BIBLIOTECA LICEULUI “NEAGOE BASARAB” DIN OLTENIŢA-fragment din MONOGRAFIA ORASULUI OLTENITA de PAUL AMU !

Scurtă prezentare
Biblioteca liceului teoretic “Neagoe Basarab” din Olteniţa şi-a făcut simţită prezenţa în peisajul intelectual
citadin, începând cu anul 1956, pe atunci fiind bibliotecar inimosul Florin Teodorescu. De atunci, constant, îşi
dezvăluie în modul cel mai adecvat măreţia cunoaşterii tainelor şi menirea de a forma şi dezvolta elevilor,
gustul studiului şi al lecturii, ştiinţa de a se informa, deprinderile de lucru independent în bibliotecă, de la orientarea
accesului direct la publicaţii, selectivitate şi sisteme de lectură, şi mai ales capacitatea de lectură valorizantă.
Profilarea şi dimensionarea judicioasă a colecţiilor, menţinerea lor în actualitate, prin achiziţiile curente,
a fost şi rămâne o preocupare esenţială a activităţii bibliotecarului, care trebuie să aibă metodă şi răbdare în a
oferi sprijinul dialogului permanent.
Astfel s-a ajuns ca biblioteca să dispună de un fond de peste 31.000 volume de cărţi, periodice, fond de
carte rară. Acest tezaur, nu numai literar, această comoară valoroasă este foarte solicitată, zilnic păşind pragul
bibliotecii 70-80 de utilizatori care împrumută sau consultă în sala de lectură, peste 130 de documente pe zi.
Catalogul sistematic, alfabetic, catalogul criticii literare, fişierul noutăţilor editoriale, cataloagele bibliografice
pe autori, calendarul aniversar, reflectă fondul bibliotecii, toate fiind surse bibliografice şi mijloace
de orientare în bibliotecă.
Pe lângă secţiile tradiţionale ca : sala de împrumut, sala de lectură cu 20 de locuri, a fost înfiinţată o secţie
de carte în limba engleză şi franceză, realizate cu sprijinul “Corpului Păcii” din Bucureşti şi a familiei franceze
De Guera, care a donat liceului aprox. 4000 de volume de cărţi şi echipamente specifice.
Bibliotecarii liceului: Florin Teodorescu, Virginia Blaga şi profesoara Sia Captaru, au reuşit o reaşezare
profesională prin ieşirea din izolare şi asumarea unor sarcini curente de cercetare specifică şi valorificare a
colecţiilor.
Au trecut peste trei decenii şi jumătate – îmi spunea bibliotecara, distinsa doamnă Sia Captaru – timp în
care cărţile i-au fost prietene. Din această prietenie a rezultat o bibliotecă importantă prin valoarea fondurilor
şi prin activitatea tot mai bogată de la an la an, încununată cu premiul I pe ţară acordat de Asociaţia Bibliotecarului
din Învăţământ din România, în anul 1993/”.
Valoroasa bibliotecă şi-a găsit expresia în mod covârşitor în nivelul de pregătire al elevilor care în decursul
anilor au absolvit cursurile acestui liceu în care îşi desfăşoară activitatea inimoasa profesoară Sia Captaru,
care, în tot ceea ce face, pune mult suflet şi pasiune.
Intenţionând să pătrund – atât cât mi-a permis timpul – tainele acestei biblioteci care reprezintă indubitabil
un arsenal şi o sursă inepuizabilă de utile, complexe şi solide cunoştinţe, aveam să constat din partea bibliote-
509
carei, doamna profesoară Sia Captaru, o preocupare prioritară de permanentă selecţie a fondului de carte,
scoţându-le din uz – fără a le înlătura – pe cele care erau impuse de regimul comunist şi care aveau mai mult
un rol de intoxicare, decorativ, un fel de maculatură şi totodată un comportament deschis şi atractiv faţă de
elevi spre a le stimula şi trezi gustul cititului.
Bibliotecara, doamna profesoară Sia Captaru îmi spunea că trebuie apreciat, legat de situaţia bibliotecii
şi implicarea conducerii liceului, respectiv a domnilor profesori Lucian Pavel şi Constantin Ceauşu în procesul
de modernizare a serviciilor de lectură ataşamentul faţă de carte şi bibliotecă.
Ţin să menţionez aici şi următorul eveniment:
În ziua de 19 decembrie 1999 am aniversat 80 de ani de la înfiinţarea liceului. La locul potrivit – am făcut
un capitol separat din acest eveniment – arăt că la acea dată memorabilă intrată de acum în istorie, am vizitat
biblioteca însoţindu-l pe doctorul Spirea Roşca, cel care a fost şef de promoţie al anului 1938 al acestui liceu.
După ce am păşit pe monumentala intrare principală a acestei impunătoare clădiri, însoţindu-i pe doctorul
Spirea Roşca şi pe veteranul de război Aurelian Gulan, acest fiu demn şi legendar al oraşului nostru natal, din
holul principal din faţa cancelariei profesorilor şi biroul directorului am luat-o pe holul dinspre partea de sud
şi am coborât la subsol. Ajunşi aici toţi trei ne-am oprit. Cu multe decenii în urmă, subsolul liceului servea
pentru depozitarea lemnelor necesare sobelor din teracotă în vederea încălzirii sălilor de clasă. Acum liceul se
încălzeşte cu gaze. A dispărut mizeria şi efortul fizic al oamenilor.
Acum, aici erau săli de sport amenajate. Pe partea stângă, în fund, se află biblioteca. Când am trecut
pragul toţi am rămas plăcut impresionaţi de ce am văzut. Biblioteca era aranjată profesionist şi se vedea că
este ordine peste tot. Am intrat printre rafturi. Doamna profesoară Sia Captaru era foarte încântată când i-am
prezentat pe cei doi vizitatori şi mai încântată a fost când i-am spus că şi ei au fost cândva elevii acestui liceu.
Şi pe faţa lui Spirea Roşca şi a lui Aurelian Gulan se citea o bucurie care nu putea fi ascunsă. Ne-a oferit
scaune şi ne-a rugat să luăm loc. Bibliotecara a început să ne povestească, dându-ne unele date despre bibliotecă.
La un moment dat, şi doctorul Spirea Roşca, coborând în timp, a început la rândul său să ne povestească
lucruri petrecute în viaţa sa pe timpul cât a fost elev aici. În discuţia noastră a revenit la scurt timp evocarea
personalităţii marelui profesor şi director al liceului care a fost Alexandru Stoicescu. De altfel, doctorul Spirea
Roşca, deşi a semnat tabelul făcut de mine în vederea revenirii liceului la numele său iniţial de “Constantin
Alimăneşteanu”, totuşi îmi spunea că a discutat cu un alt fost elev al liceului mai bătrân ca el, Păsculescu, cum
că ar fi bine ca liceul să se numească “Alexandru Stoicescu”. Am zăbovit în bibliotecă mai bine de o jumătate
de oră. Doctorul Spirea Roşca şi Aurelian Gulan şi-au luat rămas bun de la bibliotecară, nu înainte de a o
felicita pentru modul în care se prezintă biblioteca. A avut totuşi timp să-i spună că pe timpul nostru liceul nu
avea bibliotecă. Am ieşit apoi pe holul din noua aripă a liceului din partea de est. Am ajuns în curte. Iar ne-am
oprit şi am admirat stejarul falnic care acum este declarat monument al natu-rii. Apoi, ajungând la colţ cu doctorul
Spirea Roşca, am mers până în faţa casei lui Alexandru Mărculescu, cel care a scris monografia oraşului
Olteniţa.
Fiecare dintre noi am fi vrut ca acele momente încărcate de plăcute amintiri din vremuri îndepărtate să
nu se termine niciodată. Dar vremea niciodată nu are răbdare. Îmi aduc aminte de o vorbă, pe cât de înţeleaptă
pe atât de adevărată şi anume: “O dată cu trecerea timpului, se duc şi amintirile frumoase.”.
Întrucât în lucrare i-am consacrat un capitol amplu aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea liceului
“Constantin Alimăneşteanu, voi mai vorbi despre lucruri care au tangență cu biblioteca, acest tezaur care
păstrează dovezi ale foştilor elevi care au devenit personalităţi utile societăţii româneşti.

Error