LEGALITATEA TRANSPORTULUI DE MĂRFURI ŞI DE PERSOANE, VERIFICATĂ DE POLIŢIŞTI

politieÎn perioada 6 – 12 octombrie 2014, poliţiştii rutieri vor desfăşura acţiunea „TRUCK&BUS”, de verificare a legalităţii activităţii de transport de marfă şi de persoane

Aceasta vizează reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri.

În cadrul activităţilor de control, poliţiştii rutieri vor urmări:
– legalitatea transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane, în ceea ce priveşte existenţa foilor de parcurs, existenţa şi valabilitatea licenţelor de transport, de execuţie şi de traseu;
– controlul autovehiculelor pentru transportul mărfurilor;
– controlul legalităţii transportului de persoane atât în trafic urban, cât şi judeţean, interjudeţean, naţional şi internaţional, în ceea ce priveşte existenta documentelor legale, condiţiile de transport, respectarea traseelor şi a graficelor de circulaţie, precum si a celorlalte condiţii stipulate în caietele de sarcini;
– respectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136