PublicitateSocial

Ulmeni – 98 kg de tutun mărunţit, descoperit în interiorul unui autoturism oprit în trafic

Patrula formată din agenţi de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa şi un jandarm, au oprit pentru control pe D.N. 31, în Comuna Ulmeni, în ziua de 13 iunie a.c., în jurul orei 21.00, autoturismul marca Opel, condus de C. Magdalena, de 34 ani, din Comuna Spanţov.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în interiorul portbagajului şi între banchetele autoturismului, oamenii legii au depistat 8 saci şi o geantă de voiaj, ce conţineau tutun mărunţit.

          În autoturism au mai fost identificaţi R. Lili, de 27 ani, M. Ionuţ, de 20 ani, D. Marin, de 28 ani şi C. Iulian, de 38 ani, toţi din Comuna Spanţov.

 

 

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că persoanele în cauză au achiziţionat tutunul de la persoane necunoscute, din zona gropii de gunoi Glina, judeţul Ilfov, urmând să-l comercializeze pe raza localităţii  Spanţov.

Cu ocazia cântăririi, a rezultat cantitatea de 98 kg tutun, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

          În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de deţinere şi comercializare în afara antrepozitului fiscal, a produselor accizabile, supuse marcării, conform prevederilor Codului Fiscal, modificat prin O.U.G. nr. 54/2010.