Celor 10 taximetriști le-au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 lei, fiind reținut un permis de conducere în vederea suspendării.
Din încălcările prevederilor legale constatate de polițiști cele mai multe au fost cu privire la neutilizarea lămpii taxi și a aparatului de taxare pentru poziția ocupat , deși în momentul opririi taximetriștii transportau clienți, 6 dintre aceștia primind câte o sancțiune contravențională în valoare de 1000 lei fiecare pentru acest gen de abatere.
Un alt aspect constatat a fost acela legat încălcarea obligației de afișare în locuri vizibile, atât la interior dar și pe caroseria autoturismelor a tarifelor practicate și a însemnelor de identificare proprii, în această situaţie fiind găsiți 4 taximetriști care au primit amenzi cuprise între 500 și 1000 lei.
•
În data de 07 octombrie 2015, un echipaj de poliție rutieră care își desfășura activitatea pe DN3 B, pe raza comunei Unirea, judeţul Călăraşi a depistat un taximetrist care efectua transportul în regim de taxi a unor persoane, viteza cu care acesta a fost înregistrat de aparatul radar fiind de 120 km/h în localitate. Față de taximetrist s-a luat măsura sancționării contravenționale atât pentru nerespectarea regimului legal de viteză cât și pentru neutilizarea lămpii taxi și a aparatului de taxare pentru poziția ocupat, cele două amenzi însumând 1.945 lei. Întrucât ,viteza de deplasare în localitate a depășit cu peste 50 km/h limita legală,
s-a luat măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 zile.
În perioada imediat următoare acest gen de acțiuni va fi intensificat pentru a impune respectarea prevederilor legale în domeniul taximetriei și pentru a asigura un climat de legalitate și siguranță rutieră în judeţul Călărași.
Doar în ultimul an acestea au scăzut cu peste 80%! De aceea, am discutat astăzi…
Declarații de presă susținute de președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Cotroceni
Continuam! Administrație pentru oameni!
În contextul nivelului scăzut al apei, determinat de perioada prelungită de secetă, aceste intervenții sunt…
Ceva frumos se pregătește în orașul nostru! aduce, pentru prima dată, într-un singur loc, furnizori,…
This website uses cookies.