Un bătrân şi-a pierdut viaţa din cauza mustului fermentat, iar soţia acestuia se află în grija medicilor, după ce s-a intoxicat sever cu monoxid de carbon
Buletin informativ
Intervenţii SMURD
Un bătrân din Ciocăneşti şi-a pierdut viaţa din cauza mustului fermentat, iar soţia acestuia se află în grija medicilor, după ce s-a intoxicat sever cu monoxid de carbon
Un echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a intervenit în localitatea Ciocăneşti, pentru a extrage dintr-un beci două persoane vârstnice, care s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de mustul fermentat
În data de 16.09.2015, ora 19.30, un echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localităţii Ciocăneşti, pe strada Nufărului, pentru a extrage două persoane aflate în stare de inconştienţă din beciul unei case.
Potrivit relatărilor celor prezenţi la locul intervenţiei, bărbatul, Gheorghe R.,în vârstă de 80 de ani, ar fi intrat în beci pentru a verifica butoaiele cu must fermentat, însă din cauza cantităţii mari de monoxid de carbon aflate în respectiva încăpere, acesta a leşinat. Ulterior, îngrijorată de faptul că soţul nu mai iese din beci, Gherghina R., în vârstă de 70 de ani a coborât după bărbat pentru a vedea ce se întâmplă cu acesta. Emanaţia puternică de monoxid de carbon a doborât-o însă şi pe aceasta, care a leşinat.
La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care după ce au constatat ce s-a întâmplat, au cerut sprijinul pompierilor militari încadraţi pe autospeciala de descarcerare.
Pompierii militari au ajuns la scurt timp, au folosit echipamentele de protecţie individuală şi aparatele de respirat, au intrat în beci şi au extras cele două victime pe care le-au predat echipajelor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
În ciuda eforturilor echipajelor de prim ajutor medical, din nefericire, pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat decedat.
Femeia, aflată în stare de inconştienţă a primit îngrijiri şi a fost transportată de urgenţă la spitalul din Călăraşi.
Accident rutier cu trei victime pe DJ 306, pe raza localităţii Floroaica, comuna Vâlcelele
Paramedicii SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au intervenit pentru acordarea primului ajutor unei femei în vârstă de 43 de ani, care prezenta traumatisme şi excoriaţii, în urma unui accident rutier
În data de 16.09.2015, ora 20.22, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localităţii Floroaica, comuna Vâlcelele, pe DJ 306, pentru acordarea primului ajutor unei persoane de sex feminin, Simona S., în vârstă de 43 ani (pasager dreapta faţă într-un autoturism înmatriculat în Călăraşi, implicat într-un accident rutier).
La sosirea echipajului SMURD, la locul intervenţiei se aflau echipaje ale S.A.J., care acordau ajutor medical altor două victime ale accidentului, un bărbat în vârstă de 41 de ani, Eduard S.(conducător auto) şi un tânăr în vârstă de 25 de ani, Robert M.
Paramedicii SMURD au preluat femeia, care era conştienţă şi prezenta traumatisme la nivelul membrului inferior stâng, la nivelul gambei şi suspiciune de fractură, cât şi mai multe excoriaţii. Femeia a primit îngrijiri, i s-a imobilizat membrul accidentat cu atelă vacuum, a fost monitorizată şi transportată de urgenţă la U.P.U. Călăraşi.
În accident a fost implicat şi un alt autoturism, înmatriculat în Bulgaria, conducătorul auto al acestui vehicul nefiind de găsit la sosirea forţelor de intervenţie.