OLTENITA DE ALTADATA-MONUMENTUL EROILOR OLTENIŢENI DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL 1916-1919

Pentru noi olteniţenii, monumentul eroilor din primul război mondial a devenit ceva emblematic pentru
oraşul nostru, întrucât a costituit şi a rămas una din frumoasele vederi cu caracter de suvenir şi felicitare,
care se folosesc de localnici în diverse ocazii:
Monumentul în amintirea eroilor din Olteniţa, căzuţi în primul război mondial – 1916-1919, s-a ridicat

cu foarte mare întârziere, abia în anul 1930, deşi colectele de bani au început să se facă imediat după război, cu toate că problema ridicării sale s-a pus mai serios în anul 1926.
Din anul 1927până în 1930, primăria a prevăzut în bugetul său, în fiecare an câte 100.000 lei. În anul
1929 a intervenit şi prefectura judeţului Ilfov cu suma de 200.000 lei.
Era cunoscut faptul că primăria, imediat după terminarea războiului, neavând fonduri pentru ridicarea acestui monument a apelat la locuitorii şi instituţiile din oraş.
Populaţia – cum era şi firesc – a răspuns cu mare entuziasm, începând să subscrie diferite sume de
bani, fiecare după posibilităţi.
Redau mai jos câteva nume şi sume mai importante din lista de subscripţii:Pentru completarea sumelor necesare, s-a apelat şi la Regimentul 76 Infenterie cu sediul în Olteniţa şi
care la 1 oct. 1919 a subscris, din partea ofiţerilor, suma de 11.176 lei (Date extrase din arhiva comunală,
dosar „Monumentul Eroilor 1919, pagina 131).
La apelul primăriei a răspuns cu diferite sume de bani şi unele instituţii şi anume: „Banca Olteniţa “,
„Banca Agrară şi Comercială“, „Banca Plugarul“, „Banca foştilor luptători“ şi „Banca Înfrăţirea“.
Deasemeni au oferit diferite sume de bani şi asociaţiile „Astra Română“, „România Agricolă“ şi
„Distribuţia petrolului“.
Primul comitet care s-a instituit pentru a se îngriji de ridicarea monumentului a fost înfiinţat în 1926, sub
preşedenţia fostului primar Costică Nica.
Dat fiind faptul că – cu tot entuziasmul iniţial – strângerea banilor se făcea greu, s-a întârziat până în
anul 1928 începerea lucrărilor la acest monument.
În vederea conducerii lucrărilor şi ţinerea evidenţei banilor, la 6 aprilie 1928 a fost ales un alt comitet
format din: Hristache G. Danielescu, primar şi preşedinte al comitetului, doctor A. Vortman medicul oraşului, membru; C. Filimon membru, D. Greifieus membru, B. Moruzon membru, inginer Gh. Dăscălescu secretar, V.N. Danielescu casier.
În aprilie 1928 acest comitet a hotărât lansarea în public a 14 liste de subvenţii pentru strângerea ajutoarelor băneşti necesare „Monumentului eroilor“.
La 10 ani de la terminarea războiului, lucrările pentru ridicarea acestui monument, încă nu începuseră.
Cauza principală a constituit-o lipsa de surse financiare, însă şi disputele (poate politice) au avut partea lor de
influenţă negativă.
Afirmaţia este dovedită de o scrisoare a unui sculptor care se oferise să ridice monumentul, acesta se
plângea primarului oraşului că „nici pe timpul Averescanilor nu ni s-a luat în seamă cererea“. (Arhiva comunală
dosar „Monumentul Eroilor 1929).
Pentru a se hotărâ cum va arăta viitorul monument, comitetul a cerut mai multe machete la diverşi sculptori, deasemeni a apelat şi la oraşele Băileşti, Caracal, Râmnicu Sărat şi altele cărora le-a cerut să i trimită o
fotografie a monumentului din oraşul respectiv precum şi detalii asupra preţului.
Hotărându-se asupra machetei prezentate de sculptorul I. Iordănescu, dar care costă 1.300.000 lei şi
constatându-se că suma de care dispunea nu va ajunge, comitetul a făcut apel la prefectura judeţului Ilfov
care a comunicat că la 25 august 1929 va transmite 200.000 lei, iar la 13 august 1930 alte 200.000 lei.
Lucrările au început în anul 1929, când s-a ales alt comitet mai activ format din: 1. A. Dociulescu,
jude-consilier; 2. doctor Al. Vortman, medicul oraşului; 3. doctor C: Sava, medicul spitalului;
Dumitru Deculescu; 5. D. Greifieus; 6. Leon Azdril, farmacist; 7. M. Constantinsecu, pretor şi Ion Decu15
Nume Sumă Nume Sumă
Ion I. Vornicu 5.000 lei Mihai Coman 2.000 lei
Ion Deculescu 5.000 lei Ion Săvulescu 2.000 lei
Vasile I. Turcu 5.000 lei Preot Gheorghe Sachelarie 2.000 lei
Ștefan D. Nica 5.000 lei A. M. Teodoru 2.000 lei
M. Banu 4.000 lei Niță Ivașcu 2.000 lei
Stelian Mirescu 4.000 lei Mihalache Buzilă 500 lei
Ion Stoicescu 3.000 lei Naie Crețu 500 lei
Dumitru Enciulescu 1.000 lei
lescu, primarul oraşului. Apoi comitetul s-a extins la 50 membri.
Dispunând de sumele necesare pentru începerea lucrărilor, comitetul anunţă:
COMUNICAT:
„Luni 24 iunie 1929 s-a pus piatra fundamentală a Monumentului Vitejilor din oraşul Olteniţa, morţi
în războiul cel mare de întregire a neamului 1916-1919, în semn de veşnică amintire“ (arhivele Statului
dosar „Monumentul eroilor 1929“, pagina 2).
* * *
În vara anului 2001, în ziua de Sfântul Ilie, trecând prin grădina publică la braţ cu doctorul Ilie Cernea, ne-am oprit câteva minute în faţa monumentului. În timp ce noi priveam statuia a trecut Gică Chirlomez şi cu Bebe Croitorul. A dat mâna cu noi şi ne-a întrebat ce facem. Doctorul Cernea Ilie a început să ne
povestească. Toată lumea din oraş monumentului îi spunea „Statuia din grădina publică“. Puţini sunt cei
care ştiu de fapt ce reprezintă aceasta. În acea zi doctorul Ilie Cernea împlinea 90 de ani. Cu puţin înainte
fusese la „Pensionari“ şi aşa după cum şi-a făcut obiciul de mai mulţi ani, de ziua lui, doctorul le face cinste
la pensionarii pe care îi găsea la club cu câte o sticlă de bere şi cu fursecuri. Ne-am întors cu toţi cu faţa
spre monument.
După o pauză de vreo 2-3 minute, timp în care niciunul din noi nu am scos niciun cuvânt, încât, parcă din
priviri ne-am înţeles să păstrăm un moment de reculegere, plimbându-ne privirile de la baza monumentului
în sus şi de sus în jos, parcă dorind să scotocească prin memorie, a început să ne povestească: * * *
„Au trecut foarte mulţi ani de atunci. Eram foarte tânăr. Mi se pare că terminasem liceul, ori eram în
ultima clasă, cam aşa ceva, nu mai ţin bine minte. Oraşul era mic, zvonul a circulat repede şi toată lumea
aflase că azi se pune piatra fundamentală la începerea construcţiei monumentului eroilor. În viaţa oraşului
era un eveniment unic, cu totul deosebit.
Pe atunci grădina publică era pătrată. Trăsurile, ca să meargă la gara din centru, sau de la gară spre
centru, trebuia să ocolească grădina publică. Nu exista strada bifurcată ca acum, care trece pe lângă monument, acesta, rămânând la mijloc ca o insulă. Mi-e teamă – ne-a spus doctorul – că prin circulaţia intensă a maşinilor în imediata apropiere a monumentului, prin curentul care se formează amestecat cu gazele de la eşapamentul maşinilor, dar în mod deosebit datorită trepidaţiilor, este posibil, ca într-un timp mai
scurt, monumentul se va eroda. Şi sunt convins că doctorul avea mare dreptate care va fi confirmată de timp
dacă autorităţile nu vor găsi soluţii de contracararea eroziunii.
De mai bine de trei ani, îmi făcusem un obicei ca atunci când mă duceam la doctorul Cernea acasă, în
strada bătrânească din Mihai Bravu, când stam sub nuc, sau când mai plecam prin oraş. să am la mine caietul
ca să notez, pentru că era imposibil ca să nu mai aflu vreo noutate de la el. Am umplut mai bine de 15 caiete.
Singurul necaz era că el avea obiceiul să vorbească prea repede, iar eu cu scrisul, de abia puteam să-l urmăresc
şi de multe ori chiar nu-mi mai înţelegeam scrisul.
Continuându-şi povestirea, spunea că atunci, în acea zi memorbilă, grădina publică era arhiplină, inclusiv
străzile laterale, încât, dacă aruncai un ban în sus nu avea unde să cadă.
Primarul de atunci, Ion Deculescu, luase măsura şi cu 3 zile înainte, anunţase prin lefegiu, mamele, soţiile,
fraţii şi surorile celor morţi în război, să fie prezenţi la punerea pietrei fundamentale a monumentului. Lefegiul
– cum îl numea lumea atunci pe omul de serviciu de la primărie, pentru că primea leafa de la comună – atunci
când primăria avea ceva de comunicat populaţiei, acesta, având cu el o tobă din piele de bou, o bătea câteva
minute la fiecare intersecţie de stradă, lumea era obişnuită cu un asemenea mod de comunicare (altul nu exista)
şi venea la toboşar, care le spunea pe scurt, ce avea de transmis din partea primăriei.
La deschiderea festivităţii prilejuită de acest eveniment, primarul a făcut apel la lume şi le-a cerut celor
care, erau rude cu cei decedaţi, să vină în faţă.
Dintr-o dată s-au adunat femei bătrâne şi tinere, multe cu copii sau nepoţi de mână, care s-au aşezat împrejurul locului pichetat unde urma să se construiască monumentul, delimitat prin nişte şipculiţe albe, date la
rindea, prinse între ele cu o panglică tricoloră lată de vreo 5 centimetri.
Totodată au venit şi mulţi invalizi de război: oameni cu câte un picior tăiat, fără o mână, cu un ochi, schilodiţi etc.
La un moment dat, primarul Ion Deculescu, i-a rugat pe toţi cei prezenţi să stea în genunchi cu faţa spre

răsărit, iar cu toţii în cor, au spus rugăciunea „Tatăl nostru“.
Corul bisericesc a cântat „Cu noi este Dumnezeu“. Apoi fanfara militară, acompaniată de acea mulţime
de lume, a intonat imnul naţional.
Un pluton de militari de cavalerie de la escadronul din oraş, la comandă, în sus, cu armele îndreptate spre
Turtucaia, au tras câte trei rafale de foc.
Preotul Gheorghe Sachelarie cu popa Ion Ionescu cum îi spunea lumea celui care slujea la biserica Sfântul
Nicolae din centrul oraşului, a oficiat o slujbă religioasă şi de sfinţire a locului pe care urma să se ridice monumentul. Răspunsul l-a dat corul bisericesc, dirijat de Sandu Moise.
Profesorul şi directorul liceului, Alexandru Stoicescu, deşi profesor de limba română, a ţinut un discurs
cu caracter istoric în care a evocat vitejia ostaşilor români şi importanţa victoriei în Marele Război, cum era
numit atunci, pentru că lumea nu ştia că avea să urmeze un altul, mai pustiitor.
Apoi primarul Ion Deculescu a citit rar, clar, cu voce tare, numele fiecărui erou căzut la datorie. Pe măsură
ce familia, mama, tata, bunicii, surorile, fraţii sau nepoţii şi rudele, auzeau numele eroului lor, toţi începeau
să plângă, încât cu mare greutate de abia se mai desluşeau numele eroilor care au urmat.
Când primarul a terminat de citit numele celor 166 de eroi, absolut toată lumea plângea, fie că avea fie
că nu avea eroi. Pe atunci, cetăţenii oraşului erau autohtoni în proporţie de aproape sută la sută şi oamenii se
cunoşteau întrei ei, existând o mare solidaritate.
Apoi mi-a spus doctorul că preoţii, au ţinut o slujbă de pomenire a celor decedaţi. Mi-a zis că nu ştie dacă
aşa era practica – pentru că deja mai oficiase un serviciu religios mai înainte – sau dacă preoţii prin aceasta, au
vrut să mai oprească cetăţenii din plâns, pentru că era un vacarm şi o jale de nedescris.
După aceea, doctorul Ilie Cernea mi-a spus că pe masa pe care preoţii au avut lumânări, tămâie, candela,
cădelniţa, Evanghelia şi o icoană a lui Sfântul Gheorghe, primarul a scos o foaie de hârtie din pergament parcă,
pe care era ceva scris, şi pe care au semnat reprezentanţii autorităţilor de atunci, acea hârtie a fost făcută sul
şi introdusă într-un tub metalic, băgat în ciment, peste care s-a pus prima piatră.
De pe actualul trotuar, unde am stat cât ne-a povestit doctorul Ilie Cernea, ne-am dus chiar aproape de
monument, şi mi-a arătat cu bastonul său, la baza soclului monumentului, în partea de vest, adică spre centru,
spre Vornicu, locul unde a fost zidit în ciment acel tub metalic cu hârtia scrisă, în el.
Am scris toate acestea pentru că – odată şi odată – când noi, şi poate nici copiii noştri nu vor mai fi, monumentul probabil că se va autodemola în timp, iar cei care vor face acest lucru să caute tubul cu înscrisul respectiv.
Am plecat de la monument de braţ cu doctorul Cernea, spre centru – trebuie să se ducă la CEC săşi ia
pensia – pentru că pensia i se vira în cont, şi după câţiva paşi, a mai întors capul şi mi-a zis: … şi când te
gândeşti că şefii noştri locali comunişti dinainte de 1989; Iosin Niculae fost primar şi prin secretar al oraşului,
Ilie Jarcă fost director la O.C.L.M. (Fosta organizaţie locală comercială mixtă Olteniţa) Coman Stan fost director al Întreprinderii de Industrie Locală şi alţii, au vrut să dărâme acest monument. Mi-a zis că, olteniţenii
vorbeau că la o discuţie la restaurantul „Modern“ din partea de nord a grădinii publice, cei de mai sus, au făcut
un spirit, o glumă, şi i-ar fi spus lui Coman Stan că soldatul de pe monument, care arată cu mâna stângă spre
cinematograf, arat în fond spre sediul administativ al Industriei Locale Olteniţa – care era în casele lui Aristide
Penu, zicând că acolo este un cuib de hoţi. În realitate, soldatul respectiv arată spre Turtucaia, având în vedere
evenimentele patrecute peste Dunăre. De unde erau să ştie cei de mai sus, despre importantele evenimente istorice care au avut loc pe aceste meleaguri! Gluma de mai sus s-a confirmat, deoarece Coman Stan a făcut 2
ani puşcărie.
Un rol important în menţinerea monumentului l-a avut fostul secretar administativ Aliman Zamfir – colegul
meu de liceu – şi profesorul Dona Şerbănescu, directorul muzeului de arheologie din Olteniţa care, după multe
discuţii a reuşit să-i convingă despre regimul şi importanţa acestor monumente istorice care sunt ocrotite de
lege.
Oricum, puţin a lipsit ca olteniţenii să rămână fără acest important monument.
RIDICAREA MONUMENTULUI EROILOR DIN 1916-1919
Execuţia monumentului eroilor a fost încredinţată până la urmă sculptorului Ion Iordănescu din Bucureşti.
Statuia propriu-zisă din bronz, înaltă de trei metri, a fost turnată, cu concursul unor meşteri modelişti de
prestigiu, la fabrica lui V.V. Răşcanu din Bucureşti.
Piatra a fost procurată şi selectată sub supravegherea arhitectului Ion Cernescu, al cărui nume mai dăinuie

şi astăzi pe unele clădiri care parcă sfidează trecerea timpului.
Deasemeni, planul monumentului a fost conceput şi întocmit de priceputul şi talentatul arhitect Ion Cernescu care – aşa cum am arătat mai sus – are pe cele mai reprezentative construcţii şi clădiri din oraş, pe pereţii
cărora tronează încă autoritar, numele său. În lucrare vor apare construcţiile existente încă, concepute de el.
Lucrarea a fost terminată în 1930.
Costul total al lucrării a depăşit suma de 800.000 lei. Dar pentru olteniţeni, monumentul eroilor din 1916-
1919, fiii acestui oraş, are o valoare inestimabilă, de simbol. Înainte de anul 1944, oamenii care aveau legătură
cu cei înscrişi pe tabelele din bronz, de la baza monumentului, aprindeau aici, de ziua eroilor, lumânări, tămâiau
locul, şi împărţeau colaci, colivă etc.
După 1944, acest lucru a fost interzis de noile autorităţi. Separat de aceasta, au urmat eroii din al doilea
război mondial. Alte familii îndoliate, alte femei văduve, alte mame necăjite, alţi copii orfani.
Dar pentru eroii din al doilea război mondial, exponenţii regimului comunist n-au mai ridicat niciun monument pentru că luptaseră împotriva ruşilor care-i adusese la putere.
Potrivit părerilor oamenilor de specialitate care ne-au vizitat oraşul dar şi oamenilor simpli, monumentul
este o operă de artă foarte bine reuşită şi totodată, timpul a dovedit şi foarte rezistentă.
Este format din două părţi principale. El reprezintă „un soldat în atac“ şi în spatele lui, dar puţin mai deasupra, o femeie tânără cu trăsături delicate, simbolizând „gloria“ care îl încurajează pe militar, sunând atacul
cu o trompetă îndreptată spre Turtucaia, ţinând în semn de recunoştinţă, o coroniţă de lauri deasupra capului
militarului. Ea reprezintă totodată şi reuşita în viaţă pentru învingerea greutăţilor ca urmare a simbiozei dintre
bărbat şi femeie, familia fiind prima şi cea mai importantă celulă care stă la baza societăţii.
Monumentul eroilor din 1916-1919 din Olteniţa, simbolizează ca valoare istorică şi artistică, strălucita,
binemeritata, lăudabila şi recunoştinţa olteniţenilor faţă de memoria înaintaşilor noştri, care plătind tributul
suprem s-au jertfit pentru întregirea ţării şi neamului românesc, alături de întreaga naţiune română, în timpul
primului război mondial, intrat iniţial în istorie, sub denumirea de Marele Război.
Căzând pe câmpurile de luptă, la datorie, în chinuri groaznice, văzându-şi moartea cu ochii, în marile şi
decisivele încleştări cu mai mulţi duşmani, superiori numeric şi ca dotare cu echipament şi tehnică de luptă,
dar inferiori ca dârzenie, hotărâre, curaj, vitejie şi sentiment patriotic purtat în suflet până la ultima suflare,
animaţi de o cauză dreaptă şi sfântă, cei 166 de eroi, s-au jertfit pentru ţară, îndoliind pentru tot restul vieţii
peste 1000 de persoane reprezentând bunici, părinţi, surori, fraţi, soţii, copii, nepoţi, rude şi cunoscuţi, iar în
privinţa răniţilor, numărul acestora a fost de peste 800, din care aproximativ 260 au rămas infirmi pentru totdeauna, iar vreo 70 mari mutilaţi de război, pentru care viaţa lor, şi a celor din jur a fost un calvar.
De la ei ne-au rămas, povestite, faptele de arme şi de glorie nepieritoare, care au făcut cinste şi fală, victorioasei armate române şi neamului din care provin, creând şi având o rezonanţă istorică pe plan european.
Ani de zile, victoriile armatei române, abnegaţiei şi priceperii comandanţilor săi, au ţinut capul de afiş al
marilor publicaţii europene, au constituit o sursă inepuizabilă pentru literatura naţională şi universală, faptele
lor făcându-ne cunoscuţi în întreaga lume şi fiind apreciate chiar şi de popoarele armatelor pe care le-am învins.
Ani de zile aceşti eroi, ca o pioasă aducere aminte, au fost pomeniţi în şcoli, de preoţi în bisericile din
oraş, iar familiilor lor – şi câţiva ani chiar şi autorităţile oraşului – le-au făcut pomeni şi parastase după regulile
creştineşti, întrucât toţi au murit nespovediţi şi neîmpărtăşiţi.
În cimitirul mare din oraş, mai sunt însă destule cruci pe care stă încă scris, numele acestor eroi ai neamului
românesc.
Nu trebuie să-i uităm nici pe cei care au contribuit cu bani, sau prin muncă efectivă, la ridicarea acestui
monument şi care, la vremea lor, şi ei au fost oameni de seamă ai oraşului nostru şi pe care, copil fiind, pe toţi
i-am cunoscut. Voi mai avea prilejul în lucrarea de faţă ca şi despre aceştia să mai vorbesc. Aproape toţi aceştia
la rândul lor au luptat în primul război mondial.
La locul potrivit voi arăta că Olteniţa a dat ţării oameni, ofiţeri, ofiţeri superiori şi chiar generali, care au
luat parte şi au condus armata română, nu numai în primul dar şi în al doilea război mondial. Unii din ei, au
rămas pentru totdeauna pe frontul de luptă, în îndepărtatele stepe ruseşti, alţii au căzut prizonieri la ruşi, unde,
privaţi de libertate şi de minim de condiţii umane, au fost torturaţi în fel şi chip, ani întregi.
La întoarcerea în ţară, la scurt timp, când încă nu se refăcuse fiziceşte pentru că rămăsese nişte umbre de
oameni, exponenţii regimului comunist, i-au „răsplătit“ cu închisori de maximă siguranţă, cu ani mulţi de temniţă grea, unde, în condiţii inimaginabile şi-au sfârşit viaţa.
Tocmai subordonat acestui scop, în lucrare, apar şi aceşti oameni, pe care, ar fi păcat ca să-i uităm, deşi
exponenţii regimului comunist au dorit acest lucru, fiindu-le teamă de ei, chiar după ce-au murit.NUMELE FIILOR ORAŞULUI NOSTRU CĂZUŢI LA DATORIE ÎN RĂZBOIUL DIN 1916-
1919, ÎNCRUSTATE PE PLĂCILE DE BRONZ, AFLATE LA BAZA MONUMENTULUI DIN GRĂDINA PUBLICĂ RIDICAT PENTRU CINSTIREA MEMORIEI ŞI ÎN AMINTIREA EROILOR
CARE S-AU SACRIFICAT PENTRU ÎNTREGIREA ROMÂNIEI MARI.
Prima placă
În partea de vest a monumentului, adică spre centru:
A doua placă În partea de sud a monumentului, adică spre Dunăre:
19
1. Turcu Ion Nita` sergent 22. Toma Voicu soldat
2. Iliescu stefan sergent 23. Nimnu Gheorghe soldat
3. Moise Gh. Traian sergent 24. Mitan Petre soldat
4. Ruse Dumitru plutonier 25. Tudor Marin soldat
5. Stancu Marin sergent 26. Mih`ilescu Nic. soldat
6. Niculescu Traian sergent 27. Lemnaru I. Dobre soldat
7. Nitescu Zaharia sergent 28. Coco] Gheorghe soldat
8. Nita Georgescu sergent 29. Tudor Dumitru soldat
9. Chesaraicu Gheorghe caporal 30. Georgescu Teodor soldat
10. Roman Ion caporal 31. Dumitru Gheorghe soldat
11. Dobrescu Achile caporal 32. Cârlova Dumitru soldat
12. Ene Petre caporal 33. Dobre Alexandru soldat
13. Cristea Ion caporal 34. Ion Niculae soldat
14. Biu I. Petre caporal 35. Dragomir Iordan soldat
15. Dr`gan N. }tefan caporal 36. Tudor V. Dumitru soldat
16. Matei Ion soldat 37. Dumitrescu Ion soldat
17. Maxim Hulcinho soldat 38. Constantin Dumitrescu soldat
18. Oprescu Tiberiu soldat 39. Dumitru N. L`utaru soldat
19. Buc`\ic` N. Gheorghe soldat 40. Gheorghe Radu soldat
20. Miti\escu Alexandru soldat 41. Gheorghe Velicu soldat
21. Cosmescu Constantin soldat
*) Este de observat c` din cei 41 de eroi, doar unul singur de la nr. 17 Maxim Hulcinho nu este de
etnie ]i protec\ie, (cum se spunea atunci), român`.
42. Antonescu Cristache soldat 63. Stan Stan soldat
43. Troac` Dumitru soldat 64. Poenaru Mirea soldat
44. Manea N. Ion soldat 65. Ro]u Ilie soldat
45. Bulind` }tefan soldat 66. Dumitru Cristea soldat
46. Grecu Gheorghe soldat 67. Stoian C-tin soldat
47. Dobre Constantin soldat 68. Brezeanu Alexandru soldat
48. Patrascu Vasile soldat 69. Sociu Ion soldat
49. Petrescu Ion soldat 70. Ilie Petre soldat
50. Toma Ioan soldat 71. Petcu I. Dumitru soldat
51. Constantin Dumitru soldat 72. Stoian Gheorghe soldat
52. Marin Ion soldat 73. Dobre Alecsandru soldat
53. Grecu M. Gheorghe soldat 74. }erban Ghi\` soldat
54. Tudor st. Niculae soldat 75. Constantin Ion soldat
A treia placă
În partea de est a monumentului, adică spre gară:
A patra placă
În partea de nord a monumentului, deci spre tribunal:
20
55. Coman Marin soldat 76. Boac` Gh. Dobre soldat
56. Velicu Tanase soldat 77. Iordache Alecu soldat
57. Gheorghe Petre soldat 78. Pestri\u Ion soldat
58. Mogos Constantin soldat 79. Lo\car Marcu soldat
59. Dan Tudor soldat 80. Negoita V. Ion soldat
60. Bo]nigeanu Nedelcu soldat 81. Constantin Ion soldat
61. Dumitrescu V. Dumitru soldat 82. Dumitru Dumitru soldat
62. Florescu Dumitru soldat 83. Berbec Gheorghe soldat
*) Din cei 42 de eroi, doar unul singur de la numarul 79 este evreu.
84. Iancu Leandra soldat 105. Nicolae Ion soldat
85. Dragostin Dumitru soldat 106. Marinoiu P.Anghel soldat
86. Velicu }tefan soldat 107. Ticheaua Gh. Ilie soldat
87. Constantin Vasile soldat 108. Ion Cristea soldat
88. Aprozeanu Gh. Florea soldat 109. Vasile Mocanu soldat
89. Vasile Ionita soldat 110. Slav M. Gheorghe soldat
90. Florea Petre soldat 111. Gheorghe S`ndoi soldat
91. Arsene Iordache soldat 112. Zamfir Neagu soldat
92. Barbu Ilie soldat 113. Frangulea Niculae soldat
93. nache Cristea soldat 114. Istode R. Ghi\` soldat
94. Stoica Niculae Cârni] soldat 115. Gheorghe Ioan soldat
95. Stancu Marin soldat 116. Dumitru Ioni\` R`dan soldat
96. Mihale Petre soldat 117. Arsene Dumitru soldat
97. Nenciu Gheorghe soldat 118. Gheorghe Deacu soldat
98. Leibu Froim soldat 119. Constantin Filipache soldat
99. Tudor Niculae soldat 120. Ion Petrescu soldat
100. Rotaru Gheorghe soldat 121. Voican Ilie soldat
101. Danielescu Ion soldat 122. stefan Velicu soldat
102. Nicu Anghel soldat 123. Pana Ion soldat
103. Iordoc Alecsandru soldat 124. Dr`gulin Gh. Marin soldat
104. Niculae Niculae soldat 125. Om`t I. Ioan soldat
*) Din 42 de eroi români, cel de la nr. 98 – Leibu Froim este evreu.
126. Marin Banica soldat 147. Culea Dr`gan soldat
127. Iordache Arsene soldat 148. Negoi\` Tudorache soldat
128. Mihai Gheorghe soldat 149. Mutu Ion soldat
129. Dumitru Tudor soldat 150. Bobanc` David soldat
130. Boaca Gh. Niculae cerceta] 151. Tudorache Radu soldat
131. Dumitrache Gheorghe soldat 152. Ioan }t. Iano] soldat
132. Matei M. NIculae soldat 153. Stan Ilie Radu soldat
133. Chiriac Isvoranu soldat 154. Berbec D. Gheorghe soldat
134. Radan Dumitru soldat 155. Deciu Dumitru soldat
135. Ene Constantin soldat 156. Ivan Petre Ionescu soldat
În partea de vest pe monument scrie:
1916 – 1919
EROILOR DIN OLTENIŢA
ADÂNCĂ RECUNOŞTINŢĂ
Documentul introdus în soclul monumentului—————————-DOCUMENT
În anul 1929, luna iunie ziua 24, Rege fiind M.S.R.Mihai I, sub înalta Regenţă a M.S.R. Principelului Niculae, I.P.S.S. Fericitul Miron Cristea şi D.G. Buzdugan, cu ajutorul lui Dumnezeu, pusu-sa piatra fundamentală
a monumentului vitejilor din oraşul Olteniţa, morţi în Războiul cel Mare pentru întregirea Neamului (1916-
1919) în semn de veşnică amintire.
Săvârşitu-sa acest monument prin munca neobosită a Comitetului şi cu ajutorul bănesc al Prefecturii judeţului Ilfov şi Primăria Oraşului Olteniţa şi cu contribuţia bănească a publicului.
Prefect al judeţului Ilfov fiind dl. dr. Const. Deculescu.
Primar al oraşului Olteniţa fiind dl. Ionel Deculescu.
Autorul monumentului fiind sculptorul I. Iordănescu şi arhitectul Ion Cernescu.
Spre recunoştinţă veşnică,
Aşa să ne ajute Dumnezeu.
Amin! Va urma !