Social

Inspectorul general școlar al ISJ Călărași, Constantin Tudor, a declarat presei că intrarea în vigoare a legii antifumat va fi asumată de către cadrele didactice, prin declarație notarială, pentru ca directorii să nu fie obligați să plătească amenda, în cazul în care subordonații săi nu respectă prevederile legii.

“De miercuri, 16 martie, în toate instituțiile de învățământ, din județ, vom aplica măsurile care reglementează interzicerea fumatului în școli și vom face și o modificare a regulamentului de ordine interioară.

La nivel de județ, vom lua măsuri pentru a modifica aceste regulament, deoarece vrem să prevenim pedepsirea, pe nedrept, a directorilor de școli, cu amenzi destul de usturătoare. În cazul în care un cadru didactic încalcă prevederile legii care nu permite fumatul în instituțiile publice și preferă să plătească amenda între 100-500 lei, directorii, la rândul lor, riscă să plătească 10.000 de lei. Măsurile le vom aproba în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar, și cadrele didactice vor da declarații notariale că cine se expune unui asemenea risc, în incinta unității, va suporta și cuantumul amenzii pe care îl va primi directorul.”, a declarat Constantin Tudor.

Conform legii care intră în vigoare de pe 17 martie, la miezul nopţii, fumatul este interzis în „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.

Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private. Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.

Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.

MAI MULTE-AICI-http://actualitateacalarasi.ro/insp-gen-scolar-tudor-cadrele-didactice-vor-da-declaratie-notariala-pentru-respectarea-legii-antifumat/TUDOR