PESTE 450 DE POLIȚIȘTI, ÎN STRADĂ, PENTRU UN 1 MAI ÎN SIGURANȚĂ

 

 

De Ziua Internațională a Muncii și Ziua Internațională a Tineretului, peste 450 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vor fi în teren, pentru siguranța cetățenilor.

 

În perioada 28 aprilie – 2 mai 2017 peste 450 de polițiști au fost mobilizați să acţioneze suplimentar față de dispozitivul zilnic, pentru liniştea cetăţenilor.

 

Poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de investigare a criminalităţii economice şi cei din cadrul structurii de arme, explozivi şi substanţe periculoase vor acţiona în această perioadă pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente de natură să afecteze liniştea şi ordinea publică, fiind prevăzute şi rezerve de intervenţie. În teren se vor afla aproximativ 200 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto.

 

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de cei de la ordine publică, vor dirija circulaţia pe drumurile naţionale şi autostrăzi, și vor utiliza, în medie, zilnic, 7 aparate radar, pentru salvarea de vieți.

 

Structurile de poliţie transporturi vor patrula pe de trenurile de călători, precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.

 

Le recomandăm cetățenilor să nu ezite să anunțe Poliția, în caz că sunt victime sau martori ai unor fapte antisociale.

Error