PublicitateSocial

POLIŢIŞTII CĂLĂRĂŞENI, ÎN ACŢIUNE PENTRU MENŢINEREA CLIMATULUI DE SIGURANŢĂ CIVICĂ, DE SĂRBĂTOAREA SFINTEI MARII

politia-rutieraPe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi vor acţiona pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier

În perioada 15 – 17 august, în dispozitivele de ordine şi siguranţă publică vor acţiona, în medie zilnică, 105 poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigarea fraudelor, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, cu peste 40 de mijloace. Acestora li se adaugă şi rezerve de intervenţie şi patrule pedestre.
Poliţiştii au misiunea de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de prevenire şi combatere a furturilor, vagabondajului şi cerşetoriei, a comerţului ilicit, de asigurare a fluenţei traficului rutier pe traseele intens circulate, precum şi de a acţiona pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative.
De asemenea, echipajele rutiere vor acţiona pe cele 7 tronsoane de drumuri naţionale care străbat judeţul Călăraşi, pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea evenimentelor rutiere, urmând să fie folosite echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Conducătorilor auto care aleg să se deplaseze, în această perioadă, către diverse destinaţii turistice din ţară, pentru o călătorie în siguranţă, poliţiştii le recomandă să nu urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice, alcoolul fiind incompatibil cu conducerea autovehiculelor, să îşi păstreze calmul în trafic şi să-i respecte şi pe ceilalţi participanţi, indiferent că este vorba de pietoni, biciclişti, conducători de mopede sau motociclete, să se asigure corespunzător la efectuarea oricăror manevre, să respectate regulile de circulaţie instituite şi indicaţiile poliţiştilor întâlniţi pe traseu!

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ UREAZĂ DRUM BUN Şi O MINIVACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ!