Social

Intr-o atmosfera sarbatoreasca si la Chirnogi ca de altfel in toata tara s-a deschis astazi, 11 septembrie 2017, anul scolar.

 

Dl. primar ing. Irinel Roman a facut un tur de forta alaturi de viceprimarul Adrian Chirica si membrii ai consiliului local (Ion Stefan, Stanila C-tin, Ene Marian) si au deschis in mod festiv alaturi de directorii celor doua unitati de invatamant din comuna Chirnogi noul an scolar.
       Desi suntem la inceputul toamnei (dupa calendar), a fost o zi calduroasa ca de vara inmiresmata de florile pe care micutii scolari frematau de nerabdare sa le ofere cadrelor didactice, bineinteles au fost si momente in care cadre didactice au oferit flori copiilor.
Festivitatea a inceput la scoala nr. 3 in localul 2 prin momente emotionante, atat pentru cei mari (cadre si parinti) cat mai cu seama pentru cei mici.S-a inceput cu intonarea imnului de stat, intonat de catre copiii instruiti de dl. profesor de muzica Chirica Dorian apoi a urmat discursul de bun venit al domnisoarei director prof. Vasile Monica, apoi a urmat discursul dlui primar care a urat atat bobocilor cat si celor mai mari mult succes si le-a anuntat noutatile pentru noul an scolar si anume construirea a doua gradinite, una deja in lucru la sc. 1, gradinita cu program normal si cea de-a doua care este la faza de proiectare, la sc. nr. 3 local 2, prima gradinita cu program prelungit.O alta noutate (pe care a anuntat-o dl. Primar, surpriza pentru copii, chiar si pentru parinti, este ca la sfarsitul acestui an scolar 2017-2018 elevii care vor face performanta, vor fi premiati intr-un mod cu totul aparte de cum s-a facut pana acum.Au fost felicitati cei de la sc. 3 local 2, in mod suplimentar cu ocazia implinirii a 150 ani de la infiintarea acestei scoli.La sc. 3 local 1, alaturi de discursurile dlui primar, dlui. comandant al postului de politie Chirnogi, ale gazdei dra. director Monica Vasile, au fost si cateva momente artistice organizate de catre dna. invatator Raboj Gherghina, dna. profesor Nachiu Daniela si dna. invatator Roman Doina.
     La sc. nr. 1 manifestarea s-a desfasurat pe platoul de festivitati, deschiderea cursurilor fiind efectuata de catre directorul unitatii de invatamant prof. Pana Stelian, apoi a urmat un Te Deum de multumire la inceput de an scolar savarsit de catre preotii Postolea Adrian si Ionita Dumitru apoi a luat cuvantul dl.primar, dl. viceprimar, d-nii. consilieri locali si a sunat primul clopotel, iar bobocii claselor a I-a si pregatitoare au pasit plini de emotie printr-un culoar de flori in scoala primitoare in care clasele frumos renovate cadrele didactice i-au primit cu manuale, cu flori si cu mesaje de bun venit. Succes in noul an scolar!