,,Aventură prin lectură” 180 de copii din județul Călărași au învățat să citească
,,Aventură prin lectură”
180 de copii din județul Călărași au învățat să citească și să „descopere frumusețea
învățării prin cooperare”
Asociația „Paradigme Educaționale” (A.P.E.) a implementat în perioada februarie-decembrie 2022 proiectul educațional județean „Aventură prin lectură”, inițiat și finanțat de
către Fundația United Way România. 180 de copii au fost ajutați să nu abandoneze școala, să
învețe să citească și „să descopere frumusețea învățării prin cooperare.
Proiectul a fost implementat în trei comunități din mediul rural: Curcani, Valea Roșie/
Mitreni, Fundeni , având ca scop prevenirea și combaterea riscului de analfabetism funcțional în
rândul a 60 de copii din fiecare comunitate, aflați în situație de vulnerabilitate socio-economică
sau risc de abandon școlar, prin asigurarea accesului la activități specifice de literație.
Scopul proiectului a fost acela de prevenire și combatere a riscului de analfabetism funcțional în rândul copiilor
aflați în situație de vulnerabilitate prin asigurarea accesului la activități specifice de literație.
Am avut ca obiective dezvoltarea literației la copiii aflați în situație de vulnerabilitate din școlile partenere în
proiect, creșterea accesului cadrelor didactice la cursuri de formare profesională care vizează abilitarea acestora
pentru susținerea unui demers didactic care să conducă la dezvoltarea competențelor de literație la eleviși creșterea
gradului de conștientizare a părinților privind necesitatea stimulării lecturii la copii.
Timp de opt luni, cei 180 de copii au primit o masă caldă, rechizite la începutul anului școlar,
încălțăminte pentru zilele friguroase și pachete cu surprize de Crăciun, dar și sprijin din partea
comunității, a voluntarilor ce s-au alăturat proiectului inițiat și finanțat de către Fundația United
Way România.
Fiecare copil selectat pentru a participa la activitățile proiectului a fost subiectul unei evaluări a
nivelului de literație folosindu-se instrumentul de evaluare oferit gratuit de platforma Brio
(https://brio.ro/teste-scolare) secțiunea Literație, evaluarea făcându-se online, sub supravegherea
specialistului educațional (cadrului didactic), membru al echipei de implementare și a
voluntarilor.
Copiii au descoperit tainele lecturii, a stării de bine, au învățat că a citi este distractiv cand esti
împreună cu ceilalți, au legat prietenii, ghidați de prof. Artimon Oana Daniela, prof. Dragnea
Mariana, prof. Sandu Mariana, prof. Gațea Ana Maria, prof. Neagu Mariana, prof. Măglașu
Maria Magdalena, prof.Dumitrache Emilia, prof. Matei Vasilica, prof. Ispas Niculina, cadre
didactice dedicate de la următoarele școli: Școala Gimnazială Curcani, Școala Gimnazială Valea
Roșie/ Mitreni, Școala Gimnazială Fundeni, alături de profesori voluntari si membri ai
comunității (Onisor Georgiana, Cristea Carmen Mihaela, Voicu Mariana, Mocanu Andreea,
Stancu Nicoleta , Dorobanțu Viforel), Asociația Green Space Oltenița, Vetreneanu Luciana –
Ambulanța Oltenița, Dumitrache Roberta, Mocanu Vasilica, Codrea Mirela, foste eleve ale Școlii
Gimnaziale nr.1 Valea Roșie și ale Școlii Gimnaziale nr.2 Mitreni, domnului primar al comunei
Valea Roșie care a fost un membru activ al proiectului nostru.
Au explorat lumea magică a poveștilor. Au desfășurat în fiecare săptămână activități de literație
și scriere. Au descoperit că învățarea se poate realiza și prin joacă și bucurie și că școala poate fi
privită altfel, cu bucurie. Au realizat activități de dezvoltare personală pornind de la povești, au
introdus un ritual de citire în activitatea lor zilnică și au fost motivați să colaboreze și să lucreze
împreună. Au vorbit despre empatie, recunoștință si au trait împreună o paleta largă de emoții.
Profesorii, elevii se bucură de bibliotecile, care sunt accesibile atât pentru elevii clasei, cât și
pentru cei din școală.
În cadrul proiectului am amenajat patru spații de lectură și am continuat pe parcursul proiectului
îmbunătățirea centrelor de lectură în fiecare din cele 3 școli cu covorașe pentru elevi, materiale
de birotică și papetărie pentru desfășurarea atelierelor de lucru, jocuri educaționale, carti, table de
lucru pentru activitățile de captare a atenției si legătura cu conținuturile avute. Profesorii, elevii
se bucură de bibliotecile, care sunt accesibile atât pentru elevii clasei, cât și pentru cei din școală.
Cadrele didactice din școli si elevii au donate si ei cărți pentru clubul de lectură.
Aventura prin lectură a continuat și în afara sălii de clasă, prin drumeții pentru unii copilasi fiind
primele ieșiri din localitatea natală, prima data cand au fost la un muzeu, o bibliotecă, o grădină
zoologică, la un film sau prima dată cand au mâncat în oraș. Mult așteptata excursie la munte i-a
determinat pe elevi să se documenteze în ceea ce privesc dinozaurii, aspecte teoretice și, implicit,
să observe într-un cadru natural diferite specii de dinozauri. ,, Dino Park,, fiind o mare atracție
pentru ei. Au participat cu plăcere la excursie ,au împărtășit cunoștințele, completându-le printr-o
dezbatere de grup. Pentru că s-au implicat activ, copiii au fost răsplătiți cu câte un dinozaur în
miniatură (jucărie), spre bucuria lor.După ce au vizitat lumea dinozaurilor, au continuat aventura
printr-o drumeție către Castelul Peleș. Au admirat natura și au socializat frumos.
O importanță majoră în desfășurarea atelierelor, buna prezență a elevilor la ateliere este datorată
și mesei calde de la începutul fiecărei activitati. Masa caldă a elevilor, asigurată de producători
locali constituie un plus în acest proiect, fără de care nu cred că prezența ar fi așa de bună, drept
pentru care considerăm că este extrem de important.
Am desfășurat întâlniri cu părinții ,,Cafenea literară” unde am dezbătut activitatea desfățurată de
cei mici în cadrul cluburilor de lectură ale proiectului, am precizat importanța continuării
activităților de stimulare a literației acasă, împreună cu cei mici, dar și necesitatea implicării
familiei, ca voluntari la atelierele desfășurate, analizând părțile bune și mai puțin bune ale
proiectului.
Asociația ,,Paradigme Educaționale,, Călărași (președinte Grozavu Floriana Ștefania, vicepre
ședinte Nicoiu Alexandra) dorește să susțină și contribuie la îmbunătățirea mediului educational
din județul Călărași și mulțumește pe această cale sprijinului oferit de Fundația United Way
România pentru faptul că a făcut posibilă implementarea acestui proiect deosebit în județul nostru,
partenerilor și colaboratorilor lor pentru darurile oferite de Crăciun, început de an școlar și
domnului Felix Godeanu( președinte coordonator A.P.E. Craiova) care ne-a ajutat în toată această
perioadă, dar și tuturor oamenilor de bine ce s-au alăturat demersurilor noastre.
Mulțumim firmelor de catering din Valea Roșie, Curcani, și Brănești care au oferit hrană mereu
proaspătă și atat de important desfășurării atelierelor micuților (domnilor Ion Speranță, Cristi
Ichim, Negoianu Cristian )!