Dramaturgul Eugen Ionescu-Profesor la liceul C.ALIMANESTEANU din Oltenita !

Eugen Ionescu s-a născut în oraşul Slatina, la data de 13/26 nov 1909..

Tatăl său, care se numea tot Eugen Ionescu era avocat, iar mama
sa, Marie – Therese, născută Icard (Zicard)70 avea cetăţenie franceză şi a
lucrat ca secretar într-o bancă.La vârsta de patru ani, Eugen Ionescu a plecat cu familia în Franţa
unde a urmat şi clasele primare, dar din cauza destrămării familiei a revenit în ţară, unde a urmat cursurile reputatului Colegiu Naţional Sfântu Sava din Capitală, Bacalaureatul susţinându-l la Colegiul Naţional Carol I din Craiova.Şi-a continuat studiile la Facultatea de Litere din Bucureşti,
obţinând licenţa pentru Limba franceză.Prima atestare documentară a prezenţei lui Eugen Ionescu în
Olteniţa datează de la începutul anului 1930. Unul dintre profesorii de
Limba română ai liceului şi-a luat concediu „între 15 februarie – 1
martie 1930 pentru depunerea examenului de capacitate” si a fost
suplinit suplinit de Eugen Ionescu.
Până să revină la Liceul din Olteniţa, în toamna anului 1938,
dar ca profesor calificat, E. Ionescu a funcţionat la alte licee.
Dintr-o corespondenţă mai târzie a Gimnaziului mixt
„Principesa Elena” din Cernavodă, aflăm că Eugen Ionescu a
funcţionat acolo de la 1 septembrie 1935 până la 9 februarie 1937 pe o
catedră de Limbă franceză – 15 ore săptămânal, de unde s-a transferat
la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş, unde a funcţionat doar
pâna la sfârşitul anului şcolar.
În anul şcolar 1937-1938 „a fost în concediu din oficiu, fiind
delegat într-o funcţie administrativă din Minister”, iar într-o precizare
ulterioară se menţiona că „prin decizia no. 80/1937- IV-28, publicată
în M.O. nr. 116/1937, d-l Eugen Ionescu a fost delegat în postul de Şef
Serviciu cls a-II-a vacant la direcţia Învăţământ superior şi însărcinat
cu conducerea Serviciului Cultural Internaţional de pe lângă această
Direcţie (perioada de funcţionare 1 mai – 1 decembrie 1937)”.71 Eugen
Ionescu a reapărut în cancelaria Liceului din Olteniţa la 1 septembrie
1938, conform ord. nr. 148779 al M E N, „în locul doamnei Ecaterina
Duţulescu – profesor suplinitor”, care a renunţat la post din motive de
sănătate.
De data aceasta, Eugen Ionescu avea statutul de „titular
provzoriu, fără gradaţie, căsătorit, fără copii […]. În bugetul pe anul
1938-1939 al Şcolii noastre, catedra aceasta este trecută cu salariu de
bază 1280 lei”.
În aceeaşi lună, pe 28 septembrie, Direcţiunea Liceului a
înaintat Cassei Şcoalelor procesul verbal nr. 9 din aceeaşi zi a
Conferinţei profesorilor „la care au luat parte toţi profesorii titulari ai
şcolii, cu rugămintea de a se confirma […] alegerea Domnului Eugen
Ionescu ca membru al Comitetului Şcolar” în urma transferului „la
Bucureşti a d-lui prof. Al Stoicescu şi numirea d-lui Dumitru Hriţcu ca director al Gimaziului de băieţi din Olteniţa”, ceea ce însemna că
prezenţa lui Eugen Ionescu în cancelaria liceului a fost apreciată ca
benefică şi provocatoare.
.
O adresă a Liceului din octombrie 1938 adresată Inspectoratului
Şcolar Bucureşti referitoare la situaţia profesorilor care au împlinit la
1 septembrie 1938 trei ani de provizorat, se menţiona că d-l Eugen
Ionescu are „numai doi ani serviţi cu titlu provizoriu, deoarece în
perioada 1 septembrie 1937 – 1 septembrie 1938, Domnia sa a
funcţionat la MEN, însărcinat cu conducerea Serviciului de relaţii
culturale cu străinătatea”, şi de la 4 noiembrie 1938 „d-na Lucia
Munteanu suplinea catedra domnului Eugen Ionescu”, fără a se
preciza motivul, pe care îl aflăm dintr-un alt document: se afla „în
concediu de studiu până la sfârşitul anului şcolar”, conform Ord.
181009/1938.
Prin adresa 453/8 august 1939, Eugen Ionescu era informat de
liceul din Olteniţa că „examenul de corigenţă la franceză cu elevii de
la stat vi s-a fixat pentru ziua de 3 septembrie 1939, ora 8 dimineaţa.
.
Pe un tablel al MEN, din 9 septembrie 1939, cu „personalul
didactic activ şi concentrat” figura şi Eugen Ionescu ca profesor de
Limba franceză şi tot acum, se menţiona că acesta „are doi ani şi o
lună de funcţionare la catedră; actualmente concentrat”, dar la 26
octombrie acelaşi an, E. Ionescu s-a adresat Inspectoratului Şcolar
solicitând „a fi scutit de concentrare”, el fiind în evidenţele militare
ale Regimentului 3 Olteniţa şi Cercului de recrutare Olteniţa.
La 4 decembrie 1939, Liceul Olteniţa informa Inspectoratul
Şcolar al Ţinutului Bucegi – Biroul Mobilizări (în timpul regimului
politic autoritar al regelui Carol al II-lea, 1938-1940, din punct de
vedere administrativ-teritorial, România a fost împărţită în Ţinuturi
alcătuite din mai multe judeţe. Judeţui Ilfov făcea parte din Ţinutul
Bucegi, împreună cu alte nouă judeţe: Teleorman, Muscel, Argeş,
Dâmboviţa, Prahova, Vlaşca, Braşov, Buzău şi Trei Scaune), că Eugen
Ionescu „nu a comunicat datele fiind concentrat”, în aceeaşi lună
figura „în concediu de studii”, şi tot în această lună figura „în
concediu în străinătate” fiind suplinit la catedră de d-na Buzatu Maria .
Ecaterina, apoi de d-l Caius Jiga.
.
La 30 septembrie 1940, Eugen Ionescu a solicitat directorului D.
Hriţcu o adeverinţă că este „profesor titular la acest liceu” şi că este
„în permisie” având nevoie urgentă de această adeverinţă deoarece
trebuia să se întoarcă la regiment. A revenit la 28 noiembrie 1940
informându-l pe director că „funcţionează la Sfântu Sava” unde are
nevoie de o copie a „statului de plată personal”, iar la 8 aprilie 1941
era „la post la Olteniţa”
.
Tot anul şcolar 1941-1942, Eugen Ionescu a figurat ca detaşat la
Colegiul Naţional Sfântu Sava din Bucureşti, catedra sa de la Olteniţa
fiind acoperită de Felicia Comănescu.
De la 28 septembrie 1942, Eugen Ionescu era detaşat la Liceul
de băieţi Mihai Viteazu Bucureşti.
După cum se constată din corespondenţa intensă şi încâlcită, în
timpul războiului (1941-1945), Eugen Ionescu a fost fie detaşat la alte
unităţi şcolare sau Minister, fie în concediu, fie concentrat, după cum
urmează:
– la Colegiul Sfântu Sava în perioada octombrie 1940 – iulie 1942;
– la Liceul Mihai Viteazu în perioada octombrie 1942 – aprilie 1943;
– concentrat: aprilie – septembrie 1940 şi aprilie 1944;
– concedii: aprilie – decembrie 1943; ianuarie 1944 – decembrie 1945,
cu o perioadă de concediu în Franţa ianuarie-martie 1944
.
Dintr-o Fişă de recensământ de la sfârşitul anului şcolar 1944-
1945, aflăm următoarele despre Eugen Ionescu: vârsta 36 ani; originea
etnică – română; starea civilă – căsătorit din anul 1936; ocupaţia soţiei
– avocat; numărul anilor „serviţi în învăţământ” – 10; vechimea în
şcoala unde a fost recenzat – 7; numărul orelor pe săptămână – 15;
titlul – definitiv; gradaţii – 1; specialitate – principală – Limba franceză,
secundară – Limba română; salariul luat „în mână”- 12.990 lei; în
prezent în concediu
.
În anul şcolar 1945-1946 se consemnează că i s-a aprobat
„profesorului de la această şcoală, Eugen Ionescu, concediu”.Din anul şcolar 1946-1947 mai aflăm câteva date personale
despre Eugen Ionescu: domiciliat în Bucureşti, str. Bd. Elisabeta, nr.
95A, et. V, născut la 13 noiembrie 1909, absolvent al Facultăţii de
Litere, anul 1932, numit în învăţământul secundar ord. 713426/1935,
cu titlu definitiv ord. 191447/194279
.
Din anul şcolar 1946-1947 nu mai figurează în ştatele de plată
ale liceului din Olteniţa.
.
Despre activitatea publicistică a lui Eugen Ionescu în perioada
olteniţeană aflăm dintr-o corespondenţă a Seminarului din Curtea de
Argeş cu Liceul din Olteniţa, din anul şcolar 1939-1940: „ca activitate
în afară de şcoală ştim că a scris articole de critică literară”
.
Înainte de 1989, Eugen Ionescu (Ionesco) nu era o personalitate
cunoscută (recunoscută) oficial în România.
Totuşi, George Călinescu îi citează în Istoria Literaturii
Române… operele de debut: „Elegii pentru fiinţe mici”, editată în
1931 la Craiova în Cercul analelor româneşti şi „NU”, Bucureşti,
Vremea 1934. Tot în această lucrare, G. Călinescu are şi un comentariu:
„Eugen Ionescu, poet şi critic, a opus celei mai bune literaturi actuale,
într-o carte ştrengărească, un formidabil NU. Fapta a scandalizat. În
realitate autorul nu se dovedea chiar aşa de negativ şi-şi permitea doar
câteva obiecţii ce prevedeau un talent de polemist cu frază alertă
franţuzească. E de mirare că a dispărut din publicistică”82
.
Aşa a scris G. Călinescu în 1941 în Istoria Literaturii Române
(reeditată în 1982), dar cu siguranţă ştia că nu „a dispărut”, îi ştia
activitatea scriitoricească din Franţa, dar atât şi-a permis să scrie,
Eugen Ionesco fiind interzis în România.
După unii autori din zilele noastre, Eugen Ionesco a fost „cel
mai mare stilist al limbii franceze moderne”. TEXT EXTRAS DIN VOLUMUL-MONOGRAFIA COLEGIULUI NAŢIONAL
„NEAGOE BASARAB” OLTENIŢA-DE C.CEAUSU !
.

Error