OLTENITA DE ALTADATA-POPULAŢIA ŞI CONDIŢIILE DE VIAŢĂ – Statistica demografică –
În primul rând trebuia reliefat meritul celor care au conceput-o, întrucât Olteniţa, dintr-un început a fost
fondată ca oraş, nemaitrecând prin stadiile evolutive care se cunosc: un grup de case, cătun, sat, comună mai
evoluată şi apoi oraş. A existat mai întâi Olteniţa – Veche sau rurală, ambele denumiri se mai folosesc încă şi
în zilele noastre de către cei mai în vârstă, iar mai modern şi mai recent, acestei părţi i se spune Olteniţa Nord.
Denumirea de Olteniţa-Veche, respectiv, considerată de la şoseaua Ulmeni- Călăraşi, partea de nord dinspre
Bucureşti, nu este întâmplătoare, ba chiar aceasta este realitatea întrucât aceasta are aproape o jumătate de mileniu, în timp ce oraşul Olteniţa, adică partea considerată de la șoseaua Ulmeni-Călărași spre sud reprezintă
orașul Oltenița fondat la 23 aprilie 1853.
Situată la întâlnirea câmpiei cu balta, cum era în vremurile de demult, deci la întretăierea a două câmpuri
de producţie, precum şi la malul Dunării, i se oferea cele mai avantajoase condiţii de dezvoltare şi de o
constantă prosperitate. Numai astfel se explică de ce a atras atâţia locuitori, aproape de toate naţionalităţile,
într-un timp atât de relativ – scurt.
Toţi parcă aveau presentimentul unui viitor frumos al noului oraş şi s-au statornicit aici cu toată nădejdea
că îşi vor întemeia gospodării, familii, că vor duce un trai comod şi fericit.
Şi aşa după cum vom vedea în lucrarea de faţă, previziunile lor nu i-au înşelat. De aceea majoritatea din
ei vor rămâne în pământul Olteniţei pentru totdeauna, oraţul care i-a primit cui braţele deschise şi care i-a
adoptat.
Oborul pe de o parte, portul pe de altă parte, apăreau ca nişte guri de alimentaţie, dătătoare de speranţă şi
viaţă, astfel că nu-i de mirare ca pe locul acesta nisipos, plin de gunoaie şi altă dată şi de cătiniş, să iasă ca din
pământ, în numai 3-4 decenii un târg mândru de toată frumuseţea, unde începea să se împământenească o înţelegere, o conlucrare sinceră şi o bunăvoinţă între oameni.
De aceea aflat sub impulsul patriotismului local, firesc ca să fie aşa, trăiesc un sentiment şi o stare de nemulţumire atunci când, oameni veniţi de aiurea îmi critică oraşul natal.
Noi olteniţenii autohtoni nu am invitat pe nimeni aici, nu i-am adus forţat la Olteniţa, însă graţie spiritului
de ospitalitate care – pe majoritatea – ne caracterizează din cele mai veci timpuri, dacă totuşi au venit aduşi de
soartă, sunt bine veniţi şi primiţi, pentru că orice om cu bune intenţii este util societăţii.
Îmi este greu să relatez, an cu an. cum s-au adăugat sufletele la acest oraş, din cauza lipsei de date statistice.
În timpul primului război mondial arhiva a fost distrusă.
Cert este că venirea pe lume a fiecărui copil într-o familie, fiecare botez sau cununie – religioasă sau civilă
– a constituit un prilej de bucurie, aducând în casă o atmosferă de sărbătoare, aşa după cum
la polul opus – fiecare deces a reprezentat o mare supărare, prin despărţirea, pentru totdeaunua a celor dragi,
lăsând un gol în sufletele celor afectaţi.
În privinţa datelor statistice, acestea s-au găsit răzleţe, numai în diferite acte, unele descoperite cu totul
întâmplător. Oricum ele pot oferi, cât de cât, o imagine care poate conduce totuşi la unele concluzii, chiar parţiale, dacă altfel nu-i posibil.
Nu intenţionez să solicit clemenţă cititorului, nu este aşa ceva în firea mea, ci apelez numai la înţelegerea
sa pentru că îndrăzneaţa lucrare, se referă la o perioadă de 150 de ani, şi chiar mai mare în unele domenii, pe
parcursul căreia au avut loc în primul rând şi chiar – direct sau indirect – războiul balcanic, la numai un an
primul război mondial şi la numai 21 de ani al doilea război mondial, toate,afectându-ne pe multiple planuri oraşul.
Este de neimaginat de greu ca dintr-o casă de exemplu, să plece pe front, capul familiei, care să nu se mai
întoarcă în mijlocul ei niciodată sau despre care să nu ştie cel puţin cu aproximaţie, unde şi în ce condiţii a
murit. O asemenea familie – şi din păcate la Olteniţa, fie în primul, fie în al doilea război mondial – au fost
destule.
Exact ca principiile de fizică ale unor corpuri, care în anumite condiţii se dilată sau se contractă, tot aşa
şi ţara noastră, pe parcursul îndelungatei şi zbuciumatei sale istorii, fiind nevoită de împrejurări dintre cele
mai vitrege, a fost obligată să-şi modifice în anumite perioade graniţele de stat, determinând astfel creşterea
sau diminuarea suprafeţei ţării noastre, din care cauză, mulţi conaţionali de ai noştrii au fost nevoiţi, fără vrerea
lor, să rămână în afara graniţelor României.
Din păcatre însă aceste probleme nu sunt rezolvate nici în zilele noastre, întrucât ele au la bază cauze
mult mai profunde, acumulate în timp, provenind din mozaicul etnic, religios şi de altă natură, creeat de-a
lugul vremurilor, care este într-o continuă şi neîntreruptă metamorfoză.
Viaţa ca şi societatea, prin existenţa şi evoluţia lor creează probleme dart mai ales întrebări care rămân
fără răspuns, chair din momentul în care se nasc. De exemplu: de ce naţionalitate poate fi considerat un copil
rezultat din căsătoria unui bulgar însurat cu o româncă, sau a unei bulgăroaice măritată cu un român? Există
teoria argumentată genetic, atât a maternităţii cât şi a paternităţii, însă de la teorie la practică şi realitate, viaţa
a demonstrat o infinitate de diferenţe.
Aşadar, cum spuneam, din vremurile de demult, nu prea există statistici demografice, atât datorită celor
trei războaie care nu au ocolit oraşul, vicistitudinilor naturii – cutremure, inundaţii şi incendii – cât şi pentru
că, normalitatea vieţii noastre sociale şi economice a fost bulversată de regimul comunist timp de 45 de ani –
adică o generaţie – cât a existat impus de socvietici.
Totuşi, într-o dare de seară a primăriei din anul 1878 apar următoarele date: Populatia urbei Barbati = 1228 Femei = 971 79% femei
Baieti = 960 Fete = 1045 109% fete
TOTAL 4.204
Starea civil` Nascuti: Baie\i=83 Fete=103 Total=186
Casatoriti: Ortodoc]i 58 Israeliti 4 = 62
Morti: Barbati =42 Femei=24 Total 66
Baieti=8 Fete=54 Total 138
TOTAL DECEDA|I = 204–––––––Pe o listă de alegători ai oraşului Olteniţa din anul 1889 sunt trecuţi 672 de alegători, ceea ce înseamnă
că pe atunci erau poate aproximativ tot atâţia capi de familie. Bineînţeles că atunci femeile nu aveau dreptul
de vot ca acum, iar majoratul era socotit la 21 de ani nu la 18 ca acum. Situaţia de atunci, în ce priveşte majoratul o găsesc mai logică pentru că omul altfel judecă la 21 de ani faţă de 18, dar, asta este altă problemă.
Nu-mi dau seama de ce şi la ce putea fi de folos, însă pe aceeaşi listă sunt notate profesiunile în dreptul
fiecărui alegător. Totuşi, numărnd am ajuns la următorul rezultat:
284 de muncitori, 95 chirirgii prin urmare în Olteniţa în 1889 existau 95 de oameni care aveau căruţe);
36 cârciumari; 36 birjari (iată altă proporţionalitate interesantă, câte cârciumi, atâţia birjari, altfel spus, o trăsură
pentru fiecare cârciumă); 27 cerealişti şi 16 lăutari. Restul sunt proprietari, bancheri, funcţionari, preoţi, doctori
şi meseriaşi (croitori, tinichigii, fierari, geamgii, rotari, chelneri, fulgheri, cismari, brutari, negustori, ceasornicari, fotografi, hamali etc.).
În dicţionarul Geografic găsim date statistice de prin anii 1895-1897, desigur procurate de la oficialităţi,
nu pe tabele de recensământ şi de aceea considerate foarte relative – de altfel ca şi cele din zilele noastre 2002
– deci nu prezintă destulă garanţie sau credibilitate.
Erau pe atunci în Olteniţa 4427 de suflete care locuiau în 475 case, rezultând că într-o casă locuiau 9,3
persoane, ceea ce mi se pare exagerat de mult. Căsătoriţi erau 1118. Împroprietăriţi 208 şi neîmproprietăriţi
1471.
Ca profesii se împărţeau astfel: 225 plugari, 83 industriaşi, 37 cârciumari şi 1298 diferite alte profesii. În anul 1904 s-a făcut „o numărătoare“ a caselor în urma căreia au rezultat următoarele: 1320 case din
care 80 sunt bune, 300 mediocre, 940 rele şi 15 bordeie.
După o statistică făcută de primărie în anul 1927, rezultă că în Olteniţa erau 1845 de familii cu 7915
membri, deci în medie 4 persoane la o familie, faţă de 9 persoane în 1895-1897.
Această populaţie se împărţea astfel: 1321 copii până la 7 ani neîmpliniţi, 6494 locuitori cu vârsta de
peste 7 ani, din care 2407 fără ştinţă de carte şi 4087 cu ştiinţă de carte.
După sex aceeaşi populaţie, se împarte în: 3933 de sex masculin şi 3882 de sex feminin.
Rezultatele recensământului făcut în decembrie 1930 nu s-a publicat, însă au fost făcuţi publici trei indicatori:
– numărul sufletelor din Olteniţa = 7540
– numărul clădirilor = 2377
– numărul gospodăriilor = 1789
Faţă de recensământul care s-a făcut cu 30 de ani înainte, numărul sufletelor au crescut cu 1735, iar menajele cu 447, înţelegându-se prin gospodăriile din recensământul noi, menajele din recensământul vechi.
Pe anul 1930 primăria oraşului Olteniţa publica cifra de 1998 capi de familie.
După cum dovedesc datele statistice în Olteniţa exista o suprapunere de neamuri şi în timpul din urmă, o
încâlcire de neamuri prin încrucişările de sânge, nemai rămânând decât distincţiile de nume la cei care nu şi
le-au schimbat.
În orice caz valul de români este dominant, fie că sunt români din satele de şes, foşti plugari din satele
vecine în direcţia Bucureştiului, fie români ardeleni veniţi cu oile sau ca ciobani la cei înstăriţi.
În al doilea rând bulgarii de pe malul stâng şi în josul Dunării.
32
indicatori:
De la 0 la 7 ani De la 7 la 15 ani De la 15 la 10 ani
Masc. Fem. Total Masc. Fem. Total Masc. Fem. Total
598 649 1247 553 57 1110 241 337 578
De la 20 la 40 ani De la 40 la 70 ani De la 70 la 90 ani
Masc. Fem. Total Masc. Fem. Total Masc. Fem. Total
781 745 1526 672 629 1301 25 18 43
Grecii au venit din diferite părţi, unii chiar din „Patria“ pentru afaceri de comerţ sau negustori.
Încercând o apropiere între numele capilor de familie din Olteniţa cu cele ale ţăranilor din satele dimprejur,
aşa cum apar în actele vechi 1853-1880, şi făcând o comparaţie, am putut afla satele care au contribuit cu familii
sau cu membrii din familiile lor – la popularea oraşului nostru.
Cu aproximaţie, şi dacă nu este în majoritatea cazurilor numai o identitate de nume, satele se pot înşira
după însemnătatea lor pentru Olteniţa astfel: Chirnogi, Ulmeni, Fundu-Chiselet, Spanţov, Mânăstirea, Radovanu, Olteniţa-Rurală, Hotarele, Căşcioarle, Greaca, Tăriceni, Izvoarele, Crivăţ şi Prundu.
Pe lista de alegeri de la 1889, sunt trecute şi locurile de naştere ale alegătorilor. Foarte mulţi de pe străzile
Petre Sfetescu, Ion Heliade Rădulescu şi Mihai Bravu, din anii 1930-1932, sunt notaţi ca născuţi în comuna
Fundu-Chiselet. Deci şi după ce au venit la oraş, au căutat, pe cât posibil, să fie grupaţi împreună.
Deasemeni, despre populaţia din cartierul Luiceni, bătrânii spun că ar fi venit din satul Luica şi de aceea
s-ar numi Luiceni. Populaţia din celelalte sate s-a răspândit pe unde a putut, pe diferite străzi fără ca să se grupeze.
Românii şi bulgarii formau grosul populaţiei, deci populaţia muncitoare era dispusă la periferia oraşului,
centrul rămânând grecilor şi celor înstăriţi (grânari, cum le spunea cerealiştilor, bancheri, mari negustori etc.).
Drept centru se considerau străzile: Alexandru Ghica – strada Pescarilor din zilele noastre -, Constantin Alimăneşteanu (fostă Monumentul, Alexandru Iliescu din zilele noastre), şi Carol
(fostă Concordiei – strada Mare sau Argeş din zilele noastre) intersectată cu strada Iancu Slăvescu (bulevardul
Republicii din zilele noastre).
Oamenii înstăriţi în jurul anului 1877 se aflau în următorul raport, români faţă de celelalte naţionalităţi:
1 român la 1 bulgar şi doi greci. Iată că se ajunsese sub raport economic ca românii înstăriţi să fie predominaţi
categoric de străini.
Cât despre străini, trebuie recunoscut că ei au jucat un rol important în specal în viaţa economică a oraşului
şi evoluţia lui.
Redau mai jos câte o listă cu grecii, bulgarii şi evreii mai cunoscuţi din vremurile în care au trăit pe meleagurile orăşelului nostru şi ocupaţiile lor.
Greci:
– Panaioti Davidolu – moşier
– Vasile Biţa – grânar şi îngrijitorul moşiei Olteniţa
– Ioan Corenti – grânar
– Gheorghe Corenti – grânar
– N. Nicopulo, era proprietarul şinalului, adică dreptului de a pescui pe Dunăre pe o distanţă oarecare.
– Pitarul Anastasie Zalichi
– Nae Daniilos – moşier
– Marcu Milona – grânar
– Ienachi Constrantinidi – grânar
Şi în anul 1932, C. Macheropolu, deci tot un grec, avea în arendă şinalul pe distanţa Olteniţa- Călăraşi.
Îşi imaginează cineva ce venit imens avea dispunând de dreptul de a pescui pe Dunăre pe o distanţă de 70 km
şi cât putea să încaseze acesta de la cei pe care i-ar fi lăsat să pescuiască pe Dunăre?
Toţi cei de mai sus, se întâlnesc în acte între anii 1853 şi 1870. Greci care apar şi după acei ani, sunt următorii: ancoraţi puternic în comerţul oraşului nostru:
– Panaitidi L. – grânar
– Eustaţiu Marato – grânar
– Neculache Zavo – grânar
– Niculache Dascăl – cofetar
– Carasava Asan – băcan
– Ivanciu Stambulato – grânar
– T. Pantazopol – negustor
– Radu Zavera – cotar
– Iani Varveri – comerciant
– Simonide Zicu – negustor
– Tănase şi Demostene Constantinidi ce au ţinut moşia Mitrenilor, Chirnogeanca și Tatina
33
– Diosiniu Paxinu – negustor
– Stavri Livada din Cefalonia – cerealist
– Stavri Gherasim – negustor
– Iani Perdichide – negustor
– Iani Bărbieru – negustor
– Teodor N. Lucopulo, este înmormântat în cimitirul mare din Olteniţa şi are un monument impunător, din
marmură neagră, chiar în drepta bisericii „Sfânta Paraschiva“. Locul de veci a fost cumpărat de familia
Gheorghe Neagu (cârciumarul Boşcodoi aşa cum este cunoscut de olteniţeni şi de cumnatul acestuia Nicu
Tancu cu care am fost coleg de liceu. Deşi au trecut destul de multe decenii de atunci, totuşi, monumentul la
prima vedere, îţi face impresia că este aproape nou.
– Icu Hangiu, negustor, până în faţa prăvăliei sale ajungeau bărcile pe timpul inundaţiilor, înainte de a se
face Digul ce înconjoară oraşul, în anul 1868, care avea să se numească „Digul Regele Carol I“, întrucât s-a
făcut din ordinul sau la cererea olteniţenilor. Arăt în lucrare la un capitol separat cum s-a întâmplat atunci cu
vizita Regelui Carol I la Olteniţa.
– Lambru Mantopulo – grânar
– Cleante Varvari – negustor
– Gh. Carapeţu – băcan
– Angheli Driva – negustor
– Gherasim Valsamache – cerealist (născut în Cefalonia 1835-1882)
– A. Dimiatris – tapiţer
– C.S. Siriapulo – grânar
– Andrei Stamulato – moşier
– Dimitrie Corenti – grânar
– Simonide Iani – negustor
– Gherase Paisi – negustor
– Gheorghe Sarapol – grânar
– Lombardo Nasi – cerealist
– Constantin Cristodulo – cârciumar
– Dimitrie Diamandi – cârciumar la ţară, dar cu sediul în oraş
– Lache Despa – negustor
– Constantin Corenti – negustor
– Constantin Manolelis – cerealist.
Bulgari:
– Tincu Stoianof ţinea moşia Ulmenilor
– Evloghieff Gheorghieff – moşier
– Hagi Velciu – abagiu
– Stoian Nenciu – negustor
– Lazăr Gheorghiu – negustor
– Culea Savu – negustor
– Dobre Claponea – negustor
– Teodor Hagi Velicu – cerealist
– Niculae Zamfiroff, născut la Turtucaia i-am identificat mormântul în cimitirul din Oltneiţa, locul de veci
chiar în spatele bisericii în partea de est.
– Ivanciu Gurău – negustor
– Ivanciu Gruiff – negustor
– Mihail Corceacov – negustor
– Stoian Zdrafcu – negustor
– Vasile Pejof – comerciant
– Ruse Sencu – brutar
– Stoica Claponea – cârciumar
– Ivan Dumea – negustor
– Iancu Hagi Velciu – negustor
– Ivan Velicu Raicu – proprietar de moară de cereale
34
– Stanciu Raicof grădinar şi negustor cu magazin
– Dumitru Petrof – grădinar și negustor cu magazin
– Dobre Deacu – muncitor
– Dumitru Cernea – plugar.
Evrei:
– Buri Feldman şi Ofenberg sunt evrei despre care se pomeneşte şi apar prin acte între anii 1863 – 1865.
– Iosif Cifer – băcan
– Bercu Cifer – tinichigiu
– Marcu Isaia – magazin fierărie
– Marcu Tauber – comerciant
– Aron Berecovici – comerciant
– Iosif Bercovici – comerciant
– Beiniamin Binder, fiul lui Marcu Binder, licitează în anul 1889 exploatarea reniilor cu sălcii
– Moritz Goldimberg – licitează în anul 1889, împreună cu Iosif Binder, darea în antrepriză a iluminatului
oraşului pe un termen de trei ani şi podul de peste râul Argeş.
* * *
În anul 1927, s-au mai recenzat: unguri 14 familii cu 26 de suflete, saşi-şvabi 3 familii cu 8 suflete, jugoslavi 9 familii cu 20 suflete, ruşi 3 familii cu 6 suflete, bulgari 22 familii cu 47 suflete, turci 19 familii cu 47
suflete, iar la alte naţionalităţi 26 familii cu 81 suflete.
Un recensământ sumar al naţionalităţilor efectuat spre sfârşitul anului 1927, arăta că în Olteniţa mai existau: evrei, însă cu specificiul şi particularităţilor lor ca pretutindeni şi totdeauna, sunt neasimilabili şi chiar în
creştere, 15 familii cu 42 de suflete. Ba mai mult, erau singurii care aveau biserică proprie, unde îşi făceau
slujbele religioase, cununii etc. Au existat de asemeni şi germani, dar viaţa lor s-a petrecut în tăcere, neobservată.