Ochiul peluzei…de Dumitru Iorgu !

Din motive mai mult subiective, nu am văzut prima repriză a meciului România-Serbia-0-0 și mă întreb dacă nu a fost mai bine așa.Incepe a doua repriză și ma trezesc că suntem în zece oameni, aflu că sârbii au ratat si un penalty si văd atacurile în valuri a Serbiei ( 66% posesie de partea Serbiei) si ma simt un învins.Acest meci m-a intors in timp, in urmă cu o sută de ani, atunci când nemții au năvălit in București si toată protipendada românească, in frunte cu coroana s-a mutat in Moldova, la Iași, sufocând acel oraș, până la aproape de epuizare.Asa a arătat propriul nostru careu, aglomerat si lipsit de aer. Dacă România de atunci a fost salvată de conjunctura internațională si de profesionalismul generalului Berthelot, Naționala de fotbal a României a fost salvată de imprecizia si pripeala sârbilor, care ne-au dovedit astăzi ca in ciuda talentului lor sportiv si al spiritului de luptă arhicunoscut, nu obtin mari performante in fotbal pentru ca platesc tribut faptului că provin dintr-o zonă a Europei, ca si noi, unde pâna nu demult, conta intâi ce mănânci mâine si abia apoi ce adresa are cea mai apropiată bibliotecă.Revenind la meci, se pare că cei ce au comentat aceasta partidă au văzut alt meci.Ei vorbesc de dăruirea tricolorilor, de spiritul lor de luptă, etc., dar eu zic ca România nu a contat în acest meci si am obținut un egal norocos si nemeritat. Se pare că pe lângă multele calități de antrenor pe care le are, Cosmin Contra are si norocul providențial al lui nea Puiu Iordănescu si nu e rau de loc, acest lucru.Nu stiu cât de important este acest punct pentru fotbalul romanesc, dar modul cum l-am obținut, ne-a mai coborât cel puțin o treaptă în ierarhia socială a lumii sportive.