SPORTUL IN OLTENITA INTERBELICA-prima parte !
Olteniţa, duminică 19 iunie 1930
Fotografia făcută în grădina publică, în partea de vest – având în spate monumentul eroilor din primul
război mondial – reprezintă achipele de fotbal “Paza Dunării” din Olteniţa şi “Transmarisca” de la Turtucaia,
după terminarea meciului de fotbal.
Olteniţenii au tricouri închise la culoare, iar turtucăienii au tricouri cu vărgi perpendiculare şi paralele,
închise şi deschise la culoare, chiloţii, fiind şi la unii şi la ceilalţi de culoare albă.
Rezultatul după primul mitan – cum îi spunea în urmă cu 80 de ani, primei reprize – a fost alb, iar în
mitanul doi, unicul gol al meciului a fost înscris de Mielu Trifan. Pe verso acestei fotografii, Jean Ionescu,
care a păstrat această fotografie, scrie : “Ca amintire din ziua de 19 iunie 1930, când am dat meci cu reprezentativa Turtucăii “Transmarisca”. Eu am jucat ca inter dreapta în echipa Pazei – Dunărea, rezultatul 1-0 (0-0).Din rândul de sus, în picioare, am cunoscut – de la stânga la dreapta – pe al 7-lea care este Gică Moise, al
8-lea care este Jean Ionescu şi al 12-lea, ultimul din margine care este petrică Ruse. Din rândul din mijloc – de
la stânga spre dreapta – am cunoscut pe al 6 -lea, ultimul din margine care este Mielu Trifan.
Îi mulţumesc lui Jean Ionescu pentru păstrarea atâtor decenii a acestei fotografii de mare valoare, care ne
readuce în minte oameni care s-au consacrat, trup şi suflat, numai din pasiune, acestui sport rege care a fost şi
a rămas fotbalul.
Din cadrul echipei noastre de atunci, cei mai longevivi au fost Jean Ionescu şi Gică Moise care au trăit
mai bine de 90 de ani. chipa de fotbal “Paza Dunării” numită şi “Venus” într-o vreme, prin calitatea jocului pe
care-l presta, prin rezultatele pe care le înregistra, de regulă, în cele mai multe cazuri învingea, oferea sutelor
de olteniţeni-spectatori, prezenţi în fiecare duminică, momente de revelaţie şi satisfacţie şi totodată, obiect de
discuţii, până la jocul care urma la viitoarea confruntare.Fotografia făcută de “Foto – Karoly – Olteniţa” – aşa după cum rezultă din ştampila aplicată pe verso –
înainte de începerea meciului de fotbal, disputat la Olteniţa între echipa locală “Paza Dunării” şi echipa “Ciclop”
Bucureşti.
Formaţia olteniţeană a aliniat următorul 11 : aşezaţi pe un singur rând, în picioare, de la stânga spre dreapta:
1. Jean Ionescu portar, cu mingea în mâna stângă, cu şapcă pe cap; 2. Iancu Vardianu; 3. Băţosu; 4. Aurel
Moise; 5. Măţaru; 6. Gică Moise (care trăieşte şi în anul 2007 a împlinit 95 de ani, iar la 31 august 2007 a fost
în sala mare a Primăriei oraşului Olteniţa unde autoritatea locală i-a sărbătorit pe cei care am împlinit 50 de
ani de la căsătorie şi care erau în viaţă (soţ şi soţie) Gică Moise având 63 de ani de la căsătorie, fiind declarat
şi decan de vârstă. Am făcut fotografii împreună cu el, fotografiile fiind făcute de nepotul său Narcis Moise);
7. Pascale; 8. Pătraşcu; 9. Nelipsitul şi inimosul Vasile Hociotă, căpitanul şi antrenorul echipei; 10. Porojan şi
11., ultimul, Petrică Ruse cu bască.
Scorul a fost de 3- 0, la pauză 3-0.
Fotografia a fost păstrată de jean Ionescu, căruia îi datorăm respectul nostru întrucât ne dă posibilitatea
să vedem cum se făcea sportul – şi în deosebi fotbalul – altă dată.
Echipa este fotografiată la poarta dinspre nord a terenului. În partea stângă, în plan îndepărtat, deabia se
distinge o parte din silueta rezervorului-castelului de apă, iar în faţa lui, o clădire care în acele vremuri găzduia
Bursa de mărfuri. Această clădire existentă şi în zilele noastre însă aici îşi are sediul biblioteca orăşenească
Olteniţa. În spatele echipei, după plasa porţii, o mulţime de simpatizanţi de toate vârstele şi din toate categoriile.
După cum se poate observa, din 11 jucători, numai 5 aveau chiloţi albi, al 6-lea Gică Moise avea chiloţi
negri, iar 4 aveau chiloţii puţin mai deschişi la culoare. În privinţa jambierilor, nu aveau doi acelaşi model. Ba
mai mult, aşa cum este cazul cu al 3-lea, Băţosu, avea la un picior jambier de culoare albă iar la celălalt de culoare neagră. Ultimul din dreapta, Petrică Ruse, după cum se poate vedea din fotografie, nu avea elastec la
chiloţi, motiv pentru care s-a încins cu un brăcinar. Petrică Ruse a fost vecinul nostru, a locuit în casa cumpărată
cu 30 de ani în urmă de Gigi Necula.
Petrică Ruse era om dintr-o bucată, nu a fost oricine. Fără a fi membru P.C.R. a fost şeful fiscului şi apoi
şeful secţiei financiare a raionului Olteniţa.
Echipa nu avea maseor, nici medic şi nici antrenor separat. Vasile Hociotă era căpitanul echipei şi în
acelaşi timp antrenor.
În intervalul de timp dintre cele două reprize, depinde de anotimp – jucătorii mâncau corcoduşi sau caise
verzi şi beau apă simplă de la puţ. După meci – nu aveau cabine, nici W.C. – pentru a se schimba de echipament
şi a-şi face necesităţile, se băgau în lanul de porumb.
Jucătorii aveau educaţie, în sensul că nu fumau şi nu intrau în cârciumă cu cel puţin două zile înainte de meci.
510
Fotbalul se practica din sinceră plăcere, iar echipa nu era sponsorizată de nimeni. Rar când, vreun comerciant sau negustor mai înstărit le oferea câte o masă la restaurant.
Jucătorii aveau condiţie fizică, lucrau sau aveau servici fiecare pe unde putea, erau familişti, onorabili,
respectaţi şi apreciaţi de localnici, iar arbitri de regulă, nu erau din Olteniţa. Pe atunci nu se pomenea de cartonaşe galbene sau roşii, pentru că în general jucătorii aveau un comportament corespunzător. Nu s-a pomenit
ca vreun jucător să fie scos afară din teren pentru atitudinea necuviincioasă. În general, scorul se stabilea în
cadrul celor 90 de minute, de regulă ferindu-se să fie egal şi numai în foarte rare cazuri departajarea se făcea
prin lovituri de la 11 metri, iar Jean Ionescu, în multe cazuri, a apărat şi asemenea mingii.
Aşa a fost odată, de mult şi aşa nu va mai fi niciodată.
Din cei de atunci, cei mai în vârstă care au trecut de 90 de ani, au fost Gică Moise şi Jean Ionescu. ! VA URMA !