Respectivele elemente de muniţie au fost descoperite pe marginea unui şanţ (în câmp, pe un teren aparţinând domeniului public al localităţii) de către un cetăţean, Nelu D., din localitatea Perișoru, care le-a observat când trecea prin zonă.
Conştientizând pericolul reprezentat de muniţia rămasă neexplodată descoperită, acesta a anunţat de urgenţă organele abilitate, utilizând numărul de urgenţă 112, pentru a solicita intervenţia specialiştilor din cadrul echipajului pirotehnic.
Specialiştii pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-au deplasat rapid la locul solicitării, au intervenit prompt cu o autospecială şi au ridicat proiectilele și celelalte elemente de muniție, pe care le-au depozitat în vederea distrugerii ulterioare.
La mijlocul lunii august au fost reluate cercetările în situl eneolitic de la Măriuța, pe…
Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 27 august 2026, ora…
Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Parlament
Am fost acolo, am discutat cu specialiștii, am analizat situația din teren și am căutat…
Un loc care a făcut parte din copilăria și tinerețea multor generații este redat călărășenilor.…
This website uses cookies.