Intervenție la incendiu de locuință în satul Podul Pitarului, comuna Plătăreşti
Un echipaj de stingere din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti a acţionat pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 60 minute
Pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 150.000 de lei
În data de 16.03.2015, ora 19.48, pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti au fost solicitați să acţioneze pe raza comuna Plătăreşti, în satul Podul Pitarului, pe strada Mihai Eminescu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, proprietate individuală, aparținând Marianei D.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens, la nivelul acoperișului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul unui cablu electric defect şi neizolat corespunzător.
Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 60 minute.
În urma incendiului au ars: tavanul din rigips al unei camere, pe o suprafaţă de circa 20 de metri pătraţi, materiale textile şi acoperișul casei (construit din lemn și învelit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați.
Exista pericolul ca arderea să se extindă și la alte bunuri materiale, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 150.000 de lei.