OLTENITA DE ALTADATA-1944-Curatarea zonei Oltenita de hitleristi !

În cazul concret al Olteniţei, despre aşa zişii comunişti nici nu poate fi vorba. De abia peste un an şi ceva,
avea să înceapă să scoată capul – ca să zic aşa – Gheorghe Mihăilescu cunoscut de olteniţeni sub porecla de
Burtică, Petre Bulgaru cismar şi încă doi-trei dar nici vorbă ca să se amestece cu armata.
În plus, în perioada 23 august – 1 septembrie 1944, deci în decurs de o săptămână armata română a curăţat
zona noastră de ultimul militar german, astfel că în seara zilei de 1 septembrie 1944, când au ajuns ruşii la
Olteniţa, nu mai exista picior de neamţ.
Aici avem de-a face cu un alt gen de minciuni în sensul că, – se spunea la radio şi prin presă – că trupele
armatei roşii au dus lupte grele pentru anihilarea inamicului – adică a trupelor germane care de fapt nici nu
mai existau. Ce spun mai sus – şi în continuare – rezultă din documentele aflate în arhivele Ministerului Apărării
Naționale, ale Marelui Stat Major care se referă la rapoartele făcute de ofiţeri profesionişti – de carieră – asupra
operaţiunilor de luptă care au avut loc în august 1944 în zona noastră.
Spun ofiţeri de carieră pentru că, se ştie ce a urmat. Au fost deblocaţi şi epuraţi, iar în locul lor au fost
făcuți direct ofiţeri, ofiţeri superiori şi chiar generali foşti meseriaşi (frizeri, croitori, tinichigii etc.).
Dar să trec la relatarea faptelor.
În zona Olteniţei, acţiunile împotriva nemţilor, începute la 24 august s-au terminat la sfârşitul aceleaşi
luni, când întreg teritoriul se afla în exclusivitate în mâinile militarilor români, astfel ca, în seara zilei de 1
septembrie 1944, când trupele sovietice au ajuns la noi şi au intrat în portul Olteniţei, zona fusese curăţată de
către armata română, fără nici un ajutor, nici din partea „grupurilor înarmate de muncitori“ şi nici din partea
„armatei sovietice“.
În această parte a ţării, deci în zona noastră, a acţionat Corpul 2 teritorial având comandamentul deplasat
într-un sat, lângă Bucureşti, comandant fiind generalul Nicolae Pălăngeanu care răspundea de partea de sus a
Munteniei, cu excepţia capitalei, bineînţeles.
Unităţi ale diviziei I gardă instrucţie cu un efectiv de 6990 oameni comandate de generalul de brigadă
Ştefan Opriş, au luptat în zonă.
Portul Olteniţa cu Dunărea, oraşul cu şoseaua ce îl leagă de capitală, podul de la Budeşti de peste râul
Dâmboviţa şi cel de peste Argeş, pe drumul spre Chirnogi, reprezentau importante puncte strategice, atât pentru
germani cât şi pentru români.
Deoarece prin partea estică a Munteniei se deplasau unităţi române şi diferite coloane militare germane
în retragere, acţiunile militare duse, au căpătat un caracter multiplu, multe din ele fiind purtate de forţe proprii
care nu aparţineau corpului 2 teritorial, dar care s-au înscris în cadrul ordinelor primite.
După ce, în ziua de 24 august, un detaşament format din 1 subofiţer 20 soldaţi cu două arme automate,
ale subsectorului I a ocupat podul de la Budeşti, pentru a avea controlul asupra şoselei Olteniţa-Bucureşti, în
după amiaza aceleaşi zile, batalionul de grăniceri Olteniţa, făcând parte din regimentul I grăniceri, a intrat în
cazarma regimentului 4 vânători moto, ocupată de nemţi, unde, după o luptă fără nicio pierdere pentru români,
au fost capturaţi 1 lt. colonel şi 30 subofiţeri.
În seara zilei de 25 august, cele două companii germane din Olteniţa Rurală au fost dezarmate şi anihilate
de către baralioul 1 din regimentul 3 grăniceri instrucţie, nemţii predându-se fără a opune nici un fel de rezistenţă.
Tot în Olteniţa Rurală, mai târziu, locotenentul Arsene Niculae cu soldaţii săi, au ocupat postul de jandarmi
unde se baricadaseră 50 de nemţi.
În ziua următoare, 26 august, cei 388 soldaţi germani, 20 de subofiţeri şi 3 ofiţeri, care asigurau paza portului, au fost dezarmaţi de grănicerii români.
În aceste locuri, în afara batalionului 1 din regimentul de grăniceri instrucţie, au mai avut acţiuni de luptă
batalionul 3 din regimentul 1 grăniceri pază, compania a 7a din regimentul 1 grăniceri pază, divizionul 52
elevi subofiţeri, batalioanele 1 şi 2 din regimentul de pontonieri, flotila de aviaţie 3 vânătoare cu grupurile 2,
4, 7, 9 vânătoare, cu baza la Popeşti-Leordeni, între militarii diferitelor arme existând o strânsă cooperare.
Cele 19 şcoli şi cursuri de aviaţie pentru ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari, ale centrului de instrucţie al
294
aeronauticii, existente în august 1944, erau repartizate în jurul capitalei, pe aerodromurile din Pipera, PopeştiLeordeni, Giuleşti, Brăneşti, de unde raiduri ale escadrilelor supravegheau şoselele care legau Bucureştiul de
oraşele apropiate, pentru a descoperi eventualele afluiri de forţe germane.
În seara zilei de 25 august, în pădurea Ciornuleasa, unde se afla un post de pândă şi alarmă german, toate
lucrările de baracamente precum şi instalaţiile postului au fost minate şi aruncate în aer de către trupele germane, focul distrugând totul.
În ziua următoare trupe din regimentul 3 grăniceri au atacat aici şi dezarmat 43 ostaşi germani (1 ofiţer,
13 subofiţeri şi 27 soldaţi, aceştia fiind făcuţi prizonieri, împreună cu un medic, un civil, 20 femei – personal
auxiliar şi predaţi garnizoanei din Olteniţa, odată cu captura luată adică 3 furgoane, 6 cai, efecte, armament şi
muniţii.
Despre evenimentele petrecute la Ciornuleasa în acele zile, în lucrare apare un capitol separat pe care mi
l-a relatat Petre Ştefan, care s-a aflat la faţa locului şi care a scăpat ca prin minune.
La Budeşti au fost descoperiţi 17 nemţi comandaţi de un ofiţer şi un subofiţer, care, la somaţiile jandarmilor români au deschis focul, atacând populaţia şi aruncând în aer postul de telegrafie fără fir. În cursul
luptei ofiţerul şi subofiţerul au fost capturaţi, ceilalţi nemţi reuşind să se retragă în pădurea Ciornuleasa, unde
s-au luat măsuri de urmărirea lor în continuare.
Tot în pădurea Ciornuleasa au fost găsiţi într-o groapă 2 elevi sergenţi români din regimentul transmisiuni
aero, care făceau serviciul la postul german de aici. Ei au fost împuşcaţi şi acoperiţi cu pământ.
Lupte au avut loc şi la Chiselet, unde pichetul de grăniceri a capturat luptători germani şi italieni, care
încercau să treacă în Bulgaria. Au fost prinşi 40 de soldaţi germani precum şi un număr de femei înrolate în
unităţi nemţeşti – forţe care atacaseră pichetul.
În zona Şoldanu-Negoieşti, nemţii erau puternic întăriţi, având în pădurea de la Negoieşti un mare depozit
de muniţii, cuprinzând aproximativ 200 de vagoane de muniţie de artilerie şi 4000 de cartuşe de armă capturate
cu greu de regimentul 1 grăniceri din cauza minării depozitului de către nemţi, la deminare lucrând artificieri
din regimentul 3 pionieri de gardă. În cele din urmă, aici au fost capturaţi un ofiţer, opt subofiţeri şi 120 de
soldaţi.
Şoldanu era sediul unui lagăr de prizonieri ruşi, care în urma luptelor din 26 august, a fost cucerit de militarii români, trupa de pază fiind capturată, închisoarea militară Şoldanu era păzită de aproximativ 100 de
ostaşi germani.
La Mânăstirea s-au luat măsuri de prinderea soldaţilor germani semnalaţi aici.
Până la 26 august, trupele române din Olteniţa au făcut prizonieri 30 ofiţeri, 28 subofiţeri şi 552 soldaţi nemţi.
La 26 august, un buletin special al Inspectoratului general al Jandarmeriei anunţa că toate formaţiunile
germane de pe teritoriul localităţilor Budeşti, Hotarele, Olteniţa şi Mânăstirea au fost dezarmate.
Informativ spun pentrucă, comandantul trupelor de jandarmi din România era generalul oltenţean Zorzor,
care, avea să fie întemniţat la închisoarea din Făgăraş unde avea să moară. Aceasta a fost recompensa comuniştilor.
În zonă s-au desfăşurat acţiuni aeriene ale formaţiilor noastre, împotriva coloanelor germane, care, înfrânte
în Moldova de ruşi, se retrăgeau în grabă încercând să ajungă în porturile Olteniţa şi Călăraşi.
În acele zile de august, pe Dunăre, treceau vase germane care se retrăgeau în amonte, întrucât la Ruse se
afla comandamentul german.
Militarii români din portul nostru trebuia să asigure siguranţa Dunării în această porţiune, să împiedice
trecerile peste Dunăre ale trupelor germane, pe care să le dezarmeze, pentru a nu fuziona cu cele din Bulgaria
de asemenea să oprească eventual orice tentativă a nemţilor din Bulgaria de a reveni pe teritoriul nostru.
La 26 august, Ministerul de Război anunţa că vase germane pluteau pe fluviu în convoi şi că nu era exclusă
debarcarea la Olteniţa sau Giurgiu. Portul Olteniţa era puternic stăpânit de regimentele 1 şi
grăniceri.
În aceeaşi zi, 15 vase germane s-au adăpostit după Ostrovul Cusui din aproprierea Olteniţei, venind dinspre
Călăraşi. Focul deschis de artileria română a distrus un vas, reducându-le la tăcere pe celelalte, care au fost
obligate să trimită în port două şalupe cu steaguri albe, cerând să li se permită să acosteze pe malul bulgăresc.
Vreo 28 de vase germane au ancorat în dreptul pichetului de grăniceri Spanţov, după care au acostat la
malul bulgăresc.
Tot la data de 26 august, un raport din Ialomiţa anunţa că au trecut pe Dunăre 28 de vase mari şi 14 vedete
rapide cu trupe germane, unele nave remorcând pontoane.
295
Aceste 42 de vase, plutind în trei grupe, dinspre Galaţi – Brăila în susul Dunării în apele bulgăreşti, în
ziua următoare — adică 27 august — s-au oprit la 10-12 km de Olteniţa, 3 dintre ele apropiindu-se la trei km
de port. Artileria română de pe mal, precum şi grănicerii cu focuri de armă au atacat convoiul, incendiind o
navă şi forţându-le pe celelalte să trimită o şalupă cu steag alb pentru parlamentări.
Tratativele dintre ofiţerii noştri, cei bulgari şi germani, care au avut loc în portul Olteniţa, au avut ca
urmare încredinţarea acestor vase trupelor bulgăreşti, în ale căror ape circulau, fapt reprobat de comandantul
nostru, care a ordonat ca pe viitor, toate vasele germane de pe Dunăre, care nu se predau, să fie scufundate,
cele ce ridicau drapelul alb să fie conduse în port, iar ostaşii făcuţi prizonieri.
La 27 august, datorită unui foc susţinut, grănicerii români au reuşit să forţeze trei vedete germane, să
acosteze şi să se predea. Aceste vase staţionau de trei zile în faţa portului, în ultima zi începând să tragă şi să
se apropie de mal.
Ordinul primit de garnizoana dunăreană de a nu permite apropierea şi acostarea vaselor germane pe ţărmul
românesc, precum şi apariţia a numeroase vase nemţeşti pe fluviu, erau elemente care ţineau în permanentă
alertă grănicerii noştri.
Documentele consemnau că trei vase germane aflate la 4 km est de Olteniţa, în dreptul kilometrului 425,
s-au oprit şi au deschis focul, căruia artileria noastră i-a răspuns; alte opt vase germane se semnalau în zona
kilometrului 419.
Dintr-o notă telefonică datată 27 august, aflăm că după un schimb de focuri, între un grup de vase nemţeşti
şi pichetul de grăniceri, la circa 20 de kilometri de Olteniţa, un parmlamentar din partea amiralului german a
cerut permisiunea trecerii pe Dunăre cu trei vase spital încărcate cu 2000 răniţi din luptele din Răsărit, lipsiţi
de medicamente şi îngrijire medicală, solicitând debarcarea lor la Olteniţa şi tratarea acestora aici, sau în altă
parte din ţară.
Buletinul informativ al Inspectoratului General al Jandarmeriei, anunţa că în după amiaza zilei de 27 august, la kilometrul 400, 5 pe Dunăre, la limita teritoriului comunei Spanţov, au acostat 82 de vase germane, cu
trupă şi material de război, circa 100 ostaşi nemţi debarcând pe malul românesc. Ulterior, tot în dreptul
Spanţovului, s-au oprit încă 45 de vase, din care au debarcat alţi 100 de militari germani, care au fost întâmpinaţi cu focuri de către grănicerii noştri.
În notele informative asupra vaselor germane pe Dunăre, se strecurau uneori inexactităţi şi se creeau confuzii, atât datorită numărului mare de ambarcaţiuni germane, care neputnd acosta în porturi aveau nevoie să
plutească pe fluviu, cât şi faptului că datele proveneau din surse diferite.
În ziua de 28 august căpitanul Teodorescu Matei, comandantul portului Olteniţa, raporta că cele 104 vase
germane care se găseau între Spanţov şi Olteniţa, au pornit în amonte. Prin faţa portului Olteniţa a trecut convoiul alcătuit din: 8 bacuri încărcate, 23 de pontoane armate, 3 remorchere, 5 şalupe încărcate, 3 şlepuri spital,
21 poduri plutitoare cu motor, înarmate cu tunuri şi mitraliere, patru vase de transport de tonaj mare înarmate,
37 şalupe dragoare. Aceste numeroase convoaie de vase făceau parte din flota de război germană aflată în
Marea Neagră, care acum se retrăgeau pentru regrupare la Comandamentul de la RUSE.
În aceeaşi zi, o telegramă a Şefului Marelui Stat Major cerea ca în toate porturile de pe Dunăre să fie amplasate piese de artilerie şi să fie adus armament de infanterie, pentru a împiedica cu desăvârşire circulaţia
vaselor germane, iar cele care nu ar fi răspuns somaţiilor de predare urmând a fi scufundate, dacă acestea ar
fi trecut prin apele româneşti.
Prin zona Olteniţa – Călăraşi, coloane de trupe germane voiau să treacă Dunărea, fiind oprite însă de
grupul de monitoare Ardeal-Lahovary şi de garnizoana din Călăraşi, un mare număr de unităţi germane fiind
dezarmate.
Pentru întărirea zonei, batalionul 16 infanterie marină a fost scos din Deltă şi deplasat spre OlteniţaGiurgiu.
În seara zilei de 29 august, o coloană germană venind dinspre Ulmeni, pătrundea în oraş, fiind anihilată de
batalionul unu infanterie marină şi batalionul unu pontonieri, în lupte ce s-au desfăşurat chiar în raza portului.
În zona Ulmeni – Olteniţa, căpitanul Dănescu Constantin, comandantul detaşamentului Olteniţa, împreună
cu militarii săi au capturat 250 de soldaţi germani. În aceeaşi seară, dintr-o altă coloană motorizată ce venea
de la Mitreni, formată din 7-8 maşini blindate, cinci din acestea încărcate cu trupe, au traversat oraşul ajungând
în port unde au fost înconjurate de rezerva companiei a 7-a grăniceri Oltenţa şi de plutonul de grăniceri din
port, comandat de locotenentul Macovei, pe care l-am cunoscut pentru că locuia pe strada noastră în casele lui
296
Anghel Stoiculescu din spatele curţii restaurantului lui Stelian-Mituş Mirescu.
O parte din germani au fost obligaţi să se predea fiind luaţi prizonieri, o altă parte însă, strecurându-se
printre case şi curţi, s-au ascuns în lanurile de porumb şi în pădurea luncii Argeşului (pădurea lui
Alimăneşteanu). Unii au reuşit să treacă Dunărea în Bulgaria, cu o maşină amfibie şi o şalupă luate din apele
româneşti. În această ciocnire germanii au pierdut cinci ofiţeri, 23 de subofiţeri şi 107 soldaţi – prinşi de
grănicerii noştri , 20 de răniţi şi şase morţi, împuşcaţi în timpul luptelor sau înnecaţi în Dunăre, pe care unii
au vrut să o treacă înnot.
Către Chirnogi, un alt grup de nemți, au dat foc unei maşini, apoi s-au retras şi ei în lunca Argeşului.
Din direcţia Chiseletului, la Olteniţa, au ajuns 2 blindate germane cu un general, care s-a interesat dacă
există pod peste Dunăre: de altfel şi alte maşini se îndreptau către oraş venind dinspre Bucureşti.
Trupele germane încercau o regrupare şi o apropiere de Dunăre pentru a trece în Bulgaria, unele din ele
îndreptându-se către Olteniţa căutând să organizeze un cap de pod.
La Budeşti, jandarmii au dezarmat un ofiţer, un subofiţer şi 14 ostaşi germani, capturând şi o tanchetă.
Pentru întărirea militară a oraşului Olteniţa au fost trimise următoarele forţe: divizionul 3 artilerie elevi
subofiţeri din regimentul 8 artilerie greea, un batalion din regimentul 2 pionieri gardă, precum şi două companii
care au fost dislocate din comuna Ulmeni.
Grupuri răzleţe de militari germani, în derută şi dezordine, erau mai pretutindeni iar coloane de camioane
şi blindate căutau drumuri libere către Olteniţa, însă au fost descoperite şi capturate de militarii noştri.
La 30 august, în pădurile din jurul Olteniţei erau masate numeroase camioane germane, cu unele coloane
de maşini dându-se lupte la 17 km est de oraş. În aceeaşi zi au fost semnalate coloane de maşini germane în
comuna Nana, în retragere către Budeşti. Şeful legiunii de jandarmi Budeşti, plutonierul Caraman, raporta că
la un kilometru de comuna Nana, au apărut 36 de maşini germane cu circa 140 de soldaţi, care alăturându-se
altei coloane de 8 maşini, se îndreptau spre Olteniţa, ducând lupte cu trupele române, o parte din germani fiind
dezarmaţi, alţii reuşind să fugă pe câmp. La Şoldanu o coloană germană care mergea către Olteniţa, a fost atacată de trupele noastre; la Mânăstirea au avut loc lupte, fiind luaţi prizonieri peste 100 de soldaţi germani şi
capturate camioane şi maşini de război. Coloanele germane intenţionau să treacă Dunărea între Spanţov şi
Chiselet.
Lupte s-au dat şi în ultima zi a lunii august, în zona Luica-Nana, împotriva a 40-50 blindate germane,
care, ascunzându-se în lanurile de porumb, căutau cu orice preţ să ajungă la Olteniţa; la Chiselet, unde nemţii
s-au retras în pădurile din lunca Dunării; la Şoldanu, împotriva unui pluton german, la Chirnogi, unde grupa
de soldaţi germani, în derută, au fost făcuţi prizonieri.
În portul Olteniţa care a fost preluat definitiv de armata română, poziţie importantă pierdută pentru comandamentul german în asigurarea libertăţii navigaţiei vaselor sale pe Dunăre.
Un batalion din regimentul unu grăniceri, transportat pe calea ferată, regimentul trei grăniceri împreună
cu divizionul trei elevi şcoală subofiţeri artilerie, au format la Olteniţa un detaşament sub comanda colonelului
Manolescu, comandantul regimentului pionieri gardă, pentru a interzice trecerea nemţilor spre vest sau nord.
La 31 august, divizionul trei elevi din şcoala de subofiţeri de artilerie Mihai Bravu, comandat de maiorul
Iulian Pârâianu, după ce trecuse prin Hotarele, Radovanu şi Chirnogi, escortat de divizionul unu pluton intervenţie rapidă din Regimentul opt artilerie grea, moto autopropulsat, imediat după sosirea la Olteniţa, îşi ocupase
poziţii de tragere pentru cele două baterii ale sale.
Prima baterie a fost plasată în zona gării oraşului nostru, având misiunea anihilări coloanelor germane pe
şoseaua Ulmeni – Olteniţa. Cea de a doua baterie a fost amplasată în zona portului pentru a trage asupra navelor
germane de pe Dunăre, precum şi în coloanele care ar fi venit dinspre Ulmeni spre oraş.
În după amiaza zilei de 31 august, o coloană germană formată din circa 30 de maşini şi 2 autotunuri, a
fost oprită cu focul primei baterii pe şoseaua Ulmeni-Olteniţa, predându-se fără împotrivire, fiind luaţi prizonieri 700 de ofițeri şi soldaţi şi capturate 22 de autocamioane, 9 turisme, 3 motociclete, 2 autotunuri şi numeroase materale de război şi tehnică de luptă.
După înfrângerea unităţilor şi coloanelor militare germane organizate, s-a trecut la cercetarea terenului,
la acţiuni de recunoaştere în fiecare comună şi de capturarea nemţilor ascunşi, luându-se de la aceştia armamentul, după care au fost transportaţi şi predaţi garnizoanei Olteniţa.
Începând cu data de 2 septembrie, regimentul român de pontonieri, cu batalioanele 1 şi 2 poduri- fluvii,
a fost repartizat pentru sprijinitea trecerii peste Dunăre, la Turtucaia în Bulgaria, a marilor unităţi ale Frontului
297
3 Ucrainian. La Olteniţam batalionul 1 pontonieri a întins un pod la Turtucaia care a rămas în funcţiune până
la 28 septembrie 1944, după care a fost strâns datorită unei noi situaţii operative create. FRAGMENTE EXTRASE DIN CARTEA-MONOGRAFIA ORASULUI OLTENITA -de PAUL AMU !

Error