SANTIERUL NAVAL OLTENITA -de inginer LIVIU PERCEC-prima parte !

ȘANTIERUL NAVAL OLTENITA
Autor: Ing.Liviu Percec
Nucleul șantierului naval, format imediat după 23 august 1944, l-a constituit un atelier de reparat ambarcaţiuni pescărești ale localnicilor și corporațiilor de pescari din Olteniţa şi împrejurimi, pînă la Căscioarele, Greaca şi Prundu.
Istoria șantierului naval Olteniţa s-a desfășurat pe o întindere mică de timp, de remarcat fiind tocmai dezvoltarea sa deosebit de rapidă, de la nimic, la realizările de prestigiu ale unei mari întreprinderi de acest gen.
În micul atelier, botezat însă cu un nume răsunător — SARTAT — Olteniţa, (Societate Anonimă Română de Transporturi pe Apă și Terestre), rezultatul inițiativei investitorilor Stănescu Lucian,
Ionescu Virgil, Mateescu Ion și Cautiș Nicolae, au început să lucreze citeva zeci de meseriași, la marginea oraşului, pe locul unde se afla pînă atunci secția de timplărie a Intreprinderi de Industrie Locală.Se construiau acolo bărci din lemn pentru pescarii din zona.
Treptat, complexitatea și dimensiunile ambarcațiunilor a crescut, punând mari probleme de transport la Dunăre. Investitori au luat decizia mutării șantierului pe malul Dunării.
Câteva barăci dărăpănate, pe un teren plin de gropi, lângă o mică fabrică particulară, de egrenat bumbac, au reprezentaţ noul amplasament, la 23 Aprilie 1946, pe malul Dunării, al acestui început de șantier naval. Cala de lucru avea o lungime de 60-70 m, efectuându-se inițial numai lucrări de marangozerie, în condiții de muncă pe care astăzi cu greu ni le putem închipui, folosindu-se unelte din cele mai simple.

Anul 1946 a reprezentat anul nașteri oficiale al noului șantier naval al țări.
Primele nave erau din lemn, cea dintîi comandă fiind construirea a două cabotiere – pentru transport costier, mai tîrziu trecându-se la repararea unor vase metalice, șlepuri și tancuri fluviale pentru transportul petrolului. Succesele inregistrate s-au datorat muncii asidue și entuziasmului oamenilor lipsind cu totul utilajele și instalațile necesare reparări și construcției de nave.
In 1947, șantierului i s-a incredințat construirea unor nave pescărești din lemn, autopropulsate, precum si a unor remorchere de mică putere de 280 CP și 500 CP.
La 1Mai 1948 a fost lansat primul vas maritim pescăresc din lemn.
La 11Iunie 1948, la naționalizare, micii meseriași ce posedau mici ateliere in oraș se alătură cu personal si utilaje noului șantier naval. Șantierul avea la acea data cca.100 de angajați. Este numit director al șantierului un om al orașului, abslvent al Școli de Meserii din oraș, Ion.V. Cristea care avea atunci 27 de ani
și care va conduce șantierul 40 de ani (1948-1988). Era Taica de mai tîrziu, poreclit așa după indemnul adresat muncitorilor (“Hai taică, hai”). În acest an au loc primele schimburi de experiență pentru muncitori
la uzinele Malaxa și Grivița precum și cu șantierele navale din Galați și Turnu-Severin.Aceste schimburi
de experiență au format mulți muncitori calificați in meserile cu specific naval , muncitori care au contribuit la formarea unor brigăzi de oameni calificați la locul de muncă. Anul 1948 se incheie cu livrarea a trei nave pescărești autopropulsate cu corp din lemn.

Vasele pescărești autopropulsate din lemn se vor costrui in continuare pînă in 1953.
In perioada 1948-1950 s-a desfașurat și o vastă acțiune de înzestrare a șantierului cu utilaje necesare desfășurării procesului tehnologic, utilaje care au fost donate de uzine de profil din țară cît și de șantierele navale cu tradiție :ghilotine,mașini de ștanțat profile, mașini de indoit tip Apkant, valțuri, ciocane pneumatice, bormașini,aparate de tăiat oxigaz, pistoale de nituit și craițuit etc.
In 1950 a inceput construcția primelor nave realizate integral din metal prin asamblare cu nituri.Cele dântii realizări de acest gen fiind un ceam de 250 tone,o șalandă și o dragă de 30 mc/oră.
.Tot in anul 1950 s-au alocat primele fonduri de investiși din partea statului. In acest an,1950, s-au construit două șlepuri de 1000
de tone care au pus serioase probleme tehnologice șantierului cu dotarea sa rudimentară la acea dată.
Anul 1952 este perioada construiri ultimilor vase din lemn, un vas pescăresc și două gabare de 300 de tone. Din 1953 se trece la construcția navelor pescărești metalice de tip seiner.
S-a ajuns astfel ca in 1954 să fie livrate 16 nave seiner alături de șlepuri de 1000 de tone. Producția
de seinere și șlepuri de 1000 de tone a continuat și in anul 1955.
După terminarea seriei de seinere de mare a început constrirea unor nave de transport metalice
pentru U.R.S.S., nave de transport paletizat sau in vrac, cu capacitatea de incărcare de 1700 tone.
Navele erau un tip de șlep cu suprastructură pe toată lungimea , aveau capace metalice deasupra suprastructuri și pereți laterali retractabili.Aveau următoarele dimensiuni:lungime L=77m,lățime B=14m
pescaj T=1,8m .Ele au fost construite intr-o serie extinsă de 30 de unități în perioada 1952-1957.
Aceste șlepuri au fost folosite pentru transportul de fructe și legume pe Dunăre intre porturile
țărilor riverane ale fostei organizați C.A.E.R.

INCEPUTUL MICII MECANIZĂRI SI MĂSURI DE ORGANIZARE A PRODUCȚIEI

In anul 1956 au fost eliminate din procesul de fabricație navele nituite, trecându-se la nave
integral sudate. Un rol important in procesul de asimilare ale tehnologilor de sudare l-a avut inginerul
Ern Serghei.In acest an a fost inființat serviciul de proiectare. La inceput serviciul era format din inginri
din Bucuresti care făceau zilnic naveta, transportul fiind asigurat de către Șantier.
In cadrul serviciului de proietare în primii ani de pionerat și-au adus aportul inginerii Alexandrescu Mihai,
Galoti Francisc și Jijie Ives alături alti 20 de tehnicien și desenstori tehnici.
In anii ce au urmat a inceput procesul de mecanizare masivă care era absolut necesar pentru ca
Șantierul să facă față provocărilor tehnologice ridicate de navele tot mai complexe care incepeau să facă parte din portofoliul Șantierului Naval.S-a mărit cala de lucru, s-au construit hale noi (pentu construcții
corp și pentru prelucrări mecanice),s-au instalat mai multe macarale de 6 tone.Cele mai multe dintre dotări au fost construite in regie proprie.Se cuvine să mentionăm aportul deosebit al inginerilor Zager Victor și fiul Zager Mihai care au realizat prima presă hidraulică de 1000 de tone forță din Șantier, presă care timp de mulți ani a asigurat lucrările de flanșare a ramelor gurilor de magazie la motonavele de 2000 si 5000 de tone,precum și realizarea pereților groși gofrați din magaziile de marfă ca și a pereților gofrați ușori din suprastructuri.
Facem precizarea că presa a fost construită folosind 4 cilindri hidraulici de la o presă de ulei existentă intr-un mic atelier din oraș la acea vreme.
Tot ei au realizat cele mai multe dintre dispozitivele de lansare (declanșatori pneumatici porecliți papagali
și cilindrii pneumatici de impulsionare a sănilor de lansare ale navelor) precun și un funicular pentru transportul materialului lemnos de la terminalul căii ferate la deposit in șantier. Atunci
calea ferată nu ajungea pînă în depozitul șantierului.
La 11 Iunie 1958 s-a lansat prima motonavă de 2000 tone,
prima navă de complexitate, tip de navă care a fost construită intr-un număr de 22 de unități. Ele au constituit un salt tehnologic foarte mare de la navele din lemn nepropulsate și chiar de la cele propulsate.
Navele aveau capace de magazii cu ridicare hidraulică, tanslatare și stivuire mecanică. VA URMA-