Intervenţie la un incendiu care se manifesta violent la o casă de locuit și alte anexe gospodărești,  în localitatea Călărași

 

Pompierii militari Călărășeni au acţionat pentru stingerea incendiului cu două autospeciale, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale sau locuințe învecinate

 

          În data de 24.07.2019, ora 10.36, echipajele specializate din cadrul Detașamentului de Pompieri Călărași, au fost solicitate prin numarul unic de urgențe -112, să acţioneze pe raza Municipiului Călărași, în cartierul Măgureni, strada Petroșani, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit și alte anexe  gospodărești.

Pompierii militari s-au deplasat rapid la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ aproximativ100 de minute.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, cu flacără și fum dens atât la locuința proprietarului, cât și la alte anexe gospodărești.

 

 

 

 

 

 

Existând pericolul ca arderea să se extindă la celelalte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, pompierii militari, au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite.

 

 

 

 

Trebuie menționat faptul, că dintr-una dintre anexe pompierii militari au reușit să extragă în timp util două butelii de aragaz, care de asemenea reprezentau un pericol  pentru vecinătăți.

 

La locul intervenției s-a deplasat și un echipaj SMURD pentru a acorda ajutor posibilelor victime ale incendiului, însă nu a fost necesar.

 

Cauza probabilă a producerii incendiului, fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, de către proprietarul gospodăriei.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Acest website foloseste cookies.