OLTENITA DE ALTADATA-“Universul” din 25 septembrie 1943 “CRIMĂ SADICĂ LA OLTENIȚA !

DRAMA UNEI FAMILII OLTENIȚENE
Crimă sadică ce a curmat viața a trei persoane
Pe o cruce aflată în locurile de veci din cimitirul de pe Mihai Bravu scrie: ILIE V. MIROIU comerciant
născut îa anul 1897, de cedat la 13 septembrie 1943; ION IAMANDI MIROIU student anul al II-lea, născut în
1923, decedat la 13 septembrie 1943, MARIA I. MIROIU, născută în 1892, decedată la 22 septembrie 1943.
Prin urmare, asupra sin cerităţii datelor nu există niciun dubiu.
În ziarul “Universul” din 25 septembrie 1943 sub titlul “CRIMĂ SADICĂ LA OLTENIȚA – subtitlul
“Într-o seară la Olteniţa a fost omorâtă o familie formată din trei persoane” a apărut ştirea prin care ţara lua act
de un caz nemaiîntâlnit prin care doi indivizi au omorât în chip bestial o familie.
Ilie V. Miroiu, născut şi provenit din comuna Chirnogi, prin anii 1927-1928 a venit la Olteniţa, mai întâi
ca băiat de prăvălie, iar după 3-4 ani şi-a deschis un magazin de coloniale pe strada Iancu Slăvescu – în zilele
noastre bulevardul Republicii – vizavi de hotelul lui Ioniţă Vornicu, între Studioul fotografului Ion Barton și
clădirea cu un etaj, tot a lui Ioniță Vornicu, în care locuia Marin Gingașu, care la parter avea simigerie. Ilie
Miroiu era un om gras roşu la faţă, mereu proaspăt bărbierit, îngrijit şi foarte serviabil cu clienţii. În numai
câţiva ani, magazinul său de coloniale şi delicatese avea să devină select şi apreciat de clienţi, iar ca ierarhie
comercială se situa pe locul al doilea după arhicunoscutul magazin al lui Voicu Mantu, situat pe strada mare,
vizavi de clădirea cu un etaj unde Nicu Niculescu a avut tipografie, iar după naţionalizare aici a funcţionat,
pentru prima dată, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) Olteniţa, a avut un singur copil, un băiat care
învăţa foarte bine şi care era student în anul al II-lea la Drept. Maria, soţia lui Miroiu, deşi era mai mare cu 5
ani, totuşi diferența de vârstă nu era vizibilă, mai cu seamă că era o femeie îngriji tă, poate tocmai din această
cauză.
Anul 1943 începuse să fie un an cu griji pentru toată lumea, mai cu seamă că, cei care se întorceau de pe
frontul de răsărit nu aduceau veşti bune, întru-cât, chiar din acel an, ruşii începuseră să ia iniţiativa. Totuşi,
frontul era departe, iar viaţa se desfăşura normal.
Olteniţa, fiind aproape de Bucureşti, la intervale relativ scurte de timp, veneau la Olteniţa trupe de teatru
din capitală.Vacanţa de vară se încheia la 15 septembrie, când începeau cursurile, iar Iamandi, fiul lui Miroiu,
şi-a invitat părinţii la teatru, unde se juca piesa “Patima roşie”.
Deşi era tânăr, Ilie Miroiu nu avea atunci decât 46 de ani. Totuşi, făcându-i-se somn şi fiind obosit, le-a
spus că vrea să meargă acasă, iar acest lucru s-a întâmplat înainte ca piesa să se sfârşească. Doi indivizi plănuiseră să dea lovitura. Știau că Miroiu nu avea decât un băiat şi că are bani, după cum tot aşa de bine ştiau că
piesa care juca la teatrul comunal avea o durată de două ore şi un sfert, timp în care – după socoteala lor- aveau
vreme să facă spargerea, să fure banii şi să plece. Ca în mai toate situațiile, și în cazul de față există acel fatidic
”DACĂ” ! Probabil că, dacă ar fi stat la teatru până la terminarea piesei, hoții ar fi plecat cu ce furau, iar
tragedia ar fi fost evitată.
Dar, ghinionul lor, şi nu numai al lor, a fost că, aşa cum am arătat mai sus, familia Miroiu a venit acasă
mai devreme, în curcând socotelile hoţilor.
Hoţii îşi făcuseră planul să fure în primul rând bani, nicidecum să ucidă pe cineva. Cei doi hoţi, pe care
229
eu i-am cunos cut, unul era Gheorghe Boşneagă, în vârstă de vreo 35 de ani, veni se de pe front pentru că se
rănise la cap, la o sprânceană, iar ce lălalt Nicu Fădălae, mai mic cu vreo zece ani, juca chiar în echi pe de fotbal
ale oraşului, era fiul lui Mitică Fădălea, de profesie chirigiu, era cam beţiv, însă nu creea probleme poliţiei.
Locuia pe bulevardul exterior (spre gară) actualul bulevard 1 dec.1918. Hoţii, când au auzit poarta de fier
trântită şi apoi uşa, speriați, luați prin surpindere, s-au refugiat în camera din fund, s-au băgat sub pat şi au stat
în aşteptare. Când a venit să se culce şi și-a făcut apariţie Iamandi – fiul lui Miroiu – aceştia au ieşit, iau dat în
cap cu o teslă şi l-au omorât pe loc. Iamandi a ţipat, s-a văitat, tatăl său, Ilie, speriat, a venit să vadă ce s-a întamplat, iar hoţii au procedat şi cu el la fel.
Dar ştiau că mai rămăsese în camera din faţă Maria, soţia lui Miroiu, cu care a procedat la fel, însă lovitura
nu a fost mortală. Hoţii, speriaţi şi ei, nu au ieşit pe poartă spre a fi văzuţi, au sărit prin spate gardul lui Ion
Barton fotograf şi apoi pe cel al lui Ioniţă Vornicu şi s-au făcut nevăzuţi. Hoții, cu câteva zile înainte, făcuseră
unele lucrări de reparaţie de zidărie şi cunoşteau rostul casei.
Evenimentul, ieşit cu totul din comun, s-a transmis din gură în gură şi astfel a aflat tot oraşul. Comisarul
Anghel Vlădescu, fostul şef al Poliţiei de la Turtucaia, care de trei ani și câteva luni venise în Olteniţa în urma
cedării Cadrilaterului, deplasându-se la faţa locului, a găsit în casa rămasă o pălărie de la hoţi pe care a pus-o
în vitrină la cofetăria doamnei Pricop, în ideea că poate cineva recunoaşte a cui este pălăria și astfel se descoperă
hoții. Întradevăr, orașul fiind mic și oamenii cunoscându-se între ei, această măsură a dat rezultate și un hoț a
fost identificat și apoi și cel de-al doilea.
Criminalii Boşneagă şi Fădălae, simţind că sunt urmăriți, de frică s-au ascuns în lanurile de porumb din
apropierea Pădurii Ciornuleasa de unde au fost prinşi după câteva zile.
Cei doi au fost condamnaţi la moarte. Iată ce scrie la pagina 38 în cartea sa “Jurnal de avocat” Editura
“Vremea” Bucureşti 2002 avocatul Boris Deşliu doctor în drept:
“Doi clienţi pe care i-am apărat au fost pe rând con damnați la moarte şi executaţi pentru tâlhărie cu omor.
Uciseră pe tată, pe mamă şi pe fiul student, venit în seara aceea în vacanţă, acasă, când familia, întorcându-se
de la un spectacol, îi surprinseră în casă furând… Și atunci, pentru ce luptai să-i salvez ? mă veţi întreba Legea
mai prevedea că, în locul pedepsei cu moar tea, infractorul poate fi condamnat, ca să spun aşa, la trimiterea pe
front, în linia întâi, adică tot la pedeapsa cu moartea, dar cu clauza potestativă. De obicei, pedeapsa astfel comutată se executa prin misiuni foarte grele în foc şi pot spune că după război n-am mai întâlnit pe nici unul
dintre cei ce au fost trimişi pe front în asemenea condiţii, dar pot dimpotrivă spune că am aflat că cei mai mulţi,
dacă nu toţi, au pierit, exceptând poate pe cei care au dezertat şi n-au mai fost prinşi. Ce era mai moral între o
alter nativă sau alta şi aveam a mă preocupa, în aceasta cursă în ce măsură este morală, imorală sau amorală ?
Apăsat de o atmosferă mereu mai de nesutportat, simţeam că mă scufund odată cu sistemul social “.
Acest tragic eveniment a zguduit oraşul, întrucât un asemenea caz Olteniţa nu a mai întâlnit de la înfiinţare,
nici înainte de 1943, nici după, până în zilele noastre.
Ilie Miroiu şi fiul său au fost înmormântaţi amândoi în aceeaşi zi. Au fost conduşi de un puhoi de oameni
şi fiecare nu vorbea decât de acest caz. Maria Miroiu, nevasta lui Ilie Miroiu, deşi a murit nouă zile mai târziu,
totuşi nu a ştiut nimic despre moartea soţului şi respectiv fiului ei. Criminalii o lovise ră şi pe ea tot în cap, însă
probabil mai uşor. Ea a stat sub perfu zii, inconştientă, damblagită până când a murit.
Atfel, o familie de vază a oraşului nostru a ieşit de pe firmament, în mod tragic, pentru totdeauna. Boşneagă
şi Fă dălae, criminalii, după ce au fost judecaţi, au fost duşi la Bu cureşti şi executaţi. Nu ştiu cum şi unde au
fost înmormântaţi.
Oricum, erau alte legi. Dacă ei i-au omorât pe cei trei aceeaşi soartă au avut-o şi ei. Spun aceasta pentru
că în zi lele noastre, indiferent de gravitatea faptei, infractorul nu poate fi condamnat decât cel mult închisoare
pe viaţă.
După doar câţiva ani şi-a făcut apariţia în Olteniţa un ceasor nicar foarte tânăr, prezentabil, sociabil, parolist,
bun meseriaş, şi care nu lucra scump. În felul acesta și-a atras o numeroasă clientelă. Momentul venirii lui în
Olteniţa a fost propice. Nu mai existau cei doi evrei ceasornicari care, datorită împrejură rilor, s-au retras spre
Bucureşti, iar după unele informaţii chiar au părăsit ţara. În acest fel Mihai Cojiţă a rămas singurul cea sornicar
în tot oraşul.
Mai exista un cesornicar, Nicu Zoiş , grec la origine, tatăl său fusese brutar, rămas din numeroasa comunitate elenă de altă dată, însă acesta avea un micro-chioşc spre gară, nu prea avea clienţi şi prin urmare, pentru
Mihai Cojiţă nu a fost un concu rent de temut.
Mihai Cojiţă a cumpărat casa lui Ilie Miroiu – nu ştiu cine i-a vândut-o din moment ce întreaga familie
230
decedase – a de molat-o şi şi-a făcut el o casă cu un etaj. La parter avea ceasornicăria, cu vitrină şi cu intrare directă chiar din stradă, iar la etaj locuinţa.
Între timp s-a căsătorit cu fiica cea mai mare a olteniţeanului cunoscut sub porecla de Niţă Puştu, care era
mult mai mică decât Mihai. Din momentul construirii casei – gen vilă – numărul clienţilor a crescut simţitor.
Pentru că sunt convins că mulţi au uitat-o, prezint mai jos fotografia casei lui Mihai Cojiţă.Casa lui Mihai Cojiță nu a avut zile multe. Prin anii ‘60, pe locul grădinii lui Ioniță Vornicu a început construcția clădirii Comitetului Raional de Partid – actualul imobil unde funcționează în prezent primăria. În prealabil partidul a dispus și au fost demolate toate clădirile aflate pe colțul format de intersecția actualului bulevard
al Republicii cu strada mare. Astfel au dispărut de la est la vest studioul de fotografie al lui Ion Barton, casa
lui Cojiță, casa cu etaj a lui Ioniță Vornicu și chiar pe colț tutungeria lui Eremia Drumulescu. În spatele acesteia,
imediat, pe strada mare, era ridicată de roșu casa lui Fane Teodoru. Toate acestea au dispărut pentru totdeauna,
rămânând doar în imaginea minții noastre.
Mihai Cojiță a încetat din viață la 16 aprilie 2014 la Azilul de bătrâni din Oltenița în vârstă de 88 de ani.

Error