CAZĂRMILE interbelice din OLTENITA !
Prima cazarmă trebuie să se construiască în anul 1887. Primăria chiar a aprobat a se ceda judeţului o suprafaţă
de două pogoane, teren situat în partea dinspre Dunăre, imediat la stânga, la ieşirea din oraş pentru construirea unei
cazărmi necesară companiei a VIII-a Dorobanţi.
Preţul celor două pogoane de teren era de 1.200 lei. Ulterior s-a revenit asupra acestei intenţii şi cazarma nu
s-a mai construit.
De abia în anul 1914 Ministerul de Război cere primăriei „patru hectere de teren pentru construirea clădirilor
necesare Regimentului 76 de Rezervă din Garnizoana Olteniţa, precum şi un ajutor de bani pentru executarea construcţiilor“.
Oraşul a cedat 4 hectare tot la sud-est de oraş, dar ajutor bănesc nu a putut acorda din lipsă de fonduri.
În acea vreme exista o reglementare care spunea că prefectura poate admite o asemenea concedare, însă cu
condiţia ca valoarea terenului să nu depăşească a 20-a parte din venitul oraşului.
Întradevăr cele 4 hectare au fost evaluate la 7.520 lei faţă de venitul oraşuluicare era de 294.514,73 lei.
Tot în 1914 mai cedează alte 4 hectare necesare cazărmi unui Batalion ompus din 4 companii cu efectivul
sporit, pe lângă actuala cazarmă a Regimentului 76 Infanterie din oraş.
Cererea de ajutor bănesc a Ministerului de Război nici de această dată nu a putut fi onorată.
BATALIONUL DE REZERVĂ „VASILE LUPU“ A VENIT ÎN OLTENIŢA DIN DATA DE 12 APRILIE
1912, DREPT PRIMA ARMATĂ CARE S-A STABILIT ÎN ORAŞ.
În lipsă de local propriu, batalionul a fost cantonat în nişte case de pe strada Traian colţ cu strada Ferdinand,
clădire care mai târziu a devenit proprietatea lui Costică Nica.
Stabilirea unui regiment în oraş a dat un plus mai vioi Olteniţei. Ofiţeri, gradaţi, trupă etc.
După încetarea războiului Regimentul 76 şi-a ocupat din nou vechea cazarmă, dar numai pentru vreo câţiva
ani pentru că în anul 1924, din motive necunoscute, a fost mutat la Constanţa.
După anul 1924 cazarma a fost ocupată de un escadron din Regimentul 4 Călăraşi.
Escadronul 3 se numea „Călăraşi cu schimbul“, adică militarii făceau armata cu caii lor de acasă, numai furajarea o făcea armata pe cheltuiala ei.
Au trecut zeci de ani de zile, iar orăşenii, despre acea parte a Olteniţei, vorbesc despre un reper şi spun „Spre
regiment”