Primarul Olteniţei, Petre Ţone, a oferit noi informaţii privind starea de lucruri din cadrul spitalului municipal

Primarul Olteniţei, Petre Ţone, a oferit noi informaţii privind starea de lucruri din cadrul spitalului municipal, în contextul pandemiei de coronavirus. În zilele următoare, susţine, Ţone, vor sosi măştile şi combinezoanele însă în opinia sa, marea problemă e generată de…medici. În altă ordine de idei, Primăria s-a încadrat în prevederile impuse de ordonaţele milittare, declanşând deja operaţiunile de dezinfectare a scărilor de bloc şi dotarea acestora cu dozatoare care conţin dezinfectanţi. Primarul Ţone a mai precizat că în astfel de vremuri critice, politica nu-şi are rostul, cu atât mai puţin la nivelul spitalului arătând cu degetul spre cei care au generat tensiuni nejustificate.

Domnule primar, care ar fi, vă rog, ultimele noutăţi, de la dvs. de la Olteniţa, în ceea ce priveşte bătălia cu noul coronavirus?

Aş minţi dacă aş spune că totul merge ok. Dar, nu e aşa. Nu e aşa pentru că avem mari probleme la spital. Dacă până acum m-am lăudat, de fiecare dată, cu spitalul şi spuneam că e la un standard superior, acum pot să afirm cu durere în glas că nu suntem pregătiţi pentru acest coronavirus. Nu avem tot ce ne trebuie. Nu avem măşti, nu avem combinezoane, nu avem decât 2 aparate de ventilare la ATI. Este total insuficient! Acum avem bani dar n-avem de unde să le procurăm. Zilele astea vom primi şi măşti şi combinezoane, pe-astea le-am rezolvat.

Marea problemă e însă la medici. Unii dintre ei sunt inconştienţi. Doamna doctor Pătrău, o „somitate” de medic şi-a permis să aducă un medic rezident, să-l plimbe prin tot spitalul fără mască, fără mănuşi. După 2 zile, aflăm că medicul rezident respectiv a fost testat pozitiv. Astăzi când vorbesc cu dvs. e în carantină şi doamna Pătrău şi alţi vreo 2 medici cu care a intrat în contact. Doamna Pătrău este susţinătoarea doctorului Cocoşilă care zilnic face câte o reclamaţie. E obsedat, pur şi simplu, să redevină director. Din păcate, pentru noi, asta ştirbeşte cu mult din prestigiul spitalului.

După cum ştiţi, spitalul nostru a fost ales de Ministerul Sănătăţii ca spital – suport. Asta presupune că oricând putem primi bolnavi COVID pe care suntem obligaţi să-i tratăm. Dar noi, indiferent ce pacient ar veni în spital, astăzi când vorbesc cu dvs., trebuie să-l tratăm ca pe un bolnav COVID. Asta presupune ca, tot timpul, medicii să fie echipaţi cu combinezoane, cu măşti performante ca să putem preîntâmpina toate problemele de care ne izbim.

Am ajuns la o înţelegere cu cei care deţin Vila Europa. Avem acolo 12 camere, pe care le-am pus la dispoziţia medicilor. Deja îi avem acolo pe cei 3 medici în carantină. Camerele acelea vor sluji pentru odihna medicilor.

Pe de altă parte, ce ţine de Primărie, ne-am încadrat în prevederile ordonanţelor militare. Am demarat deja spălarea străzilor, a scărilor de bloc şi am trecut la montarea dozatoarelor cu dezinfectanţi, pe fiecare scară. Vreau să spun şi o fac cu mândrie, un rol important îl are doamna Dana Marin care pune foarte mult suflet în tot ceea ce face.

Astăzi, spre seară, cred că terminăm de montat dozatoarele în toate scările de bloc. Suntem pregătiţi să le reîncărcăm după 2 zile dar în acelaşi timp vrem să facem apel la locuitorii de la blocuri pentru că suma este infimă pentru un apartament. Dacă pe o scară sunt 16 apartamente, înseamnă că fiecare va contribui cu câte un leu şi un pic în condiţiile în care spirtul sau dezinfectantul din dozator valorează în jur de 20 de lei. Dar nu din cauza banilor aş face apelul ci din cauza faptului că oamenii pe care-i avem, trebuie „să-i folosim” în alte scopuri.

Spre sfârşitul acestei săptămâni, începem din nou să spălăm toate scările cu dezinfectant. Deci, ne-am mişcat foarte repede. Încă o dată aş vrea să subliniez, merite incontestabile are doamna inginer Dana Marin. De ce să nu fim corecţi şi să nu recunoaştem meritele oamenilor!

Mai mult, tot acest proces de dezinfectare a scărilor şi montare de dozatoare se face cu oamenii Primăriei. Nu am externalizat niciun serviciu. Acesta-i şi motivul pentru care ne-am putut mişca aşa de repede. Avem bani deocamdată… că vom rămâne peste câteva luni fără salarii, vom vedea atunci. Acum este extraordinar de important să combatem acest coronavirus.

Spuneţi-mi, în momentul de faţă, aveţi persoane infectate în spital?

Nu, nu avem nici una. Au fost suspecte 2 persoane. Una a ajuns la Matei Balş, după 14 zile s-a constatat că nu are nimic şi s-a dus acasă. Ar mai fi acest medic rezident care e dus la Matei Balş. Am mai avut o persoană, tot la fel de suspectă, în vârstă de 69 de ani. A fost dusă la rândul său la Matei Balş. Deci, noi la ora actuală, în  Spitalul Olteniţa nu avem nici un caz de coronavirus.

Cea mai mare problemă o reprezintă, din păcate, acele reclamaţii, în opinia mea, lipsite de suport pe care gruparea Cocişilă le-a făcut până la…Tutankamon.

Ce anume vă reproşează?

Nu mie. Ei spun, vezi Doamne!, că actuala echipă de conducere a spitalului nu e bună, nu e competentă. Dar cu excepţia doamnei Smochină, toţi ceilalţi au făcut parte din echipa dumnealui. Cum, atunci erau buni şi acum nu? Au distrus spitalul atunci când dumnealui era director. Dar acum, ar vrea să-i oprească. Să se hotărască: sunt sau nu buni?

Din păcate, se pare că în acest joc e foarte multă politică. Cocoşilă şi lidera de sindicat care figurează pe lista de candidaţi pentru Consiliul Local a PNL-ului fac nişte jocuri urâte! În această perioadă, nu e deloc „sănătos” să facem politică. Acum nu e loc decât de politica făcută în slujba cetăţeanului. Să apărăm oamenii ca să nu se îmbolnăvească. Dar văd că se intră într-un joc politic perfid, inclusiv la nivel de Călăraşi. Dacă se va ajunge în situaţia în care politica se va coborî la nivelul spitalului, ei bine, atunci să ştiţi că nu mai avem nicio şansă!

MAI MULTE-AICI


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136