OLTENITA DE ALTADATA-TURNĂTORIA LUI EMIL MARCOVSCHI si ION DRAGOMAN !

TURNĂTORIA LUI EMIL MARCOVSCHI
Numai olteniţenii mai bătrâni, probabil că mai ţin minte că în Olteniţa, pe strada Traian la nr. 68, înainte
de naţionalizare, a funcţionat o turnătorie a lui Emil Marcovschi.
Datele mi-au fost furnizate de Ion Gh. Dragoman, născut în Oltenţa pe strada C.A. Rosetti, la data de 4
aprilie 1909. Ion Gh. Dragoman a domiciliat în strada Pescarilor nr. 67.
A urmat 4 clase primare la şcoala de băieţi nr. 1, apoi în curte la Seitan, unde de asemeni a fost şcoală şi
unde învăţau 100 de elevi.
A învăţat mai întâi strungărie, într-o magazie de a lui Bărbulescu, care a avut trei copii: pe Costică, Petrică
şi Aristiţă. Dintre aceştia, primul, Costică, a avut 6 copii: o fată, Nuţa şi 5 băieţi: Gică, Mircea, Aristide, Kimon
şi Victor.
Apoi s-a angajat la Turnătorie la Emil Marsovschi., Turnătoria a învăţat-o de la un meşter din Constanţa,
care înaintea lui a lucrat la Marcovschi, pentru care Ion Dragoman i-a dat constănţeanului
2.000 lei, astfel că Dragoman este printre primii meşteri ai lui Marcovschi.
Prima dată când a dat foc înainte de a se apuca de turnat, a fost o premieră, eveniment la care au venit
elevi de la liceul Constantin Alimăneşteanu, ca să vadă. Era un lucru neobişnuit, o meserie nouă care apărea
în Olteniţa.
Fierul se încălzea şi se topea cu foc de cărbuni în modele de pământ.
Mai târziu Emil Marcovschi a mai angajat pe Mitică Podocea din Olteniţa-rurală şi pe fratele acestuia
Vlaicu.
Ion Dragoman a fost cel care a turnat pentru prima dată cele 7 braţe de bronz la policadru de la biserică,
care au fost distruse de război.
Turna şi fontă şi bronz.
Turna bucele de căruţă. Chirigiul Ionel Popa din rurală – pe care l-am cunoscut – transporta săptămânal
la Bucureşti, câte 1000 de kg de bucele la magazinul „Predoleanu“.
Turna piese mari pentru mori.
A turnat pinioane de fi 80 cm, cu roată dinţată, toate piesele din fontă.
A turnat piese şi pentru Şantierul Naval Olteniţa.
A lucrat la turnătorie la Emil Marcovschi până la naţionalizare în anul 1950, când de altfel s-a şi pensionat
întrucât i-a sărit o schijă în ochi. Avea 40 de ani atunci. Nu se obişnuia să se poarte ochelari de protecţie.
Atunci, în timp de pace, armata se făcea un an şi opt luni. A făcut armata la Bazargic în Cadrilater la Regimentul 40 Infanterie, având comandant un colonel şvab-neamţ pe nume Huger. A făcut trei luni de zile
instrucţie.
A plecat în februarie 1931 şi a continuat în 1932. Regimentul 40 Infanterie era alături de escadronul 12
Roşiori. Din Olteniţa mai era şi Tiberiu Bănică.
A făcut armata şi la Turtucaia. De la Turtucaia venea la Olteniţa cu un bac care era al unui boier, nu şi-a
amintit să-mi spună despre cine-i vorba. Apoi a făcut Bărbulescu o şalupă cu motor, sau, în lipsă de altceva
venea pe pod pe la Cernavodă.
După ce s-a eliberat, la întoarcere, Ion Dragoman a venit tot la Emil Marcovschi la turnătorie. Făcea frâne
pentru căruţele lipovenilor. La Marcovschi a lucrat un an de zile.
La Turtucaia avea mori pe apă Niţă Bârzale, Eclemea, Ghiţă Spirea şi alţii. A locuit în casa unui preot.
Era la Turtucaia, spune Ion Dragoman şi săpa la şanţuri antitanc ca să nu vină bulgarii, dar până la urmă le-a
cedat Cadrilaterului.

Întâi s-au luat în primire de către bulgari, şcoli, clădiri, instituţii după care, într-o noapte, s-au retras românii la Covaornov, la frontiera veche, unde au mai stat 7 zile, după care au revenit în Olteniţa.
Comitagii bulgari atacau soldaţii şi armata română. Un plutonier jandarm român, în pădurea Bogdanova,
a fost atacat de un comitagiu, l-a dărâmat de pe cal, după care l-a omorât. Comitagii erau foarte periculoşi.
După ce s-a liberat au început concentrările. A fost încorporat pe frontul de răsărit. A fost la Odesa, la Tiraspol, la Transnistria. În Transnistria era plin lagărul de prizonieri ruşi.
În Tiraspol, l-a întâlnit pe fostul comandant şvab-neamţ Huger al regimentului 40 Infanterie de la Bazargic
şi Turtucaia care acum fusese avansat la gradul de general şi era comandantul Trupelor de uscat.
Pe front, spune Ion Dragoman, era o regulă: Ce capturau nemţii era al lor, ce capturau românii, era al
românilor.
De la Ion Gh., Dragoman am aflat că pe locul pe care s-a construit Şcoala generală nr. 5, mai demult, acesta a
fost locul bisericii şi aici urma să se construiască biserica Luicenilor, lângă locul lui Nicu Cucută.
* * * *
Gheorghe Turcu – băiatul lui Vasile Turcu – a fost şoferul moşierului Aristide Penu. Casa lui este cea verde
din spatele cooperativei Dunărea, construită în anul 1906, care a fost cumpărată de Tache miliţianul din Valea
Stânii.
* * * *
Podul de lemn făcut peste Argeş, în noaptea când s-au retras nemţii din primul război mondial, a fost
distrus de aceştia.
* * * *
Iordan Savu a venit cu fabrica de ulei de la Turtucaia. A trăit acolo cu o femeie, care nu era nevasta lui,
şi după ce a murit, el i-a luat instalaţia şi a venit la Olteniţa.
Nicu Beja, deşi era bun de armată, a fost mobilizat pe loc de Aristide Penu ca să-i aibă grije de vaci.
* * *
Pe Petrică Done l-a întâlnit pe front la cotul Donului. Mi-a confirmat şi dr. Ilie Cernea.
Grădinari, care aveau gherete în piaţă, loc de grădină şi roată de scos apă pentru irigat din Argeş; Fane
Biu, Mitică Biu, Costea Biu şi cei doi fraţi, Andrei şi Mitică Grădinaru.
Notă: Datele de mai sus mi-au fost furnizate de Ion Gh. Dragoman în anul 2000, când avea vârsta de 91
de ani, în prezenţa fiicei sale Elena.
Ion Gh. Dragoman a murit la data de 3 mai 2002 în vârstă de 93 de ani.

Error