RADIO TV OLTENITA
Social

BULETIN DE PRESĂ-15 iulie 2016

 

 

 

IMG-20160715-WA0006Peste 30.000 kg de cereale fără documente de provenienţă depistate de poliţişti

 

Poliţiştii de investigare a criminalizăţii economice au desfăşurat o acţiune linia achiziției, depozitării și comercializării  de cereale. Pentru neregulile constatate au aplicat sancţiuni în valoare de 30.000 lei.

În ziua de 14 iulie a.c. poliţiştii au efectuat verificări la 6 depozite de cereale aparținând unor persoane fizice autorizate, societăți comerciale, existente pe raza județului Călărași, scopul fiind identificarea modului în care societăţile efectuează activități de achiziție, depozitare și comercializare de cereale.

În urma inventarierii stocurilor a fost găsite peste 30.000 kg cereale (grâu) pentru care nu au putut fi prezentate documente de proveniență.

Pentru neregurile constatate poliţiştii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, conform Legii 12/1990/R în valoare de 30.000 lei, iar ca măsură complementară confiscarea contravalorii întregii cantităţi de cereale, respectiv peste 15.000 lei.

În cauză urmează a se efectua verificări cu privire la modul cum societățile achiziționează, depozitează și comercializează cereale în vederea constatării unor posibile infracțiuni săvârșite de administratorii societății.

 

 

Acţiune desfăşurată de poliţişti pentru siguranţa pe apa

 

Poliţişti din cadrul structurilor de transporturi, investigare a criminalităţii economice, poliţişti de frontieră, în cooperare cu Căpitănia Călăraşi au desfăşurat o acţiune pentru siguranţa şi securitatea pe apă,  în zona zona Chiciu.

 

 

Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale conform Legii  12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite

Astfel, poliţiştii au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei administratorul unei societăţi comerciale, care are ca obiect de activitate desfacerea de produse alimentare, pentru neafişarea în loc vizibil a preţului la mai multe sortimente de produse oferite spre vânzare.

Totodată, gestionara unei societăţi comerciale a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei , conform Legii  12/ 1990 întrucât nu a putut prezenta documentele de provenienţă a unor produse alimentare expuse pentru vânzare, iar ca măsură complementară a fost ridicată în vederea confiscării suma de 300 lei reprezentând contravaloarea produselor fără documente.

 

 

Fără permis şi sub influenţa alcoolului, a intrat cu maşina în gard/ Poliţiştii au întocmit dosar penal

 

Un bărbat în vârstă de 54 ani,  din comuna Ileana, judeţul Călăraşi  în timp ce conducea un autoturism pe raza oraşului Fundulea a pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în gardul împrejmuitor al unei locuinţe.

În urma impactului nu au rezultat vătămări, fiind avariat autoturismul și distrusă o porţiune din gard.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere,

De asemenea, acesta a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,91mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Lehliu-Gară pentru recoltarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe dumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, aflată sub influența băuturilor alcoolice și distrugere din culpă.

 

 

 

 

 

S-a răsturnat cu căruţa în canal

 

Un bărbat de 30 ani, din comuna Roseţi în timp ce conducea un vehiculul cu tracţiune animală încărcat cu fân, pe DJ 310, în interiorul localităţii Tonea, din cauza neatenţiei în conducere s-a răsturnat într-un canal de irigaţii nefuncţional.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului şi a unui pasager aflat în atelajul hipo.

Conducătorul atelajului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.