POLIŢIŞTII ACŢIONEAZĂ ÎN CADRUL CAMPANIEI „ ALEGE VIAŢA” PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA ACCIDENTELOR RUTIERE ÎN CARE SUNT IMPLICAŢI BICICLIŞTII

FOTO-www.antena3.ro——————-Pentru reducerea numărului de accidente de circulaţie produse pe fondul nerespectării regulilor specifice de către biciclişti sau în care sunt implicaţi aceştia, ca urmare a trendului ascendent înregistrat în ultima perioadă la nivelul judeţului Călăraşi privind acest tip de evenimente rutiere, în  zilele de 18  şi 19 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Călăraşi, birourilor şi formaţiunile de poliţie rutieră, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul structurilor de ordine publică desfăşoară acţiuni în sistem integrat, pe drumurile publice judeţene din zonele urbane şi rurale.

 

Scopul activităţilor în care sunt angrenaţi poliţiştii îl constituie impunerea unui climat de disciplină, prin depistarea bicicliştilor care nu respectă regulile de circulaţie.

 

Obiectivele urmărite sunt reducerea numărului  accidentelor grave produse pe fondul abaterilor comise de biciclişti şi conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere produse de această categorie de participanţi la traficul rutier.

 

     Totodată, oamenii legii vor avea în vedere ca pe timpul nopţii şi în alte condiţii  de vizibilitate semnificativ redusă, bicicliştii să respecte prevederile legale în ceea ce priveşte dotarea bicicletelor folosite cu sisteme luminoase active şi portul unor elemente de vestimentaţie reflectorizante pe timpul deplasării, cât şi prevenirea şi combaterea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului.

 

Pentru bicicliştii depistaţi în trafic, ce încalcă regulile impuse de lege, alături de sancţiunea contravenţională aplicată, poliţiştii călărăşeni au pregătit, cu sprijinul Primăriei Municipiului Călăraşi şi Asociaţiei Române pentru Protejarea şi

 

 

 

Respectarea Drepturilor Victimelor din Evenimente Rutiere, veste reflectorizante ce vor fi înmânate acestora.

 

             

Activităţile ce urmează a fi desfăşurate pe drumurile deschise circulaţiei publice din judeţul Călăraşi se circumscriu Campaniei iniţiată de Poliţia Rutieră „ALEGE VIAŢA”.

 

 


Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 205

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 209

Notice: Undefined variable: content in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 121

Notice: Undefined variable: responsive_view_480 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136

Notice: Undefined variable: responsive_view_320 in /home/buterezr/radiotvoltenita.ro/wp-content/plugins/advanced-floating-content-lite/public/class-advanced-floating-content-public.php on line 136