în extravilanul localităţii Tonea.
La data de 23 august 2015, poliţiştii au fost sesizaţi despre comiterea faptei de către proprietarul culturii, N. Gabriel, de 48 ani, din comuna Modelu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că doi tineri de 17 ani, ambii din comuna Roseți, ar fi cules și depozitat în saci de rafie peste 100 kg de porumb ştiuleţi, şi ar fi abandonat produsele, în momentul în care au fost surprinşi.
Prejudiciul a fost recuperat, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru tentativă de furt.
Pentru prevenirea furturilor de produse agricole de pe câmp, poliţiştii recomandă proprietarilor de terenuri cultivate să conştientizeze responsabilitatea pe care o au în asigurarea integralităţii culturilor.
Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele fizice sau juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri agricole îşi pot organiza, în asociere sau individual, pază de câmp.
Lăsarea fără pază a bunurilor proprii poate constitui o invitaţie pentru hoţi!
Pentru prevenirea acestor fapte în perioada sezonului recoltării, cetăţenii sunt îndrumaţi să sesizeze de îndată ce depistează persoane care sustrag produse agricole, această atitudine contribuind la recuperarea bunurilor şi la documentarea activităţii infracţionale a celor bănuiţi de comiterea furturilor!
•
Prins în timp ce conducea un autovehicul, fără a poseda permis
În după-amiaza de 21 august 2015, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Călăraşi au depistat, pe strada Prepeliţei, din municipiul Călăraşi, pe S. Ionuţ, de 27 ani, din comuna Modelu, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
Cercetările au fost demarate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
•
Chirnogi – prins la volan, fără permis şi fiind sub influenţa alcoolului, a încercat să se sustragă controlului
În noaptea de 22/23 august 2015, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism care circula pe DN 41, în comuna Chirnogi, conducătorul auto continuându-şi însă deplasarea.
Autovehiculul, urmărit de poliţişti, a fost urmărit şi prins, pe raza comunei Chirnogi, după ce şoferul, fără experienţă, a pierdut controlul vehiculului, oprindu-se într-un cap de pod, fără a rezulta victime.
Au fost identificaţi V. Ionuţ, de 20 ani, cel care a condus maşina, şi pasagerul, U. Dumitru, de 20 ani, pasagerul din dreapta, ambii din municipiul Olteniţa.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că V. Ionuţ nu posedă permis de conducere şi avea o concentraţie alcoolică de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză au fost demarate cercetări pentru a se stabili toate împrejurările conducerii pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care nu posedă permis.
•
Cuza Vodă – autoturism, condus de o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi care nu posedă permis, identificat în trafic de poliţişti
În dimineaţa de 23 august 2015, ora 05.30, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Grădiştea au depistat pe DC 22, pe raza satului Ceacu, pe D. Nelu, de 37 ani,
care conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere şi în timp ce prezenta o concentraţie alcoolică de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
•
La volan, sub influenţa alcoolului
În după-amiaza de 23 august 2015, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Călăraşi au depistat pe strada Prelungirea Bucuresti, din Călăraşi, pe A. Damian, de 48 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, deşi prezenta o concentraţie alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Poliţiştii vor continua acţiunile în trafic, pentru salvarea de vieţi omeneşti, prin identificarea şi tragerea la răspundere a celor care nesocotesc riscurile şi conduc autovehicule fără a fi posesori de permise de conducere sau după ce au consumat alcool!
MERITĂ SĂ RIŞTI ?! – Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani.
•
Evenimente rutiere
În seara de 21 august 2015, F. Viorel, de 42 ani, din localitatea Fălticeni, judeţul Suceava, a condus o autoutilitară pe DN 21, în afara comunei Dragalina, şi ar fi efectuat o manevră de depăşire, apoi a revenit pe banda sa de deplasare, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de C. Cosmin, de 19 ani.
După impact, autoutilitara s-a răsturnat pe carosabil şi a lovit alt autovehicul, condus de M. Lucian, de 23 ani.
În urma accidentului a rezultat vatamarea corporală uşoara a conducătorului auto, C. Cosmin.
Conducătorii auto implicaţi în accident au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultate fiind negative.
•
În după-amiaza de 21 august 2015, P. Marian, de 18 ani, din Călăraşi, a condus un autoturism pe DN 31, în interiorul localităţii Ciocăneşti, şi, pe fondul vitezei neadaptate, pe un sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a accidentat-o uşor pe R. Andreea, de 17 ani, din localitate.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat ulterior, când a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
•
În noaptea de 21/22 august 2015, N. Marian, de 49 ani, din oraşul Tăndărei, judeţul Ialomiţa, a condus un autoturism pe DN 21, în afara comunei Dragalina, şi, pe fondul nepăstrării unei distanţe suficiente faţă de autoutilitara care circula în faţa sa, fiind condusă de T. Atila, de 43 ani, din Aiud, judeţul Alba, a intrat în coliziune faţă-spate cu aceasta.
În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto, N. Marian.
•
La data de 22 august 2015, A. Valentin, de 51 ani, din Călăraşi, a condus un autoturism pe DN 3, în afara comunei Cuza Vodă, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu alt autoturism, condus de M. Diana, de 21 ani, din comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi.
Din accident a rezultat decesul conducătorului auto, A. Valentin, şi rănirea uşoară a conducătoarei auto, M. Diana, şi a unei pasagere în autovehiculul condus de aceasta.
•
În după-amiaza de 22 august 2015, B. Tiberiu, de 23 ani, din municipiul Olteniţa, a condus un autoturism pe bulevardul Tineretului, din localitate, şi a accidentat uşor o fată de 15 ani, din municipiul Olteniţa, care se angajase în traversare pe trecerea pentru pietoni.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Împrejurările şi cauzele producerii accidentelor rutiere fac obiectul cercetărilor demarate de poliţişti, în fisecare caz în parte.