PublicitateSocial

Intervenție la incendiu în localitatea Șoldanu, pe strada Gării, la sediul unei societăți comerciale

incendiu autoDouă echipaje de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Oltenița au intervenit pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ două ore și 20 de minute

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la instalația electrică unui autoturism aflat în garajul societății, arderea propagându-se ulterior cu rapiditate și la alte bunuri materiale

În data de 08.01.2015, ora 16.34, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Oltenița au fost solicitați să acţioneze în localitatea Șoldanu, pe strada Gării, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la sediul unei societăți comerciale.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără şi cu fum dens, atât la garajul societății, în care se aflau două autoturisme, cât și la clădirea alăturată, fiind cuprinse de flăcări elemente de mobilier din două încăperi și acoperișul pe o suprafță de circa 450 de metri pătrați.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la instalația electrică unui autoturism aflat în garajul societății, arderea propagându/se ulterior și la alte bunuri materiale aflate în apropiere, cât și la acoperișul clădirii.
Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ două ore și 20 de minute.
În urma incendiului au ars: 450 de metri pătrați acoperiș (învelitoare PVC), 250 de metri pătrați de tavan din scândură, rășinoase, aproximativ 200 de metri pătrați de parchet, mobilierul din două încăperi și două autovehicule (un autoturism și o autoutilitară aflate în garaj, acesta fiind parte integrantă a clădirii), valoarea pagubelor fiind estimată la suma de aproximativ 2,500.000 de lei.
Exista pericolul ca arderea să se extindă și la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit eficient și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 4.000.000 de lei.