Social

Legea privind școlile abandonate a fost promulgată!

Legea privind școlile abandonate a fost promulgată!
Cele aproximativ 𝟑𝟎𝟎𝟎 de imobile școlare lăsate în paragină vor putea fi revitalizate de către autorităţile locale printr-o hotărâre de consiliu local, dacă școlile au fost închise de cel puțin 3 ani. Comunităţile vor putea dezbate şi vor decide singure ce se întâmplă în localitatea lor, fără blocaje de la distanţă! Se pot deschide centre pentru vârstnici, centre de zi pentru persoane vulnerabile, cabinete medicale, centre turistice sau orice altceva este necesar, iar primăriile vor putea accesa inclusiv fonduri europene pentru aceste investiții.
Cum era până acum? Autoritățile locale așteptau ani întregi după un aviz de la Ministerul Educației, care de multe ori nici nu venea. În tot acest timp, clădirile respective puneau comunitatea în pericol.
Spor la treabă! Mingea este în terenul consiliilor locale, cum s-ar spune.