Plase pescăreşti în lungime de aproximativ 250 m, confiscate de poliţiştii de frontieră călărăşeni

 

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – S.P.F. Călăraşi au depistat un cetățean român care pescuia în apa Canalului hidroameliorativ din Satul Nicolae Bălcescu, folosind plase interzise de lege.

          În data de 06.11.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliţiei de Frontieră Călăraşi au identificat, pe Canalul hidroameliorativ din Satul Nicolae Bălcescu,o persoană de sex masculin care desfăşura activităţi specifice de pescuit comercial, folosind plase de pescuit tip monofilament.

          În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza judeţului Călăraşi, nu deţinea autorizaţie pentru pescuit comercial, iar acesta folosea trei plase de pescuit, în lungime totală de 250 m, interzise de lege, având asupra sa şi cantitatea de 10 kg peşte, diferite specii.

Plasele, în valoare de aproximativ 1.050 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar peştele, în stare vie, a fost redat mediului natural.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului acte de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepţia setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm”, faptă prevăzută de art. 64 lit. k din O.U.G. 23/2008.

 

 

Imaginile pot fi accesate pe site-ul www.politiadefrontiera.ro

 

Lasă un răspuns

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Acest website foloseste cookies.