ACCIDENT MORTAL IN OLTENITA -pe soseaua Calarasi !
În dimineaţa de 21 aprilie 2015, C. Gigi, de 50 ani, din Olteniţa, a condus un autoturism pe Şoseaua Călăraşi, din municipiul Olteniţa, şi a surprins şi accidentat pe I. Traian, de 74 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma accidentului, victima, transportată la spital, a decedat.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ şi i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care vor fi continuate cercetările pentru determinarea cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului rutier.
Pentru siguranţa pietonilor în trafic, poliţiştii recomandă:
– Evitaţi, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă;
– Asiguraţi – vă temeinic înaintea traversării drumurilor şi procedaţi la efectuarea acesteia doar după ce sunteţi siguri că se poate face în condiţii de siguranţă;
– Traversaţi străzile doar pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor ,,Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, doar la culoarea verde!