Povestea scriitorului judecat de comunişti pentru lipsă de gust şi neînţelegerea „progresului tehnic“
SURSA––https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/povestea-scriitorului-judecat-de-comunisti-pentru-lipsa-de-gust-si-neintelegerea-progresului-tehnic?fbclid=IwAR0Gb4Qcctxh130sJ0_Gdl7iiIWAd96cLFJRDWi-jdsnw7jVRrixG-QFyZw –-
În 1985, un sat din Bărăgan a fost locul unui proces ce l-ar fi făcut şi pe Kafka să-şi reconsidere sursele de inspiraţie. În faţa unui auditoriu compus din activişti de partid, tractorişti şi medici veterinari, un tânăr scriitor, aflat în plin elan, era tras la răspundere pentru nesocotirea bunăstării adusă la sate de regimul comunist.
Luni, 16 decembrie 1985, comuna Gârbovi, judeţul Ialomiţa. În sala de şedinţe a C.A.P-ului din localitate are loc un proces cu valenţe literare. Activiştii, veniţi de la Bucureşti, stau cot la cot cu ţăranii, tractoriştii, medicii veterinari şi învăţătorii din zonă, toţi cu un scop comun:incriminarea unei cărţi ce avusese „neobrăzarea“ de a descrie în nuanţe cenuşii situaţia satului românesc, la mijlocul anilor 1980. În boxa acuzaţilor stă Ion Anghel Mânăstire, un scriitor pe val, considerat, iniţial, un mare talent literar şi premiat de Uniunea Scriitorilor încă de la primul roman publicat.
Acesta este un altfel de proces, desigur. Nu vom avea parte de ani de închisoare, însă efectele vor fi devastatoare pentru un scriitor aflat la început de drum:interzicerea cărţii, persecutarea autorului, a familiei şi a prietenilor lui şi mazilirea editorilor şi a criticilor literari care l-au sprijinit.
Un scriitor în plin avânt
Sub uniforma de căpitan de miliţie bătea o inimă de scriitor de o mare sensibilitate. Ion Anghel Mânăstire era în acei ani un Nicolae Labiş al prozei româneşti deghizat în miliţian. Avea şi o figură de adolescent visător, incompatibilă cu instituţia militarizată pe care o servea. (criticul Alex Ştefănescu „Istoria literaturii române contemporane 1941-2000)
Ion Anghel Mânăstire este un scriitor atipic. Nu a crescut visând în secret la momentul în care îşi va vedea prima carte tipărită, acaparând rafturile librăriilor de pretutindeni. Născut pe 13 iulie 1950, în comuna Mânăstirea, judeţul Călăraşi, Ion Anghel a ales să studieze la Facultatea de Drept din Bucureşti. Au urmat câteva cursuri postuniversitare de criminalistică şi, implicit, o carieră decentă ca ofiţer de Miliţie şi, după 1989, de Poliţie.
Primele semne ale aplecării spre literatură au apărut în perioada 1981-1985, când, împreună cu ziaristul Aurel David, criticul de artă Pavel Şuşara şi poetul Marin Lupşanu, a creat la Călăraşi revista literară „Albatros“ şi cenaclul cu acelaşi nume, al cărui preşedinte de onoare a devenit scriitorul Mircea Sântimbreanu.
Acelaşi Sântimbreanu i-a publicat şi primul roman „Talanii“, cu un succes imediat:în 1983, Ion Anghel Mânăstire era recompensat cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Luat prin surprindere, dar şi încurajat de succesul primului său roman, autorul scrie, în următorul an, o a doua carte, „Noaptea nu se împuşcă“, publicată în 1985.
Cele două romane aveau şi puncte comune, dar şi spaţii de divergenţă extremă. Amândouă erau despre viaţa dintr-un sat de câmpie din sudul ţarii, aşezat pe malul Dunării. Însă, dacă „Talanii“ era un veritabil requiem pentru caii ucişi în întreaga ţara din dispoziţia autorităţilor conduse de Gheorghe Gheorghiu Dej, în „Noaptea nu se împuşcă“ era descrisă situaţia dezastruoasă în care ajunsese satul românesc, chiar în timpul lui Nicolae Ceauşescu.