SocialStiri

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE PORNOGRAFIE INFANTILĂ, VIOL, ȘANTAJ ŞI PROXENETISM

 

 

 

 

 

 

 

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Călărași au investigat activitatea infracțională a doi tineri, bănuiți de comiterea infracțiunilor de  pornografie infantilă prin sisteme informatice, viol, șantaj și proxenetism.

 

La data de 26 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, împreună cu D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Călărași, au efectuat 2 percheziții domiciliare în județul Călărași, la doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de  pornografie infantilă prin sisteme informatice, viol, șantaj și proxenetism.

 

În fapt, la începutul anului 2017, cei doi, în vârstă de 17 și 18 ani, ar fi realizat un material pornografic cu o tânără de 16 ani, fără știrea sau consimțământul acesteia.

 

Ulterior, în perioada 2017- octombrie 2019,  tânărul de 18 ani ar fi amenințat-o că va publica materialele pornografice în mediul online și că va distribui fotografiile și înregistrările către diferite persoane, pentru a o determina să întrețină relații sexuale.

 

În vara anului 2019, prin utilizarea acelorași constrângeri de natură morală, acesta ar fi determinat-o să întrețină raporturi sexuale cu doi bărbați, cu scopul obținerii de foloase materiale.

 

De la percheziții, au fost ridicate mai multe sisteme informatice, medii electronice de stocare și 8 telefoane mobile.

 

Tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă, cercetările fiind continuate față de cei doi.

 

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar în activități au fost angrenați și jandarmi.