Social

Proiectul -Orașe reziliente-pentru dezvoltarea rezilientă la schimbările climatice a comunităților mic urbane în declin !

Sala Mare a Primăriei din Oltenița a găzduit ieri prima activitate a proiectului „Orașe reziliente. Advocacy pentru dezvoltarea rezilientă la schimbările climatice a comunităților mic urbane în declin”, care se va desfășura în perioada mai 2021 – octombrie 2022 și va fi coordonat de REPER21, în parteneriat cu Terra Mileniul III, Centrul de Dezvoltare Comunitară Durabilă și Declic.
La proiect participă 20 de elevi de la Colegiul Național „Neagoe Basarab” (clasele a IX-a și a XI-a) și 20 de elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Oltenița, sub îndrumarea a șase profesori.
La nivel național, protagoniștii proiectului sunt 360 de tineri (majoritatea liceeni, între 14 și 18 ani) și 60 de actori comunitari (profesori, bibliotecari, antreprenori, reprezentanți ai societății civile locale) din minim 12 comunități mic urbane, în care modelul de dezvoltare convențional nu produce de 30 de ani rezultatele promise. Cele 12 vor fi selectate dintre următoarele orașe: Băilești, Caracal, Țicleni, Târgu Cărbunești, Novaci, Lupeni, Uricani, Moreni, Băicoi, Turnu Măgurele, Oltenița, Sulina, Țăndărei, Râmnicu Sărat, Moinești, Aiud, Săcele, Sebeș.
12 ONG-uri din domenii diferite vor crea sinergii pentru susținerea tinerilor activiști climatici. Proiectul mai implică aproximativ 150 de stakeholderi (politicieni, decidenți instituționali, experți) de la nivel național.