PublicitateSocial

Un bărbat din comuna Sohatu, care ar fi agresat un poliţist, aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a fost reţinut.

POLITIA 3
În continuarea probatoriului administrat în cauza privind lovirea unui agent de poliţie, care a intervenit pentru aplanarea unei stări conflictuale, produse pe raza localităţii Progresu, comuna Sohatu, procurorii au dispus, potrivit competenţei, măsura reţinerii pentru 24 de ore a agresorului, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
Poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Gălbinaşi, sesizaţi despre producerea unui conflict la o petrecere în familie, în noaptea de 28/29 decembrie 2015, s-au deplasat pe raza satului Sohatu, unde, după aplanarea altercaţiei, unul dintre agenţi a fost lovit de F. Marius, de 28 ani, din localitate, care se afla sub influenţa alcoolului.
Cercetările au fost demarate de îndată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, dosarul penal fiind declinat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi.
Agresorul, care s-a sustras cercetărilor, a fost prins astăzi şi reţinut, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.