Social

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost prezent în OLTENITA !

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost prezent în județul Călărași în zilele de 18 si 19 februarie pentru a vizita localitățile în care vor fi construite prin Compania Națională de Investiții (CNI), baze sportive moderne.

Acesta a ținut să puncteze ferm faptul că fotbalul este un fenomen social. La invitația primarului Municipiului Oltenița, Costinel Milescu, conducerea FRF a vizitat stadionul municipal, unde va fi dezvoltată de către CNI infrastructura sportivă nouă.

Răzvan Burleanu: ” Am descoperit cu mare plăcere o abordare din partea Primăriei Oltenița, care este similară cu viziunea FRF în ceea ce privește dezvoltarea fotbalului la nivel de copii și juniori. Ceea ce ne dorim este să inspirăm un număr cât mai mare de copii, baieții și fete, să joace fotbal.”

Costinel Milescu, primarul Municipiului Oltenița:
“M-am bucurat să îi primesc la Oltenița pe Răzvan Burleanu, Preşedintele Federației Române de Fotbal, și pe Mihai Stoichiță, Președinte al Comisiei Tehnice din cadrul FRF. Vizita lor vine ca să întărească și să susțină angajamentul pe care eu și echipa mea l-am asumat în campania electorală, și anume susținerea totală în cadrul CSM Oltenița a sportului pentru copii și tineret, implicit a fotbalului, care este sportul nostru national.

Atât băieții, cât și fetele vor fi susținuți să practice fotbalul la un nivel ridicat, să facă performanță acasă, la Oltenița.

Din păcate, realitatea în România ne arată faptul că o parte mare a tinerilor jucători renunță la fotbal după vârsta de 13-14 ani, asta și din cauză că nu avem infrastructură sportivă mare, iar suprafețele de joc actuale sub influența condițiilor meteo, ne obligă să luăm pauze de până la 4-5 luni pe an.

Noua bază sportivă care urmează să fie construită va avea un rol important în pregătirea copiilor noștri în spiritul sportului și al fair play-ului. Suprafața de joc sintetică este una de ultimă generație, care va permite copiilor noștri să se antreneze pe toată durata anului.

De îndată ce condițiile pandemice ne vor permite, îmi doresc ca să văd cât mai mulți copii din Oltenița care încep pregătirea sportivă la CSM Oltenița.”

Directorul Tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, a declarat că sunt lucruri și oameni care îl leagă de Oltenița, amintindu-l pe Vânătoru Gusti, cu care a fost coleg la Jiul Petroșani în Divizia A.

“Este de apreciat inițiativa Primăriei și abilitatea de a se descurca în revitalizarea acestui sector care este sportul, nu numai fotbalul. Sper ca roadele inițiativei instituției de a amplifica importanța acestui fenomen în acest oraș, vor duce și la o dezvoltare a copiilor, care au posibilitatea să-și clădească pe terenul de fotbal un posibil viitor.” Mihai Stoichiță.În județul Călărași vor fi dezvoltate anul acesta, cu ajutorul CNI, trei baze sportive . Ele vor fi construite în Municipiul Oltenița, în Călărași și în orașul Lehliu Gară. Fiecare amplasament va costa cel puțin 5,5 milioane de lei, după cum a afirmat Burleanu. În cadrul bazelor sportive se vor regăsi terenuri cu gazon artificial, instalații de nocturnă, tribune de 500 de locuri, vestiare și terenuri de minifotbal.

Nicolae Eftene, președinte ACSM Oltenița:
“Pentru noi reprezintă o oportunitate extraordinară prezența domnului Burleanu și a staff-ului FRF la Oltenița, deoarece în discuțiile avute cu dânșii, au fost făcute precizări referitoare la fotbalul juvenil. Începand cu luna martie, la centrul de copii și juniori vom avea trei antrenori. Vom merge în școli pentru a-i informa pe copii ca sunt asteptați să se înscrie la clubul nostru”