OLTENITA DE ALTADATA-FONDAREA ORAŞULUI OLTENITA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

FONDAREA ORAŞULUI OLTENITA-Alt capitol din MONOGRAFIA MUNICIPIULUI OLTENITA de PAUL AMU !

 

 

Oraşul Olteniţa îi datorează existenţa prinţului ALEXANDRU Dimitrie GHICA fost domnitor al Munteniei între anii 1834 şi 1842.Era„ om deschis la faţă, potrivit la statură boierul Alexandru Ghica”, după cum îl descriu din amintire
bătrânii care l-au văzut, lucruri pe care le-au transmis prin viu grai urmaşilor săi, din generaţie în generaţie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

A domnit în Muntenia între anii 1834 şi 1842, iar de la 4 iulie 1856 până în luna octombrie 1858, a fost

caimacam. Poate că în această calitate a venit la Olteniţa la punerea pietrei funerare a bisericii „Sfântul Nicolae”

din centrul oraşului.

La originea înfiinţării oraşului nostru stau drept mărturie, două acte care se găsesc în copie la dosarul nr.

127 din anul 1907, în arhiva prefecturii judeţulii Ilfov, documente la care mă voi referi în continuare.

 

 

PRIMUL ACT AL FONDĂRII ORAŞULUI TRANZACŢIA ÎNCHEIATĂ LA

29 AUGUST 1852

(îl previn pe cititor că pentru a păstra autenticitatea, folosesc exact termenii din documente).

Mulţi dintre locuitorii Olteniţii abraze deosebitu caracteru, precum şi alţii asemenea oameni din mai multe

locuri, dorindusă se înfiinţeze acolo un oraşu slobodu, unde să poată lucra negoţulu şi meseriile loru apăraţi

cu totul de dările obştii sătenilor către proprietate. Au înaintatu pentru această rugăciune către înălţimea sa

Prinţul Alessandru Dimitrie Ghica, stăpânul, proprietaru al moşii Olteniţa şi înălţimea sa binevoindu a primi

cererea, a hotărât ca să se osebească la o parte a moşii, o întindere de şesse sute pogone de pământu pentru a

se înfiinţa acolo un oraş cu totu osebitu şi apăratu de orice dare către proprietate, şi slobod a face în vatra lui

orice vinderi de felul însuşi tu desăvârşitei proprietăţi şi ertare de legile în fiinţă, spre aceştii dar sfârşitu, şi ca

să se chibzuiască despăgubirea cuvenită casii înălţimii sele Prinţului Ghica atât pentru pământulu ce dă câtu

şi pentru micşorarea venitului moşiei provenite din predarea vânzării materialurilor de hrană şi băuturi însuşite

numai proprietarului, s-au alcătuit două epitropii tocmitoare, una din partea Casii Domneşti compusă din D.D.

Maiorul K. Ieronim, pitarul Atanasie Zalini şi Vasilii Biţa, iar cealaltă din partea mai multoru doritori de

pământu ohabnicu compusă de D.D. Pitarul Nicolae Protopopescu, Pitarul Dimitrie Trătinescu şi Panaiot

Davodoglu împuterniciţi prin formăluitu legiuitu înscrisu încugetul de bună şi dreaptă cumpănire a en-

teresuriloru, amândurora părţiloru s-au hotărâtu cele următoare:

Înălţimea sa Prinţul Alessandru Ghica osebesce din trupul moşii Olteniţa o întindere de şesse sute pogone

de la cea de acum în fiinţă magazie de sare şi pornind în josu către Dunăre, pe lângă Argeşu, din care una sută

va înfiinţa vatra oraşului, iar cinci sute vor sluji de izlazu al seu şi de raionu despărţitoru despre proprietatea

domnească.

Cele una sută pogone de locuinţă se vorru împărţi în trei classe deopotrivă întindere şi se va plăti Casii

Domneşti pentru locurile din întâia classă cu patru sfanţihi şi pentru cele de classa a doua cu trei sfanţihi şi

pentru cele de classa a treia cu doi sfanţihi stânjenul cuadratu, iar celelalte cinci sute de pogone se dăruiescu

oraşului pentru mai sus prescrisa trebuinţă;

Sloboda vindere de materialurile de hrană şi de băuturi ce se însusasce acum vetrii oraşului, v-a începe

de la 23 ale viitorului Aprilie 1853.

În prevederea dea se înmulţi mai în urmă locuitorii oraşului, încătu obştea lui să, dorească a-l întinde peste

ocolul acelor una sută de pogone, însă scutite pe împărţeală, pe întrebuinţare şi pe preţuirea celor acum con-

cedate şasse sute pogone, ca coprinzăndu locurile de locuinţă două sute pogone, islazurii să fie nouă sute

pogone;

În bătătura schelii şi a magaziiloru de producte a Olteniţii vitele careloru oraşului vor fi apărate de erbăritul

ce-l plătesc carele streine ce se folosescu de păşune pe moşie, însă sub această numire nu vor cuprinde nici

odată vitele cărăuşilor de prin alte sate ce vinu cu sare, producturi, sau orice marfă la schelă, şi pe seama cărora

151

 

 

 

vite streine moşia ţine bătături şi islazuri a cărora despăgubire este singura plată de erbăritu;

Casa Domnească îndată după săvârşirea acestui actu prin isclăiturile amândurora epitropiiloru, va trimite

cu a sa cheltuială ingineru ca să măsoare şi să osobească în mai sus zisa localitate şesse sute pogone de pământ,

să întocmească vatra oraşului pe suta de pogone hotărâte locuinţeloru. Să înfiinţeze de pe această vatră, trei

sute doue zeci şi patru locuri de locuinţă împărţite în trei classe deopotrivă la numeriu;

Săvârşindu-se în chipul acesta planulu oraşului, se voru zlobozi cumpărătoriloru bileturi tipărite subscrise

de mădularele amândurora epitropiilor cuprinzându câtăţimea stânjeniloru, classa şi preţul loru şi primitorii

lor vor număra banii cuveniţi la epitropii Casei Domneşti. Aceste bileturi vor sluji dreptu documenturi de

ohavnică stăpânirea locului cuprinnsu întrânsele;

Casa Domnească nu se va socoti îndatorată la îndeplinirea tranzacsii închipuită în acestu actu până nu se

vor însuma măcaru două sute cincizeci cumpărători de locuri, adică cincizeci cumpărători de locuri de întâia

classă şi a două sute pentru locuri de clasele a doua şi a treia, carii până la 31 decembrie, viitor al acestui anu

să se şi respunde preţul locuitoriloru pentru care iau bileturile Casei Domenşti.

Spre statornicirea celor aici tocmite dispoziţii s-au făcut două asemenea înscrisuri, carele iscălindu-se de

obrazele amândurora epitropiiloru s-au împărţitu între părţile tocmitoare.

ISCALITI: K. Ieronim, Atanasie Zalichi , Vasili Biţa, pitarul Nicolae Protopopescu , pitaru Dimitrie

Trătinescu, Panaiotache Davidoglu.

 

Acest act s-a făcut prin tribunalul Ilfov la 4 februarie 1853.

 

 

AL DOILEA ACT DE VÂNZARE DIN ANUL 1858

A DOUA TRANZACŢIE ÎNCHEIATĂ LA 16 FEBRUARIE 1858

 

Anul 1858, februarie 16.

Noi subsemnaţii împuterniciţi ai Casei înălţimi Prinţului Alessandru Dimitrie Ghica şi magistratul noului

oraş Olteniţa, adunându-ne pe temeiul cererii obştei oraşului către înălţimea Sa şi înbunătăţirea acestei cereri,

ca să aducem întrusăvârşirea dispoziţiilor Art. IV al Actului de tranzacţiei din anul 1853 încheiat între Casa

înălţimii Sale şi Obştea fondatorilor oraşului Olteniţa, care rosteşte:

„în prevederea de a se înmulţi mai în urmă locuitorii oraşului încât obştea lui să dorească a-l întinde peste

ocolul acelor una sută de pogone, atunci Casa Domnească va mai slobozi până la cinci sute de pogoane, însă

socotite pe împărţeala, întrebuinţarea şi preţuirea celor acum concedate sasse sute de pogone, cacoprinzându

locurile de locuinţă două sute de pogone, islazurii să fie de nouă sute pogone”. Am pus la cale şi am hotărât

cele următoare:

  1. Casaînălţimii sale va despărţi din trupul proprietăţii de la Olteniţa cinci sute de pogone de loc pe lângă

pământul oraşului, pe unde va însemna orânduitul Casei înălţimii Sale, adică 100 pogone pentru islazului,

după cum s-a prevăzut prin Art. IV. mai sus citat al întâiului act.

  1. Peseama celor 100 de pogone ce se dă pentru locuri de locuinţă Magistratul va da asemenea sumă de

pogone alăturea şi împrejurul vetrei oraşului astăzi în fiinţă spre cea în continuaţie întinderea oraşului.

III. Islazul ce după acestâ operaţie se va alcătui de 900 pogone va sluji totdeauna în destinaţia sa ca islaz,

ca nu întrebuinţându-l în locuinţe şi clădiri, să rămână oraşului lipsit de islazul trebuincios pentru păşune şi

prin urmare, orăşenii să rămâie fie siliţi a le dobândi pe bani, fie alte proprietăţi, iar nepăzindu-le de către

orăşeni această fundamentală condiţie a celor acturi de tranzacţii şi cu acesta nimicindu-se regularizarea re-

laţiilor de vecinătate şi ameninţându-se Casei Domneşti de a nu se mai afla oraşul în prevăzuta distanţă de

către proprietate, ca în spinarea ei, atunci vor căta parte din acest islaz concedat fără plată. Se va face de plată

către Casa Domnească, plătindu-se fiecare stânjen cuadrat câte sfantihi douăsprezece.

  1. Sutade pogone ce se va destina pentru locuinţe în coprinsul oraşului se va împărţi pe temeiul Art. IV

al celui dintâi act în 648 locuri şi acestea se vor plăti Casei înălţimii Sale şi tot ca de trei clase osebite, adică

pe patru sfaţihi, pe trei sfanţihi şi două sfanţihi stânjenul pătrat.

  1. Concedatelecinci sute de pogone întrupându-se în pământul oraşului, după orânduiala expusă mai sus,

Art. 2 şi Art. 3. Se va face o nouă delimitare despărţitoare lui de jur-împrejur de către proprietatea Casei Dom-

neşti, prin linii întărite cu pietre hotărâtoare. Toate aceste operaţii se vor repeta cu matematicească esactitate

pe hărţile oficiale ce ţine atât Casa Domnească cât şi Magistratul despre pământul concedat oraşului şi carele

se vor subînsemna de noi amândouă tocmitorile părţi.

 

152

 

 

 

  1. Toatesuma acestor 648 locuri ce se vor alătura oraşului în poziţiile chibzuite acum de Magistat se

vor însemna cu asemenea exactitate pe faţa pământului prin semne statornice şi se vor desluşi asemenea pe

amândouă hartele oficiale cu numerotaţia fiecăruia în continuaţie cu numerele celor concedate la întâia tran-

zacţie.

VII. Pe câtăţimea şi numerotaţia celor 648 locuri se vor face corespunzătoare bileturi de posesie tipărite,

pe care le vor slobozi, Casa Domnească primind banii.

VIII. Clasificarea ce se face aici locurilor, se înţelege numai despre plata lor către Casa Domnească, iar

Magistratul este slobod a hotărâ cum va chibzui mai drept împărţirea pe locuri a sumei plătite către Casă.

  1. Vânzareade locuri nu se va face la alţi doritori, decât la cei ce vor încredinţa cu înscris că va zidi

locuinţa pe seama lor, iar nu le vor precupi şi de va fi dimpotrivă, urmare locul i se va lua înapoi, întorcându-

i-se numai jumătatea preţului, iar cealaltă jumătate va rămâne în folosul Casi Magistratului ca stref pentru

abuzul întrebuinţat şi pagubă adusă prin respingerea celor adevăraţi doritori de a se statornici în oraşul Olteniţa.

 

Urmează semnăturile: din partea Casei

Prinţului Alexandru Ghica:

  1. Ieronimşi Dimitrie Biţa din partea

primăriei oraşului Olteniţa;

Panaiot Davidolu-preşedintele magistratului,

Membri: Matache Ion şi Ioniţă Niculescu.

 

Aceste două acte precum şi amănuntele privitoare la măsurarea pământului la împărţirea locurilor, la vin

derea şi la folosirea lor, se găsesc iarăşi săpate-încrustate – pe fetele unei pietre funerare mari, aşezate în tinda

bisericii „Sfântul Nicolae” din centrul oraşului.

Astăzi 28 iulie 1872 sub patronagiul Măriei Selle Domnitorului României Carol I: proprietarii oraşului

Olteniţa ridicându-se această petrâ spre a rămânea pentru vecinicu rescunoscutu de toţi privitori şi moştenitori

basele fondamentale ale acestui oraşu Olteniţa, se traduce aci amundoue transacţiunile precum urmeda: Actulu

de transacţiune pentru fondarea acestui oraşu Olteniţa.

Mulţi dintre locuitorii Olteniţii, obrade deosebitu caracteru, precum şi alţii asemenea omeni din mai multe

locuri doritu sâ se pota lucra negoţulu şi meseriile loru apăraţi cu totul de dările obştii săteniloru către propri-

etate, au înaintatu pentru acesta rugăciune către înălţimea Sa Prinţu Alessandru Dimitrie Ghica, stăpânul pro-

prietaru al moşii Olteniţa şi înălţimea Sa binevoindu a primi cererea a hotărât ca să se osebească la o parte a

moşii o întindere de sesse sute pogone de pământu pentru a se înfiinţa acolo un oraşu cu totul osebiru şi apăratu

de orice dare către proprietate, şi slobodu, a face vatra lui orice vânderi de felul însuşitu desăvârşitei proprietăţi

şi ertate de legile în fiinţă, spre aceştii daru sfârşitu, şi ca să chibduiască, despăgubirea cuvenită Casei înălţimei

Selle Prinţu Ghica, atât pentru pămentulu ce dă câtu şi pentru micşorarea venitu moşii provenite din perderea

venderii a materialuriloru de hrană şi băuturi însuşite numai proprietaru, său alcătuitu două epitropii tocmitoare,

una din partea Casei Domnesci, compusă din D. Maiorul C. Ieronim, Pitarul Anastasie Zelichi şi Vasile Biţa,

iar cealaltă parte a mai multoru doritoru de pământu ohavnicu compusă de D. Pitarul Nicolae Protopopescu,

Piatrul Dimitrie Trâtinescu şi Panaiotti Davidolu.

Împuterniciţii prin formăluitu legiuitu înscrisu şi aşa prin chibduire şi socotinţă urmare de către amundoue

părţile în cugetu de bună şi dreaptă cumpănire enteresuriloru amândurora sau hotărâtu celle urmâtore:

  1. ÎnălţimeaSa Prinţul Alessandru Ghica osebeşte din trupul moşii Olteniţa o întindere de sesse sute

pogone începând de la cea de acum în fiinţă magadie de sare şi pornind în jos către Dunăre, pe lângă Argeşu

din care una sută va înfiinţa vatra oraşului, iar cinci sute va sluji de idladu al seu şi de raionul despărţitoru

despre proprietatea Domnească.

  1. Celleuna sută pogone de locuinţa se voru împărţi în trei classe de deopotrivă întindere şi se va plăti

Casei Domnesci pentru locurile de I classă cu patru sfanţihi, pentru celle de classa II cu trei sfanţihi şi pentru

cellelallte cinci sute pogone se dâruescu oraşulu pentru susu prescrisa trebuinţă.

III. Sloboda vendare de materialurile de hrană şi de băutură ce se însusasce acum vetrei oraşulu va începe

de 23 ale Viitorului Aprilie 1853.

  1. Înprevederea de a se înmulţi mai în urmă locuitorii oraşulu în câtu obştea lui se dorească a-l întinde

peste ocolul acelor una sută pogone, atunci Casa Domnească va mai slobozi până la cinci sute pogone, însă

socotite pe împărţeala, pe întrebuinţarea şi pe preţuirea celor acum concedate sesse sute pogone ca cuprinzându

locurile de locuitâ două sute pogone idladului să fie de noue sute pogone.

 

153

 

 

 

  1. Înbătătura şchelii şi a magadiiloru vor fi apărate de erbâritul ce plătescu carele ce se folosescu pe

moşie, însă sub aceasta numire nu se vor coprinde nici o dată vitele cârâuşiloru de prin alte sate ce vinu cu

sare, producturi, sau orce marfă la schelă şi pe seama cărora vitele străine moşia ţine bătături şi idladuri a căror

despăgubire este singura plată de erbăritu.

  1. CasaDomnească îndată după desăvârşirea a acestui actu prin iscăliturile amândurora epitropiiloru,

va trimite cu a sa cheltuială ingineru ca se messore şi să osebească în mai susu disa localitate sesse sute pogone

de pămentu, se întocmească vatra oraşului pe suta de pogone hotărâte locuinţeloru, se înfinţede pe acestâ vatrâ

trei sute două deci şi patru locuri de locuinţă împărţite în trei classe de o potrivă la numeru.

VII. Săvârşindu-se în chipu acesta planulu oraşulu se voru slobodi cumpârâtoriloru bileturi tipărite sub-

scrise de mădularele amândurora epitropiilor cuprindându câtimea stânjeniloru classa şi preţu loru şi primito-

riloru vor numera banii cuveniţi la epitropii Casei Domnesci, aceste bileturi, vor sluji dreptu documenturi de

ohavnică stăpânire a locului cuprinsu întrânsele.

VIII. Casa Domnească nu se va socoti îndatorată la îndeplinirea transacţii închipuită în acestu actu penâ

nu se vor însuma mâcaru două sute cinci deci cumpărători de locuri adică cinci deci pentru locuri de classa I

şi doue sute pentru locurile de classele a II şi III cari până la 31 decembrie viitor al acestui anu se şi răspundâ

preţul locuriloru pentru carele iau bătăturile Case Domnesci.

Spre statornicia celoru aici tocmite dispoziţii sau făcutâ doue assemenea înscrisuri carelor

iscălindu-se obradele amândurora sau împărţit între părţile tocmitoare.

Iscăliţi:

Pitarul N. Protopopescu, Pitarul Dimitrie Tretinescu, Panaidos Davidolos, C. Ieronim, Anastasie

Zalichi, Vasile Biţa.

Presedentia Tribunalului Comercial din Bucureşti.

Această copie fiindu conformu cu originalul ce se aflâ dat de înălţimea Sa Prinţul Alessandru

 

Dimitrie Ghica la acestu Tribunalul. Se adeverendă de presidenţie cu iscălitura şi pecetea judecătoriei.

Semnatu: Predidendu A. Poenaru

Ajutoru Basarabescu

No.1434 – 29 Februarie 1853

 

N.B. Jumătate Matca Răului Argeşiu pe toată întinderea laturii cumpărate sâ lasâ de către Prinţul Alessan-

dru Ghica în legiuită întrebuinţare a oraşulu precum se vede în procura din dosaru No. 11 din anul 1857 data

prin care acesta autorisa pe D. Maior Constantin Ironimu.

Potrivitu cellei dintâi transacţii în anul 1858 Casa Prinţului Alessandru Dimitrie Ghica şi cererea obştii

orăşaniloru sau mai vendută încă 500 pogone dându-se municipalităţii a le vinde doritoriloru după care făcându-

se delimitarea pentru 1.100 pogone totalul amendurora venderi, prin messurătorea domnului inginer Ioan Zoto,

orânduitu din partea Casei Domnesci şi sau însemnatu potabile prin semne de petrâ ce urmedâ;

  1. Ceadintâiu linie despre satu mergându în direcţia lăţimii superioarâ a oraşulu din malu Argeşulu spre

magadie de sare într-acesta şi satu, stnjeni linieri 758.

  1. Adoua linie formânu un unghiu de 71, 1/2 grade, merge paralelu cu lungimea de răsăritu a oraşulu

avându stânjeni linieri 1199.

III. A treia linie ce formeda un unghiu de 92, 1/2 grade, mergându pe direcţia inferioarâ a oraşulu dreptu

la moşuroiulu depe malul Argeşulu pe care avend stânjeni linieri 1288.

Aceste trei linii şi partea malului din stânga Argeşulu sunt otarele noui ale oraşulu împreună cu isladu:

 

Semnături:

Dimitrie Trâtinescu,

Stoean Nencu,

Dumitru Boiangiu,

Dimitrie Simonidi,

Petrică M. Ion,

Andrei Vidali- lucrătoru.

 

 

 

 

154

 

 

 

S-a fondat deci oraşul în timpul domnitorului Barbu Stirbei care a cârmuit Muntenia din iulie 1849 până

la 29 octombrie 1853.

Locurile de casă se vindeau prin acte de vânzare autentificate de Tribunal. Iată mai jos conţinutul unui

astfel de:

 

 

ACT DE VANZARE

 

Pe temeiul actului de tranzacţie ce mijloceşte între Casa înălţimei Sale Prinţului Alexandru Dimitrie Ghica

şi între Epitropia cumpărătorilor de locuri ohavnice pe moşia Olteniţa, proprietate a înălţimei Sale şi care act

adeverindu-se cu formele cuvenite s-a şi înregistrat în cinstitul Tribunal de Comerţ, Dumnealui Mitre Slavea

a cumpărat în vatra oraşului Olteniţa ce din nou se înfiinţează, un loc de casă al treilea în întindere de două

sute stânjeni, însă stânjeni zece faţă şi două zeci lungul şi figurând pe planul oraşului subt. Nr. 162 ca unul dar

ce a plătit cuvenitul preţ lei nouă sute Nr. 900, i s-a dat acest act de cumpărătoare spre desăvârşita şi veşnica

stăpânire iscălit de mădularele amundărura epitropilor.

 

(ss) Pitarul Anastasie Zalichi                  (ss) Vasile Dimitrie Biţa

(ss) Maior C. Ieronim                                   (ss) Panaitos Davidolu

(ss) Dimitrie Tretinescu

 

Anul 1853, Luna Maiu, ziua 20 Nr. 126

 

 

TRIBUNALU COMERŢAL AL ILFOVULUI

 

Pe temeiul jurnalului încondicat de acest Tribunal la 4 ale lui Februarie anul curent 1853 unde s’atestă

dreptul de proprietate al înălţimii Sale Prinţului Alessandru Ghica asupra moşiei Olteniţei şi din care a dat

sasse sute de pogone pentru înfiinţarea unui oraş. Şi pe temeiul că s’a văzut autorizaţia ce au atât epitropii din

partea înălţimii Sale Prinţului Alessandru Ghica în această vindere cât şi a epitropilor numiţi cei din dorinţa

de a cumpăra acel loc de care este vorba, Tribunalul adeverează acest act spre pacinică stăpânre a domnului

Mitre Slave trecându-se şi de condică.

(Urmează semnăturile judecătorilor şi grefierului întărite cu ştampila Tribunalului).

 

Partea formală a acestui act este tipărită cu litere chirilice; semnăturile precum şi autentificarea tribunalului

este scrisă cu litere chirilice de mână.

De fapt din acest act reiese că locurile de casă erau împărţite pe trei categorii: într-adevăr aşa era. După

cum se vede într-un plan vechi al oraşului, erau în total 1294 locuri. De clasa I-a 222; de clasa II- a 224; de

clasa III-a 200 şi de clasa a IV-a chiar 648.

Toate aceste locuri erau egale (40 lungime/20 lăţime) altfel spus, un loc de casă de 800 m.p. sau 20/10

stânjeni.

După modelul de mai sus, se făceau toate actele de vânzare către cumpărătorii de locuri, primii locuitori

ai oraşului, fie aceştea bogătaşi şi grânari legaţi de viaţa comercială din port, fie muncitori legaţi de cărăuşie

sau de lucrul cu braţele.

Un alt act de vânzare mai nou considerat atunci (în 1869) faţă de precedentul este iscălit nu de epitropii

numiţi de Alessandru Ghica care erau fii fratelui său Constantin D. Ghica şi anume; Prinţul Mihail Ghica,

Constanţa şi Pulheria Rapsony (născută Ghica) şi Alexandrina Ghica.

 

COPIE

după actul de vânzare a 20 pogoane loc în Olteniţa din moşia familii Ghica, către Niculae Daniilos,

transcris de Tribunalul Ilfov sub No. 276, din anul 1869, luna Maiu, ziua 12.

 

ACTUL de VÂNZARE

 

Prin care subsemnaţii proprietari ai moşiei Olteniţa, declarăm că am vândut de veci domnului Niculae

Daniilos, reprezentatul locuitorilor numiţi Luiceni din oraşul Olteniţa, 20 (douăzeci pogone din pământul ce

are proprietatea între raionul oraşului Olteniţaşi raionul Comunei Olteniţa în preţ de 29630 lei pe care i-am

primit deplin chiar de la domnul Niculae Daniilos. Stăpânirea dar a acestui pământ se va urma prin limite ce

 

155

 

 

 

s-au determinat şi cari sunt următoarele: în partea dinspre şosea ce merge în oraşul Olteniţa, se va trage o linie

din linia raionului oraşului spre raionul Comunei Olteniţa în lungime de 119 stânjeni care linie va fi trasă de

şosea. în distanţa spre Ulmeni la capătul despre raionul oraşului cu nr. 42, 4/10 stânjeni, iar la cel despre

comună în distanţă de 61, 4/10 stânjeni. Adâncimea acestui loc pe amândouă laturile, aceia după linia raionului

oraşului şi aceia tot 119 stânjeni, precum se văd şi pe planul forma şi care constituie suma de douăzeci pogoane.

Fiind însă că această bucată de pământ s’au vândut spre a se aşeza locuitorii din oraşul Olteniţa câţi vor

veni şi vor încăpea, se dispune ca aşezarea lor să fie întocmai după regula orăşenilor, lăsând uliţele drepte şi

în aceeaşi lărgime şi fără a avea alt drept decât până în limitele descrise mai sus şi arătat pe plan şi fără aseme-

nea vreun cuvânt de împotrivire la dispoziţiile ce se vor lua de noi în viitor pentru pământul rămas în şosea şi

alte părţi.

Nu va putea Dumnelui cumpărător a permite însuşirea acestui pământ de către nimeni până nu se vor

învoi cu actualul arendaş spre a se evita orice prilej de daune până la expirarea contractului arendării care este

de 23 Aprilie 1872, epocă de la care înainte rămâne cu desăvârşire nesupus la nici o dare către proprietar acest

petic de pământ sau cei ce se vor stabili pe dânsul şi cu dreptul a face orice speculă.

Pentru care s-a s-a încheiat de noi propiretarii acest act spre pajnică stăpânire de veci.

 

Data: 1869, Aprilie, 28.

Semănturi: – Menţiuni făcute în limba franceză.

Principele Mihail Ghica, pour les C-sses Constance et Pulcherie Rapsoni nees Ghcia et la Pr-sse

Alexandrina Ghica comme fondée de pouvoirs C-te Ioachim Rasponi.

 

Cei mai mulţi locuitori până în 1853 stăteau într-un loc şi munceau în altul până s-au gândit să ceară

prinţului Alex. Ghica pământ de casă.

Ghica însă a cugetat să facă ceva de pomină şi în loc de a da voie să facă numai nişte case pentru adăpost

s-a gândit să facă „UN ORAŞU CU TOTULU OSEBITU”.

Jurnalul Sfatului Administrativ extraordinar al domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica, a apărut la 30

oct. 1837, hotărâ acordarea dreptului pentru săteni de a se strămuta în oraşe. Acest jurnal stabilea ca orice

ţăran era liber să-şi cumpere pe seama sa avere imobilă şi să se bucure de ea, iar odată devenit moşnean prin

dobândirea de pământ, putea să se aşeze pe acesta, dacă şi-a dovedit drepturile sale de proprietate. Numărul

clăcaşilor ce se muta la oraşe, pe proprietăţile lor cumpărate, nu mai era limitat ca până atunci, la cel mult doi

clăcaşi, în decurs de un an. Deoarece aceşti clăcaşi scăpau de obligaţiile feudale, boierii au căutat să se opună

hotărârii Jurnalului Domnesc, reuşind ca, în primăvara anului 1843, la instalarea noului domn, Gheorghe

Bibescu, să fie anulat.

In 1853, Olteniţa exista numai ca sat, aşezat pe locul pe care astăzi se găseşte Olteniţa veche, care se mai

numeşe şi rurală, ambele termene se mai folosesc şi în zilele noastre de localnicii mai în vârstă.

Moşia Olteniţa, în acel an 1852 – ca şi în anii anteriori – era proprietatea fostului domnitor Alexandru

Dimitrie Ghica, fiind aşezată lângă schela care, – deşi în curs de dezvoltare – avea totuşi chei pentru încărcarea

cerealelor şi magaziile necesare pentru depozitarea lor şi a sării, produse care se exportau în cantităţi mari prin

acest punct.

La 29 august 1852, între delegaţia locuitorilor din Olteniţa şi casă principelului, proprietar al moşiei, s-a

încheiat o tranzacţie scrisă, prin care acesta le dădea în proprietate desăvârşită, cinci sute de pogoane de pământ,

din care o sută pentru vatra noului oraş, pe care urma să le plătească, restul fiind destinat pentru islaz, dăruit

lor gratis.

Se punea la dispoziţia celor interesanţi, locuri pentru magazii de mărfuri de import-export, fără însă ca

acestea să aibă dreptul de a clădi cafenele, cârciumi, băcănii şi alte asemenea, până la data de

aprilie 1853.

De la început s-a prevăzut pentru vatra noului oraş 324 de locuri de locuinţe, repartizate în trei „clase-

categorii” la preţurile de patru, trei şi doi sfanţihi stânjenul pătrat, care urmau să fie plătite prin sume eşalonate

în timp, stabilite în funcţie de categoria terenului cumpărat. Actul prevedea ca după înscrierea primilor 400 de

amatori, să se înfiinţeze o epitropie, care să adune suma cuvenită pentru locurile lor de casă, aceasta până la

data de 10 octombrie 1852.

La 15 oct. 1852, domnitorul Ţării Româneşti Barbu D. Ştirbei, a primit jalba unor locuitori din Olteniţa

Veche, prin care cereau autorizarea mutării pe pământul cumpărat de ei în vatra nou formată, precum şi înte-

meierea unui oraş la schela Olteniţa, aşa cum de altfel se procedase recent la Călăraşi şi Calafat.

O rezoluţie domnească din 1852, referitoare la emanciparea satelor şi transformarea lor în oraşe, preciza

că islazul care ţinea de vatră, nu putea fi mai mic de 700 de pogoane, fapt care l-a determinat pe Alexandru

156

 

 

 

Dimitrie Ghica, la 22 februarie 1853, să mai adauge în mod gratuit pentru islaz încă 100 de pogoane, domnitorul

îngăduind în mod deosebit pentru Olteniţa, completarea ulterioară a terenului pentru islaz cu încă 200 de

pogoane.

La 24 aprilie 1853, Buletinul oficial nr. 21 publica tranzacţia încheiată între casa prinţului Alexandru D.

Ghica şi Epitropia cumpărătorilor de locuri de pe moşia Olteniţa.

Domnitorul Barbu Ştirbei a aprobat întemeierea oraşului Olteniţa la 4 mai 1853, la solicitarea noilor

locuitori, cerând însă că strămutarea lor pe vetre de locuinţe să se facă „în cea mai desăvârşită ordine”.

Primele case au început să fie clădite în primele luni ale anului 1853, chiar înainte de perfectarea tuturor

formalităţilor oficiale. Numărul de cumpărători cerut de Departament nu s-a realizat decât în martie 1853 şi

anume 278 de amatori.

Numărul şi componenţa cumpărătorilor pentru fiecare categorie de lot de construcţie a fost următoarea:

teren de calitatea I-a 62 de negustori, arendaşi, meseriaşi, boieri cu rang de paharnic, serdari şi pitari şi un pro-

fesor; teren de calitatea a Il-a – 53 de negustori, arendaşi şi meşteşugari; teren

de calitatea a III-a – 116 – majoritatea clăcaşi din împrejurimi.

Printre noii orăşeni, în afară de cei proveniţi din Olteniţa Veche care constituiau baza şi satele înconjură-

toare, se găseaua meseriaşi şi oameni care trăiau din comerţ, din comunele mai îndepărtate ca, Herăşti,

Izvoarele, Negoieşti, Stanţov, Luica şi chiar din Bucureşti, Brăila şi Călăraşi. Parte din urmaşii primilor locuitori

îi vom găsi mai târziu, aşa cum se va arăta la capitolul respectiv, oameni care vor deveni politicieni locali sau

la nivelul judeţului Ilfov.

La sfârşitul anului 1853, planul de sistematizare era alcătuit, fiind definitivat la începutul anului următor,

urmând a se construi în piaţă „case cu două caturi iar prin mahalale şi uliţi, numai cu un cât”. (cat = etaj).

Iniţial au fost trei străzi şi anume prima, aşa numită strada principală sau strada mare – cum i se mai spune

de vârstnici şi în zilele noastre -, apoi, paralelă cu aceasta în partea de est, strada care a fost şi a rămas cea mai

principală şi cea mai lungă, făcând legătura între şoseaua Bucureşti-Olteniţa, iar mai târziu prelungindu-se,

prin şosea până la nord, iar la vest strada care în prezent pleacă din partea de nord de la parcul tineretului şi

până la spital, strada care – aşa cum se arată la capitolul respectiv, în timp a avut mai multe denumiri – însă,

cea mai mare perioadă s-a numit Constantin Alimăneşteanu şi care, în timpul regimului comunist – şi din păcate

şi ulterior – s-a numit Alexandru Iliescu care a fost – aşa după cum este cunoscut de lume, un comunist ilegalist,

care nu a avut nici un merit sau aport pentru Olteniţa, decât că, o perioadă scurtă de timp a locuit în Olteniţa,

nimeni altul decât tatăl lui Ion Iliescu cel care, după evenimentele din decembrie 1989, pe parcursul a trei ma-

date, a deţinut funcţia de preşedinte al României.

Modestia mijloacelor materiale a celor mai mulţi dintre cei care s-au stabilit în oraş, precum şi nerăbdarea

lor de a-şi vedea casele construite, au dus la nerespectarea planului de sistematizare, în ceea ce priveşte în

primul rând dimensiunea şi apoi calitatea clădirilor.

Cititorul să nu înţeleagă cumva că a fost un haos în construirea acestor case. Pentru că, imensa majoritate

a caselor clădite se făceau în baza unor autorizaţii date de magistratul cum i se spunea atunci primarului oraşu-

lui, trebuind să fie respectată alinierea conform planului, faţadele în mod obligatoriu să fie numai din zid (cele-

lalte puteau să fie făcute din gard, sau din pământ ori chirpici), iar împrejmuirile să se facă cu uluci.

Dat fiind faptul că fondarea oraşului Olteniţa şi primii săi paşi spre dezvoltare au coincis cu unele oper-

aţiuni ale războiului Crimeii – despre care voi vorbi la capitolul respectiv – pe teritoriul său – cu ocupaţiile mil-

itare ale ţării din acei ani, majoritatea noilor orăşeni, care nici nu reuşiseră să se stabilească cum trebuie, au

fost nevoiţi să părăsească localitatea, dintre negustori, scriu cronicile, au rămas doar doi cârciumari, care de

teamă şi ei se refugiau noaptea pe unde puteau.

După retragerea trupelor străine, oraşul, încet, încet, s-a refăcut, în primul rând datorită comerţului cu ce-

reale, dar şi celui cu vite şi produsele acestora.

Conducerea administrativă a oraşului era asigurată de magistrat, denumit apoi primar, ajutat de Sfatul

orăşenesc. La scurt timp, datorită avântului luat de noul oraş, reşedinţa plăşii Olteniţa s-a mutat aici.

În 1858 casa prinţului Alexandru Dimitrie Ghica la cererea obşti orăşenilor, a mai vândut încă 500 de

pogoane, dând municipalităţii dreptul de a se comercializa noilor veniţi din satele din jur.

La 9 martie 1864, Adunarea legislativă a ţării a votat legea pentru organizarea comunelor urbane (deci

oraşelor) şi rurale.

Conducerea oraşului era încredinţată unui Consiliu comunal ales odată la patru ani, când domnitorul

numea şi primarul dintre primii trei consilieri care întrunise cel mai mare număr de voturi.

Prin urmare de la 9 martie 1864 datează fiinţarea Consiliilor comunale.

ASTFEL OLTENIŢA A FOST CONCEPUTĂ ORAŞ DINTR-UN îNCEPUT ŞI ORAŞ S-A FĂCUT

 

157

 

 

 

FĂRĂ SĂ MAI FIE NEVOIE SĂ TREACĂ PRIN STADIILE INTERMEDIARE care se cunosc (adică mai

întâi un grup de case, apoi un cătun, sat şi comună).

Olteniţa este unul din puţinele cazuri din ţară când s-a făcut oraş dintr-o dată şi direct printr-o hotărâre.

Error