Reţinut de poliţişti pentru violenţă în familie şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti

BULETIN DE PRESĂ

 

 

 

POLITIA-ARESTARIReţinut de poliţişti pentru violenţă în familie şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti

 

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Dragalina au reţinut un bărbat din localitate bănuit că şi-a agresat fizic mama.

În ziua de 27 iulie 2016 poliţiştii au probat activitatea infracţională a unui bărbat de 48 ani, din comuna Dragalina care în urmă cu o zi şi-ar fi agresat fizic mama deşi prin hotărâre judecătorească nu avea voie să se apropie de aceasta.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal şi l-au reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași cu propunere de arestare preventivă.

 

 

          Complice la tâlhărie reţinut de poliţişti

 

Poliţiştii de investigaţii criminale din Călăraşi au reţinut un tânăr care în ziua de 25 iulie 2016 ar fi fost complice la o tâlhărie comisă asupra unei femei, pe raza municipiului Călăraşi.

La data de 25 iulie a.c. poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie că persoane necunoscute i-au sutras un cercel.

Cercetările demarate de îndată de poliţişti au condus la identificarea a unui minor de 13 ani, bănuit de săvârşirea faptei şi a unui tânăr de 17 ani, bănuit de complicitate la săvârşirea tâlhăriei.

Faţă de tânărul de 17 ani poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracțiunii de complicitate la tâlhărie.

 

 

Acesta urmează ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași cu propunere de arestare preventivă.

 

 

RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA TÂLHĂRILOR

 

  • Aveţi grijă la ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră atunci când sunteţi pe stradă. Nu vă lăsaţi distraşi de citirea presei sau accesatul internetului şi evitaţi să folosiţi telefonul mobil pe stradă. Neatenţia dumneavoastră poate atrage interesul infractorilor.
  • Pe stradă, păstraţi-vă poşeta pe umăr, lipită de corp şi protejată cu braţul!
  • Când mergeţi pe trotuar în apropierea carosabilului, ţineţi geanta pe umărul opus străzi, pentru a evita smulgerea ei de către infractori biciclişti sau motociclişti!
  • Fiţi prudenţi cu persoanele care vă abordează sub diferite pretexte sau vor să vă distragă atenţia.
  • Păstraţi întotdeauna o distanţă care să vă ofere siguranţă, în caz că acestea vor încerca să vă smulgă bijuterile ori telefonul!
  • Când vi se pare că cineva vă urmăreşte, verificaţi acest lucru, traversând strada. Dacă individul respectiv alege aceeaşi rută, îndreptaţi- vă spre o zonă aglomerată sau într-un magazin. Cereţi sprijinul Poliţiei
  • Evitaţi să mergeţi la ore târzi prin parcuri, locuri izolate sau întunecoase. Dacă locuiţi la periferie şi mergeţi pe stradă după lăsarea întunericului, stabiliţi să fiţi însoţiţi de mai multe persoane sau de cineva care că poate proteja şi alegeţi, pe cât posibil, străzi iluminate.

Nu cumpăraţi produse cu o provenienţă dubioasă, pentru a nu încuraja infractori să-şi continue activitatea ilegală!


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136