PublicitateSocial

ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A VIOLENŢEI, DESFĂŞURATE DE POLIŢIŞTI ÎN ŞCOLI

 
Roseti 1 Roseti 2Prevenirea faptelor antisociale, în general, şi a celor săvârşite cu violenţă, în special, reprezintă o componentă esenţială a activităţilor desfăşurate de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii Călăraşi.

La data de 13 ianuarie 2016, poliţiştii de prevenire şi agenţii Postului de Poliţie Roseţi s-au aflat în rândul copiilor pentru a-i determina să conştientizeze, încă din clasele primare, ce fapte sunt interzise de lege şi ce măsuri să ia pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor.

Acţiunile derulate de poliţişti în rândul elevilor de la clasele primare şi gimnaziale ale Şcolii Roseţi au vizat prevenirea infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi delicvenţa juvenilă.

Copiii au fost sfătuiţi să respecte următoarele indicaţii:
– să evite compania unor persoane cunoscute ca agresive, puse pe ceartă;
– să nu jignească, să nu încurajeze sau să dea curs provocărilor.
– să nu îşi facă singuri dreptate lovind alţi copii.
– să evite frecventarea locurilor în care se consumă alcool.

Discuţiile cu elevii s-au referit şi la reducere riscului de implicare a celor mici în accidente de circulaţie, fiind dezbătute probleme legale de conduita preventivă şi siguranţa rutieră. Acestora le-au fost prezentate clipuri video cu tematică specifică.

Sfaturi preventive, adresate de poliţişti copiilor pentru siguranţa deplării pe drumurile publice:

– Circulaţi doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu exista trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră.
– În caz de vreme rea (ploaie, ceaţă, polei, ninsoare, viscol) să fiţi mai atenţi atunci când traversaţi strada.
– Nu staţionaţi pe bordura trotuarelor deoarece vă puteţi dezechilibra şi ajunge în faţa maşinilor!
– Traversarea străzii se face numai pe trecerea de pietoni. Nu fugiţi pe trecerea de pietoni, opriţi-vă pe marginea acesteia şi aşteptaţi ca maşinile să se oprească pentru a vă permite traversarea!
– Acolo unde sunt instalate semafoare, veţi aştepta cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi veţi traversa numai pe această culoare!
– Culoarea verde a semaforului arată ca se poate traversa în siguranţă, dar şi în acest caz trebuie să vă asiguraţi din ambele sensuri, pentru că pot exista şi şoferi neatenţi.

Copiii au fost extrem de receptivi, activităţile de acest gen urmând să fie multimplicate în rândul elevilor de la alte unităţi de învăţământ.