Curcani – bărbat, reţinut de poliţişti pentru proxenetism
Poliţiştii Secţii 3 Curcani au documentat activitatea infracţională a unui bărbat de 20 ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de proxenetism, faţă de care au dispus măsura reţinerii.
În fapt, în perioada august 2014 – septembrie 2015, I. Gheorghe, de 20 ani, din comuna Luica, judeţul Călăraşi, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei, pe raza comunelor Luica, Nana şi în municipiul Olteniţa, de către concubina sa, beneficiind de foloasele materiale rezultate din această activitate.
Bărbatul a fost reţinut de poliţişti şi a fost prezentat, la data de 27 octombrie 2015, magistraţilor Judecătoriei Olteniţa, fiind luată măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.
•
Infracţiuni rutiere
Cercetat de poliţişti pentru conducerea, fără permis, a unei motociclete neînmatriculate
În dimineaţa de 27 octombrie 2015, poliţiştii din Cuza Vodă au prins, pe raza satului Ceacu, pe I. Gigi, de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată şi fără a poseda permis de conducere.
Cercetările au fost demarate sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra siguranţei rutiere.
•
Prins la volan, deşi nu avea dreptul de a conduce
În după-amiaza de 27 octombrie 2015, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Călăraşi au depistat pe A. Marian, de 22 ani, din comuna Bucu, judeţul Ialomiţa, care conducea un autoturism pe strada Belşugului, din municipiul Călăraşi, deşi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
•
Lehliu – accident rutier
În după-amiaza de 27 octombrie 2015, I. Paul, de 32 ani, din oraşul Lehliu Gară, a condus un autoturism pe strada Bujorilor, din satul Răzvani, şi, la efectuaarea manevrei de mers înapoi, a lovit o minoră de 3 ani.
În urma accidentului a rezultat decesul fetei.
Poliţiştii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului rutier.