Primăria Budești a rămas fără primar, după ce în urmă cu două zile Dumitru Iorgu și-a depus demisia din această funcție.
Este pentru a doua oară când primarul orașului Budești își dă demisia, prima dată fiind la finele lunii martie a.c., revenind, apoi, asupra deciziei. De data aceasta, gestul a fost dus până la capăt, urmând să fie dată hotărârea de către Prefectură, privind eliberarea din funcție, așa cum ne-a spus prefectul George Iacob.
„Mi-am dat demisia pentru că este o instituție nefuncțională, din toate punctele de vedere . Sunt lucruri nerezolvate de ani de zile, iar multe dintre ele au ajuns la termenul scadent și, practic, e blocată activitatea. Sunt multe datorii, iar deciziile Curții de Conturi nu au fost duse la îndeplinire, în timp. Eu am venit să rezolv niște probleme edilitare, nu doar administrative, din birou. În loc să fac ceea ce trebuie, pentru că oamenii așteaptă să fac ceva pentru ei, eu sunt îngropat în probleme administrative. Aveam, la moment dat, senzația că iau un salariu pe care nu-l merit. Eu nu am venit să fac afaceri, ci să rezolv problemele oamenilor care m-au votat, dar dacă am văzut că nu pot să le rezolv, am renunțat. Și nu este vorba doar despre datorii, ci și de lucruri care nu s-au rezolvat de ani de zile, de exemplu pe Legea 18/1991, dar și despre modul de lucru învechit, cu pixul și creionul, pentru că nu avem sistem informatizat.
Peste toate acestea, în urmă cu două săptămâni, am primit și o sentință pentru o situație care datează din 2014. A venit o amendă pe contencios administrativ, pe instituția primarului, în valoare de, aproximativ, 5 miliarde de lei vechi, care probabil îmi va fi imputată mie, deși și nu am nicio vină. Primăria a pierdut un proces cu o firmă căreia i-au fost calculate greșit impozitele, în 2014, iar acum trebuie dați banii înapoi.
Părerea mea este că și statul are mare parte din vină, pentru că își bate singur cuie în talpă. Tu, ca stat, impui luarea unui avocat de pe SEAP, pentru a reprezenta Primăria, cu un salariu minim convenit, conform legii, și te bați cu o firmă care își permite să angajeze case mari de avocatură. Și, atunci, întreb statul: unde este economia, dacă tu impui Primăriei să ia un avocat ieftin și apoi o obligi să dea banii înapoi?
Mă voi întoarce la București, unde am un serviciu tot la stat, dar prefer să revin acolo, decât să rămân primar, în astfel de condiții.”, ne-a declarat Dumitru Iorgu.
Acesta le-a transmis locuitorilor, în această dimineață, următorul mesaj, pe facebook:
„Va multumesc tuturor, celor care ati avut incredere in mine si m-ati însoțit pe tot parcursul celor unsprezece luni de mandat !
Va asigur ca in toata aceasta perioada am muncit numai cu gândul la dumneavoastra, locuitorii din Budesti, Aprozi, Gruiu si Buciumeni !
In momentul cand mi-am dat seama ca nu pot sa ma tin de promisiunile pe care le-am făcut, am hotărât sa-mi dau demisia pentru a da o nouă șansă ,nouă, tuturor!
Mi-aș dori ca viitorul primar sa aiba mai mult sprijin si intelegere din partea tuturor si sa reușească ce nu am reusit eu si ceilalti primari , sa aduca Budestiul pe linia de plutire .
Va respect mult !!!”
De menționat că Dumitu Iorgu era singurul primar din județ, din partea UNPR, care a câștigat alegerile anul trecut, iar, acum, interimatul va fi asigurat de viceprimarul Nae Sinel, din partea ALDE.
About The Author