MONOGRAFIA CN-NEAGOE BASARAB-din Oltenita-C-TIN CEAUSU-MARIANA BITES -VIORICA CRETU !

Dacă în preajma primei conflagraţii mondiale, în vechiul Regat
al României, învăţământul secundar era reprezentat de doar douăzeci
şi patru de gimnazii, nouăsprezece licee pentru băieţi şi nouă gimnazii
pentru fete, după 1918 a crescut semnificativ numărul acestora, în
stare să asigure tinerimii o cultură generală solidă, dublată şi de o
formaţie ştiinţifică pe măsură, un orizont mai larg, mai amplu, în
conformitate cu scopul legislaţiei şcolare la zi. În privinţa ştiutorilor
de carte, judeţul Ilfov, împreună cu Capitala, aveau un procent de
69,6%, iar, fără, Bucureşti, doar 40%, procentul fiind printre cele mai
înapoiate din ţară.
În aceste condiţii, s-a fondat la Olteniţa o şcoală secundară
riguroasă, liceul – azi Colegiul Naţional – conceput pe baza legislaţiei
haretiene, pe două trepte sau cursuri, cursul inferior sau gimnaziul şi
cursul superior sau liceul propriu-zis cu durata de patru ani fiecare,
ulterior existând modificări în durata cursurilor.
De asemeni, au fost modificări în sistemul de examinare (în
1925 se introduce examenul de Bacalaureat în locul examenului de
absolvire al liceului şi s-au reintrodus examenele anuale suprimate în
anul 1912) iar semestrele au fost înlocuite cu trimestre.
Legislaţia din 1928 a consolidat-o şi a retuşat-o pe cea
anterioară. Învăţământul secundar trebuia să asigure tinerilor
absolvenţi „elementele esenţiale unei culturi generale, pregătindu-i în
acelaşi timp pentru a putea urma în învăţământul superior”.
O noua legislaţie şcolară a fost elaborată la 30 martie 1945,
după instaurarea regimului comunist, dr. Petru Groza, intitulată
Decretul-lege pentru purificarea administraţiei de stat cu efecte
negative, dar având meritul de a declanşa „lupta împotriva
analfabetismului”.
Această legislatie a funcţionat până la Reforma învăţământului
din 1948.
Un rol important în buna funcţionare a sistemului educaţional lau avut Cassa Şcoalelor şi Comitetul Şcolar.
Actul de naştere al Cassei Şcoalelor datează din 20 ianuarie
1883, sub numele de „Cassa pentru Ajutorul Şcoalelor”, fondată
conform legii publice, publicată în MO din 22 ianuarie 1883 şi a
Regulamentului de aplicare, publicat în MO din 16 mai 1884. În anul 1886 a devenit „Cassa Şcoalelor şi a Culturii Poporului”.
Scopul său era primirea şi administrarea donaţiilor ce se făceau
pentru sprijinirea şcolilor cum ar fi: construcţia de şcoli, înteţinerea
şcolilor şi dotarea lor cu material didactic, fondarea bibliotecilor
şcolare, administrarea pământului şcolilor (şcolile şi bisericile rurale
au primit pământ prin Legea rurală din 1864, „pentru îmbunătăţirea
situaţiei învăţătorilor şi a preoţilor rurali”), perfecţionarea şi
specializarea cadrelor didactice în ţară, dar şi în alte ţări (5-6
profesori din învăţământul secundar, anual), tipărirea manualelor
şcolare, excursii în Europa, împrumutarea cadrelor didactice, ajutor
pentru elevii săraci sau bolnavi, organizarea excursiilor şi coloniilor
şcolare, conferinţe ştiinţifice etc.

Conducerea executivă era asigurată de un Consiliu de
Administraţie în frunte cu un administrator numit de guvern. Din
această conducere făceau parte ministrul Instrucţiunii, preşedintele
Curţii de casaţie, guvernatorul BNR, rectorii Universităţilor din
România, preşedintele Academiei Române şi directorul Cassei de depuneri (azi CEC).
Veniturile sale proveneau din donaţii, ajutoare, amenzi,
spectacole cu taxă de intrare, economiile cadrelor didactice şi procente
din bugetele locale, de obicei 15%.
În 1924 un inspector şcolar din Minister, în urma unui control
consemna: „cu părere de rău, a trebuit să constat cât de prost stăm şi
sub raportul ăsta Cassa Şcoalelor sau alte instituţii n-au nimic!”18
La 27 octombrie 1920, noul director al Gimnaziului olteniţean,
prof. Alexandru Stoicescu informa Cassa Şcoalelor că „acest
Gimnaziu e cu desăvârşire lipsit de material didactic, de orice natură”
şi îşi exprima rugămintea de a „dispune să fie trimis cât mai de grabă”.
În luna decembrie, revenea, solicitând concret hărţi, tablouri, icoane,
cărţi de literatură, ştiinţe şi pedagogie „pentru constituirea bibliotecii
Gimnaziului”.
Peste un an, la 28 noiembrie 1921, Gimnaziul a primit hărţi cu
Basarabia, Transilvania, România Mare, tablouri, 1 icoană şi 25 de
cărţi „de la Minister”.
Cassa Şcoalelor avea în subordine Comitetele Şcolare judeţene,
care, la rândul lor, le aveau în subordine pe cele ale unităţilor de
învăţământ.
Comitetele Şcolare au înlocuit vechile Eforii Şcolare, conform
art. 10 şi 11 din Decretul-Lege pentru organizarea Comitetelor Şcolare
şi art. 14 din Regulamentul de aplicare al Decretului-Lege.
Primarul localităţii convoca toţi locuitorii „cu drept de vot”,
precizându-le ordinea de zi, de obicei, o Dare de seamă despre mersul
şi gestiunea Comitetului Şcolar în cursul anului şcolar, Citirea şi
afişarea listei cu numele donatorilor din localitate, Aprobarea
bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul şcolar viitor, Contribuţia
la venitul Comitetului Şcolar Judeţean etc.
Pentru alegerea Comitetului Şcolar, toţi locuitorii localităţii
trebuiau să se adune la Primării.
Membrii Comitetului Şcolar , erau fie „de drept”- învăţătorul
sau delegatul învăţătorilor dacă erau mai mulţi în localitate, un preot
sau un delegat al lor, un delegat al Consiliului Local, delegaţii localităţii. Fiecare localnic „trebuia rugat să se înscrie benevol pe o
listă, cu cotizaţia pe care se obligă să o plătească anual către Consiliul
Comitetului Şcolar”. VA URMA-In nr urmator al prezentarii vom publica-Gimnaziul şi Liceul Constantin Alimăneştianu
A) Fondarea liceului  !

 

Error