Social

STIRI NOI–CURCANI-Reținut de polițiști pentru violență în familie  –CALARASI-Dosar penal întocmit de polițiștii rutieri–OLTENITA si CALARASI-Societati comerciale verificate in preajma Sarbatorilor de Pasti !

                                           BULETIN DE PRESĂ

 

 

Polițiștii continuă acțiunile pentru siguranța cetățenilor

 

Sancțiuni în valoare de 30.000 lei, aplicate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice  în urma unor controale efectuate în județul Călărași.

La data de 02 aprilie a.c., în scopul protejării populației împotriva comercializării de produse alimentare neconforme și care aduc atingere sănătății cetățenilor, polițiștii au efectuat verificări la mai multe societăți comerciale din județul Călărași.

Acțiunea a vizat modul de achiziție și comercializare a produselor alimentare destinate consumului populației care erau oferite spre vânzare în magazine din Călărași și Oltenița.

Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.000 lei.

Totodată, au fost ridicați în vederea confiscării aproape 800 de lei, reprezentând contravaloarea a 106 produse de patiserie expuse la vânzare, fără documente legale de proveniență, precum și suma de 16 lei, reprezentând sumă nefiscalizată pe casa de marcat.

 

Recomandări

 

– cozonacii, prăjiturile, produsele de panificație, legumele de sezon trebuie cumpărate  din spații amenajate și autorizate;

– nu cumpărați din locuri sau spații neautorizate din punct de vedere sanitar-veterinar. În situația în care veți cumpăra astfel de produse din spații improvizate sau din „ sistemul stradal”, vă expuneți riscului îmbolnăvirii;

– nu vă lăsați influențați de anumite “oferte”, de cele mai multe ori acestea sunt comercializate fără respectarea normelor de igienă alimentară;

– spațiile de comercializare trebuie să fie curate și bine întreținute. Produsele de patiserie neambalate trebuie comercializate în termen de 24 ore de la data fabricației;

– cumpărați numai din locuri autorizate și verificați termenul de valabilitate.

 

Dosar penal întocmit de polițiștii rutieri

 

Polițiștii au întocmit dosar penal unui bărbat care ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului.

În ziua de 02 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Călărași au depistat un bărbat, de 50 de ani, din Călărași, în timp ce conducea un autovehicul, deși consumase alcool.

La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,62 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

 

Reținut de polițiști pentru violență în familie

 

Un bărbat bănuit de violență în familie a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști.

În ziua de 01 aprilie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Curcani au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 56 ani, din comuna Nana, județul Călărași, bănuit că și-ar fi agresat fizic soția.

Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Bărbatul a fost prezentat instanței, pe numele acestuia fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.