Preoţii şi enoriaşii din Olteniţa şi Călăraşi au donat sânge pentru bolnavii aflaţi în suferinţă
Marţi, 16 aprilie, la sediul Protopopiatului Călăraşi, a avut loc o acțiune pentru donare de sânge, organizată de Biroul de Asistență Socială, în parteneriat cu Centrul de Transfuzii Sanguine Slobozia. Au donat preoți și creștini de pe raza Protopopiatului Călăraşi, aceștia dorind să ajute pacienții care au nevoie de tratament transfuzional. Acest gest umanitar salvează vieți, având efecte pozitive asupra celor care donează, prin creșterea imunității. De altfel, pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, în data de 9 aprilie 2019, şi Protopopiatul Oltenița a organizat prima dată o acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română „Donează sânge, salvează o viaţă”. „Prin amabilitatea doamnei Raluca Mihaela Cruceat, directoarea Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița, o echipă medicală s-a deplasat la sediul Protopopiatului Oltenița pentru realizarea acestei acțiuni. La demersul umanitar au luat parte persoane din municipiul Oltenița şi din localitățile învecinate, arătând dragoste și solidaritate față de cei aflați în nevoie. Printre donatori s-au numărat și preoți, alături de doamne preotese, care prin exemplul lor au contribuit la reușita acestei inițiative. Mulțumim preoților și tuturor celor care astăzi au ales să dăruiască ‘strop de viață’ care au atât de mare nevoie de sânge!”, a menţionat Ioniță Gina Eugenia, asistent social al Protopopiatului Oltenița. SURSA-https://observatorcl.info/2019/04/19/preotii-si-enoriasii-din-oltenita-si-calarasi-au-donat-sange-pentru-bolnavii-aflati-in-suferinta/?fbclid=IwAR0JYTsGQvVgCDceoAlcuXT41WJ-DOWGNlJefQTUxmGjePAH10a40riB54c