Preşedintele Băncii Mondiale, cel al Fundaţiei Soros și Ministrul Educaţiei au venit, la Frumușani

Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, şi filantropul George Soros, au vizitat, vineri, comunitatea de romi din comuna Frumuşani, la invitaţia Centrului pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială şi a Fundaţiei Roma Education Fund, care desfăşoară în localitate un proiect european de integrare a romilor prin educaţie.

Jim Yong Kim şi Soros au vizitat cartierul de romi Frumuşani, unde au stat de vorbă cu mai mulţi reprezentanţi ai comunităţii despre problemele romilor şi despre măsurile care ar trebui luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi pentru accesul la educaţie de calitate.

S-a discutat despre modalităţile de îmbunătăţire a serviciilor educaţionale pentru comunitatea romă prin preluarea modelelor de bune practici privind mentoratul pentru elevi, programele de tip şcoală după şcoală şi bursele de sprijin. La vizita din comuna Frumuşani, a Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, şi a preşedintelui Fundaţiei Soros, George Soros au participat şi prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, inspectorul general şcolar, Silviana Şestacovschi şi deputatul Colegiului 4, Aurel Niculae.

24 de elevi rromi sunt beneficiarii burselor de merit pentru rezultate deosebite la învăţătură

“La Şcoala nr. 1 din comuna Frumuşani, 51% din elevii înscriși, din 734, sunt de etnie romă, care provin din familii sărace. Programul care se derulează “Şcoală după şcoală” – primul pas pentru succesul şcolar şi profesional- urmăreşte integrarea unui număr cât mai mare a copiilor de etnie rromă în sistemul de educaţie, dar şi prevenirea abandonului şcolar. Până acum, s-a dovedit a fi un succes, deoarece se serveşte şi câte o masă caldă pentru copiii care vin la şcoală, ceea ce atrage comunitatea rromă.

În această dimineaţă au fost vizitate şi două familii de rromi, pentru a se vedea condiţiile de trai şi a discuta cu ei. Ca o concluzie, rezultatul programului de implementare a celor două acţiuni: “Şcoală după şcoală” şi “Integrarea comunităţii rrome în sistemul de învăţământ”, trebuie să continue, iar roadele, până acum, se văd. Mă refer aici la faptul că sunt deja 24 de beneficiari ai unor burse de merit, pentru rezultate deosebite la învăţătură, oferite de Fundaţia Soros. Banca Mondială va continua să se implice, la nivel guvernamental, pe proiecte investiţionale, în zona rurală din România, nu neapărat în comuna Frumuşani, dar mai rămân foarte multe lucruri de făcut în educaţie, în primul rând, în privinţa accesului la utilităţi, la informaţie, reconstituirea documentelor care să ateste dreptul de proprietate al locuinţelor construite de rromi în comună. Legislativ, nu cred că mai e cazul adoptării altor programe pentru rromi, ele sunt foarte bine gândite acum, însă pasul nu trebuie făcut doar de către stat, ci şi de către comunităţile de rromi, care nu trebuie doar să aştepte să fie ajutate. Doar dacă luptăm împreună, putem să reuşim”, a declarat, pentru Actualitatea de Călăraşi, deputatul Colegiului 4, Camera Deputaţilor, Aurel Niculae.SURSA-ACTUALITATEA DE CALARASI,RO

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Acest website foloseste cookies.