MONUMENTUL EROILOR OLTENIŢENI-Cunoscut de olteniţeni sub denumirea generică de „statuia din grădina publică)

MONUMENTUL EROILOR OLTENIŢENI DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
1916-1919,
(Cunoscut de olteniţeni sub denumirea generică de „statuia din grădina publică).
Pentru noi olteniţenii, monumentul eroilor din primul război mondial a devenit emblematic pentru
oraşul nostru, întrucât a costituit şi a rămas una din frumoasele vederi cu caracter suvenir şi felicitare,
care se folosesc de localnici în diverse ocazii:
Monumentul în amintirea eroilor din Olteniţa, căzuţi în primul război mondial – 1916-1919, s-a ridicat

cu foarte mare întârziere, abia în anul 1930, deşi colectele de bani au început  război,
cu toate că problema ridicării sale s-a pus mai serios în anul 1926.
Din anul 1927până în 1930, primăria a prevăzut în bugetul său, în fiecare an câte 100.000 lei. În anul
1929 a intervenit şi prefectura judeţului Ilfov cu suma de 200.000 lei.
Era cunoscut faptul că primăria, imediat după terminarea războiului, neavând fonduri pentru ridicarea
acestui monument a apelat la locuitorii şi instituţiile din oraş.
Populaţia – cum era şi firesc – a răspuns cu mare entuziasm, începând să subscrie diferite sume de
bani, fiecare după posibilităţi.
Redau mai jos câteva nume şi sume mai importante din lista de subscripţii:
Pentru completarea sumelor necesare, s-a apelat şi la Regimentul 76 Infenterie cu sediul în Olteniţa şi
care la 1 oct. 1919 a subscris, din partea ofiţerilor, suma de 11.176 lei (Date extrase din arhiva comunală,
dosar „Monumentul Eroilor 1919, pagina 131).
La apelul primăriei a răspuns cu diferite sume de bani şi unele instituţii şi anume: „Banca Olteniţa “,
„Banca Agrară şi Comercială“, „Banca Plugarul“, „Banca foştilor luptători“ şi „Banca Înfrăţirea“.
Deasemeni au oferit diferite sume de bani şi asociaţiile „Astra Română“, „România Agricolă“ şi
„Distribuţia petrolului“.
Primul comitet care s-a instituit pentru a se îngriji de ridicarea monumentului a fost înfiinţat în 1926, sub
preşedenţia fostului primar Costică Nica.
Dat fiind faptul că – cu tot entuziasmul iniţial – strângerea banilor se făcea greu, s-a întârziat până în
anul 1928 începerea lucrărilor la acest monument.
În vederea conducerii lucrărilor şi ţinerea evidenţei banilor, la 6 aprilie 1928 a fost ales un alt comitet
format din: Hristache G. Danielescu, primar şi preşedinte al comitetului, doctor A. Vortman medicul oraşului,
membru; C. Filimon membru, D. Greifieus membru, B. Moruzon membru, inginer Gh. Dăscălescu secretar,
V.N. Danielescu casier.
În aprilie 1928 acest comitet a hotărât lansarea în public a 14 liste de subvenţii pentru strângerea ajutoarelor
băneşti necesare „Monumentului eroilor“.
La 10 ani de la terminarea războiului, lucrările pentru ridicarea acestui monument, încă nu începuseră.
Cauza principală a constituit-o lipsa de surse financiare, însă şi disputele (poate politice) au avut partea lor de
influenţă negativă.
Afirmaţia este dovedită de o scrisoare a unui sculptor care se oferise să ridice monumentul, acesta se
plângea primarului oraşului că „nici pe timpul Averescanilor nu ni s-a luat în seamă cererea“. (Arhiva comunală
dosar „Monumentul Eroilor 1929).
Pentru a se hotărâ cum va arăta viitorul monument, comitetul a cerut mai multe machete la diverşi sculptori,
deasemeni a apelat şi la oraşele Băileşti, Caracal, Râmnicu Sărat şi altele cărora le-a cerut să i trimită o
fotografie a monumentului din oraşul respectiv precum şi detalii asupra preţului.
Hotărându-se asupra machetei prezentate de sculptorul I. Iordănescu, dar care costă 1.300.000 lei şi
constatându-se că suma de care dispunea nu va ajunge, comitetul a făcut apel la prefectura judeţului Ilfov
care a comunicat că la 25 august 1929 va transmite 200.000 lei, iar la 13 august 1930 alte 200.000 lei.
Lucrările au început în anul 1929, când s-a ales alt comitet mai activ format din: 1. A. Dociulescu,
jude-consilier; 2. doctor Al. Vortman, medicul oraşului; 3. doctor C: Sava, medicul spitalului;
Dumitru Deculescu; 5. D. Greifieus; 6. Leon Azdril, farmacist; 7. M. Constantinsecu, pretor şi Ion Decu-

Nume Sumă Nume Sumă
Ion I. Vornicu 5.000 lei Mihai Coman 2.000 lei
Ion Deculescu 5.000 lei Ion Săvulescu 2.000 lei
Vasile I. Turcu 5.000 lei Preot Gheorghe Sachelarie 2.000 lei
Ștefan D. Nica 5.000 lei A. M. Teodoru 2.000 lei
M. Banu 4.000 lei Niță Ivașcu 2.000 lei
Stelian Mirescu 4.000 lei Mihalache Buzilă 500 lei
Ion Stoicescu 3.000 lei Naie Crețu 500 lei
Dumitru Enciulescu 1.000 lei
lescu, primarul oraşului. Apoi comitetul s-a extins la 50 membri.
Dispunând de sumele necesare pentru începerea lucrărilor, comitetul anunţă:
COMUNICAT:
„Luni 24 iunie 1929 s-a pus piatra fundamentală a Monumentului Vitejilor din oraşul Olteniţa, morţi
în războiul cel mare de întregire a neamului 1916-1919, în semn de veşnică amintire“ (arhivele Statului
dosar „Monumentul eroilor 1929“, pagina 2).
* * *
În vara anului 2001, în ziua de Sfântul Ilie, trecând prin grădina publică la braţ cu doctorul Ilie Cernea,
ne-am oprit câteva minute în faţa monumentului. În timp ce noi priveam statuia a trecut Gică Chirlomez
şi cu Bebe Croitorul. A dat mâna cu noi şi ne-a întrebat ce facem. Doctorul Cernea Ilie a început să ne
povestească. Toată lumea din oraş monumentului îi spunea „Statuia din grădina publică“. Puţini sunt cei
care ştiu de fapt ce reprezintă aceasta. În acea zi doctorul Ilie Cernea împlinea 90 de ani. Cu puţin înainte
fusese la „Pensionari“ şi aşa după cum şi-a făcut obiciul de mai mulţi ani, de ziua lui, doctorul le face cinste
la pensionarii pe care îi găsea la club cu câte o sticlă de bere şi cu fursecuri. Ne-am întors cu toţi cu faţa
spre monument.
După o pauză de vreo 2-3 minute, timp în care niciunul din noi nu am scos niciun cuvânt, încât, parcă din
priviri ne-am înţeles să păstrăm un moment de reculegere, plimbându-ne privirile de la baza monumentului
în sus şi de sus în jos, parcă dorind să scotocească prin memorie, a început să ne povestească:
* * *
„Au trecut foarte mulţi ani de atunci. Eram foarte tânăr. Mi se pare că terminasem liceul, ori eram în
ultima clasă, cam aşa ceva, nu mai ţin bine minte. Oraşul era mic, zvonul a circulat repede şi toată
lumea aflase că azi se pune piatra fundamentală la începerea construcţiei monumentului eroilor.
era un eveniment unic, cu totul deosebit.
Pe atunci grădina publică era pătrată. Trăsurile, ca să meargă la gara din centru, sau de la gară spre
centru, trebuia să ocolească grădina publică. Nu exista strada bifurcată ca acum, care trece pe lângă monument,
acesta, rămânând la mijloc ca o insulă. Mi-e teamă – ne-a spus doctorul – că prin circulaţia intensă
a maşinilor în imediata apropiere a monumentului, prin curentul care se formează amestecat cu gazele
de la eşapamentul maşinilor, dar în mod deosebit datorită trepidaţiilor, este posibil, ca într-un timp mai
scurt, monumentul se va eroda. Şi sunt convins că doctorul avea mare dreptate care va fi confirmată de timp
dacă autorităţile nu vor găsi soluţii de contracararea eroziunii.
De mai bine de trei ani, îmi făcusem un obicei ca atunci când mă duceam la doctorul Cernea acasă, în
strada bătrânească din Mihai Bravu, când stam sub nuc, sau când mai plecam prin oraş. să am la mine caietul
ca să notez, pentru că era imposibil ca să nu mai aflu vreo noutate de la el. Am umplut mai bine de 15 caiete.
Singurul necaz era că el avea obiceiul să vorbească prea repede, iar eu cu scrisul, de abia puteam să-l urmăresc
şi de multe ori chiar nu-mi mai înţelegeam scrisul.
Continuându-şi povestirea, spunea că atunci, în acea zi memorbilă, grădina publică era arhiplină, inclusiv
străzile laterale, încât, dacă aruncai un ban în sus nu avea unde să cadă.
Primarul de atunci, Ion Deculescu, luase măsura şi cu 3 zile înainte, anunţase prin lefegiu, mamele, soţiile,
fraţii şi surorile celor morţi în război, să fie prezenţi la punerea pietrei fundamentale a monumentului. Lefegiul
– cum îl numea lumea atunci pe omul de serviciu de la primărie, pentru că primea leafa de la comună – atunci
când primăria avea ceva de comunicat populaţiei, acesta, având cu el o tobă din piele de bou, o bătea câteva
minute la fiecare intersecţie de stradă, lumea era obişnuită cu un asemenea mod de comunicare (altul nu exista)
şi venea la toboşar, care le spunea pe scurt, ce avea de transmis din partea primăriei.
La deschiderea festivităţii prilejuită de acest eveniment, primarul a făcut apel la lume şi le-a cerut celor
care, erau rude cu cei decedaţi, să vină în faţă.
Dintr-o dată s-au adunat femei bătrâne şi tinere, multe cu copii sau nepoţi de mână, care s-au aşezat împrejurul
locului pichetat unde urma să se construiască monumentul, delimitat prin nişte şipculiţe albe, date la
rindea, prinse între ele cu o panglică tricoloră lată de vreo 5 centimetri.
Totodată au venit şi mulţi invalizi de război: oameni cu câte un picior tăiat, fără o mână, cu un ochi, schilodiţi
etc.
La un moment dat, primarul Ion Deculescu, i-a rugat pe toţi cei prezenţi să stea în genunchi cu faţa spre
16
răsărit, iar cu toţii în cor, au spus rugăciunea „Tatăl nostru“.
Corul bisericesc a cântat „Cu noi este Dumnezeu“. Apoi fanfara militară, acompaniată de acea mulţime
de lume, a intonat imnul naţional.
Un pluton de militari de cavalerie de la escadronul din oraş, la comandă, în sus, cu armele îndreptate spre
Turtucaia, au tras câte trei rafale de foc.
Preotul Gheorghe Sachelarie cu popa Ion Ionescu cum îi spunea lumea celui care slujea la biserica Sfântul
Nicolae din centrul oraşului, a oficiat o slujbă religioasă şi de sfinţire a locului pe care urma să se ridice monumentul.
Răspunsul l-a dat corul bisericesc, dirijat de Sandu Moise.
Profesorul şi directorul liceului, Alexandru Stoicescu, deşi profesor de limba română, a ţinut un discurs
cu caracter istoric în care a evocat vitejia ostaşilor români şi importanţa victoriei în Marele Război, cum era
numit atunci, pentru că lumea nu ştia că avea să urmeze un altul, mai pustiitor.
Apoi primarul Ion Deculescu a citit rar, clar, cu voce tare, numele fiecărui erou căzut la datorie. Pe măsură
ce familia, mama, tata, bunicii, surorile, fraţii sau nepoţii şi rudele, auzeau numele eroului lor, toţi începeau
să plângă, încât cu mare greutate de abia se mai desluşeau numele eroilor care au urmat.
Când primarul a terminat de citit numele celor 166 de eroi, absolut toată lumea plângea, fie că avea fie
că nu avea eroi. Pe atunci, cetăţenii oraşului erau autohtoni în proporţie de aproape sută la sută şi oamenii se
cunoşteau întrei ei, existând o mare solidaritate.
Apoi mi-a spus doctorul că preoţii, au ţinut o slujbă de pomenire a celor decedaţi. Mi-a zis că nu ştie dacă
aşa era practica – pentru că deja mai oficiase un serviciu religios mai înainte – sau dacă preoţii prin aceasta, au
vrut să mai oprească cetăţenii din plâns, pentru că era un vacarm şi o jale de nedescris.
După aceea, doctorul Ilie Cernea mi-a spus că pe masa pe care preoţii au avut lumânări, tămâie, candela,
cădelniţa, Evanghelia şi o icoană a lui Sfântul Gheorghe, primarul a scos o foaie de hârtie din pergament parcă,
pe care era ceva scris, şi pe care au semnat reprezentanţii autorităţilor de atunci, acea hârtie a fost făcută sul
şi introdusă într-un tub metalic, băgat în ciment, peste care s-a pus prima piatră.
De pe actualul trotuar, unde am stat cât ne-a povestit doctorul Ilie Cernea, ne-am dus chiar aproape de
monument, şi mi-a arătat cu bastonul său, la baza soclului monumentului, în partea de vest, adică spre centru,
spre Vornicu, locul unde a fost zidit în ciment acel tub metalic cu hârtia scrisă, în el.
Am scris toate acestea pentru că – odată şi odată – când noi, şi poate nici copiii noştri nu vor mai fi, monumentul
probabil că se va autodemola în timp, iar cei care vor face acest lucru să caute tubul cu înscrisul respectiv.
Am plecat de la monument de braţ cu doctorul Cernea, spre centru – trebuie să se ducă la CEC săşi ia
pensia – pentru că pensia i se vira în cont, şi după câţiva paşi, a mai întors capul şi mi-a zis: … şi când te
gândeşti că şefii noştri locali comunişti dinainte de 1989; Iosin Niculae fost primar şi prin secretar al oraşului,
Ilie Jarcă fost director la O.C.L.M. (Fosta organizaţie locală comercială mixtă Olteniţa) Coman Stan fost director
al Întreprinderii de Industrie Locală şi alţii, au vrut să dărâme acest monument. Mi-a zis că, olteniţenii
vorbeau că la o discuţie la restaurantul „Modern“ din partea de nord a grădinii publice, cei de mai sus, au făcut
un spirit, o glumă, şi i-ar fi spus lui Coman Stan că soldatul de pe monument, care arată cu mâna stângă spre
cinematograf, arat în fond spre sediul administativ al Industriei Locale Olteniţa – care era în casele lui Aristide
Penu, zicând că acolo este un cuib de hoţi. În realitate, soldatul respectiv arată spre Turtucaia, având în vedere
evenimentele patrecute peste Dunăre. De unde erau să ştie cei de mai sus, despre importantele evenimente istorice
care au avut loc pe aceste meleaguri! Gluma de mai sus s-a confirmat, deoarece Coman Stan a făcut 2
ani puşcărie.
Un rol important în menţinerea monumentului l-a avut fostul secretar administativ Aliman Zamfir – colegul
meu de liceu – şi profesorul Dona Şerbănescu, directorul muzeului de arheologie din Olteniţa care, după multe
discuţii a reuşit să-i convingă despre regimul şi importanţa acestor monumente istorice care sunt ocrotite de
lege.
Oricum, puţin a lipsit ca olteniţenii să rămână fără acest important monument.VA URMA !


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136