BUDESTI-ÎNTÂLNIRE CU…GEOGRAFIA la Şcoala Gimnazială „GHEORGHE MANU”
ÎNTÂLNIRE CU…GEOGRAFIA
Anul acesta am avut plăcerea să-i găzduim pe colegii noştri profesori de geografie ,în cadrul activităţii susţinute la cercul metodic din zona Olteniţa, de către d-ra prof. Jipa Nina Alina ,la clasa a V-a B, diriginte dna prof.de matematică Nicolae Cristina, cu tema ,,Creativitate în construirea situaţiilor de învăţare în lecţiile de geografie “ . Dna insp. Belciu Mari-Elena, ne-a surprins plăcut şi de aceasta dată, invitând o persoană deosebită, şi anume pe dl. Octavian Mândruţ, autor de manuale de geografie, preşedintele Comisiei Naţionale de Geografie, cercetător asociat la IŞE, care ne-a impresionat pe toţi deopotrivă,reuşind să transmită,printr-o atitudine pozitivă,importante date cu caracter ştiinţific,sfaturi utile în activitatea pe care-o desfăşurăm la catedră zi de zi,prezentându-ne cărţile pe care le-a publicat şi îndemnându-ne să le citim cu luare-aminte,deoarece putem găsi ,astfel,multe răspunsuri la întrebările noastre în materie de geografie.
Îi mulţumim dnei insp. Belciu Mari-Elena pentru susţinerea şi aprecierea pe care a avut-o la adresa şcolii noastre,şi nu în ultimul rând,domnului Octavian Mândruţ, care-a scris în Cartea de Onoare a Şcolii Gimnaziale” GHEORGHE MANU” BUDEŞTI,cuvinte atât de frumoase, care ne încurajează să credem că suntem pe drumul cel bun,şi care,spre onoarea noastră, stau mărturie a trecerii domniei sale pe la noi…
(Articol redactat de prof.lb.engleză Dumitraşcu Mihaela,Şcoala Gimnazială „GHEORGHE MANU”BUDEŞTI)