Social

Accident rutier în comuna Ulmeni, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor cinci, în urma coliziunii dintre două autoturisme

Pompierii militari din cadrul Dertaşamentului Olteniţa au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospeciala de descarcerare, iar alte trei ambulanţe S.A.J. s-au deploasat la accident pentru a acorda îngrijiri răniţilor

În data de 13.06.2020, ora 23.16, un echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului Olteniţa a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină în localitatea Ulmeni, pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor în cazul mai multor persoane şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, după ce două autotursme au intrat în coliziune.
La sosirea echipajelor de urgenţă la faţa locului, cele două autoturisme erau puternic avariate, fiind identificate şase persoane implicate, două într-unul dintre autoturisme şi patru persoane în altul.
. Conducătorul unuia dintre autovehicule se afla în stop cardio respirator, iar pasagerul din aceeaşi maşină era în stare de conştienţă, prezentând traumatisme la membrele inferioare şi la nivelul capului.
. Celelalte patru persoane din al doilea autovehicul implicat în accidentul rutier, erau toate conştiente şi prezentau traumatisme uşoare, fără ca viaţa vreunuia dintre aceştia să fie pusă în pericol.
În ciuda eforturilor echipajelor care au acordat îngrijiri unuia dintre conducătorii auto, în vârstă de 35 de ani, nu s-a mai putut face niimic, acesta fiind declarat decedat.
Echipajele S.A.J. Călăraşi prezente la faţa locului au acordat primul ajutor victimelor şi le-au transportat la spitale din capitală.
Pompierii militari olteniţeni încadraţi pe autospeciala de descarcerare au deconectat bornele acumulatorilor vehiculelor avariate şi au asigurat toate măsurile de prevenire la locul accidentului, sprijinind totodată acţiunile întreprinse pentru curăţarea părţii carosabile..

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi Tataranu Stefan-Ovidiu,